În acest an Zilele comunei Jucu va fi un eveniment cu totul special care se va desfășura pe parcursul a două zile, astfel încât toți cetățenii comunei să se bucure împreună. Primarul comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, i-a invitat pe toți cetățenii să ia parte la activitățile sportive și artistice pregătite de primărie cu această ocazie.

”Noi ne-am pregătit în fiecare an pentru zilele comunei, dar anul acesta va fi ceva deosebit. Zilele comunei Jucu în acest an vor fi organizate la centru de comună, Jucu de Sus, în două zile, 19-20 august. Sâmbătă, 19 august programul artistic va fi dedicat în special tinerilor, iar capetele de afiș sunt Anda Adam, Alesia, grupul Incognito. Programul artistic se va desfășura între orele 17:00-24:00. Pentru duminică, 20 august au pregătit un program artistic pentru oameni mai în vârstă, cu folclor, capetele de afiș fiind Dinu Iancu Sălăjanu, Anca Ilca Mureșan, Florentina și Petre Jurj, dar și alți artiști. Am decis ca în acest an Zilele Comunei să fie organizat timp de două zile la centrul de comună, iar pentru cetățenii din satele aparținătoare comunei Jucu am organizat transportul. Îi așteptăm cu drag la Zilele comunei Jucu”, a declarat primarul.

La fel ca și anul trecut, primăria împreună cu fermierii din zonă vor găti mai multe ceaune, astfel încât fiecare participant să primească o porție.

”Așa cum am făcut și anul trecut o să le oferim din partea Primăriei Jucu ceaun. Am avut o întâlnire cu fermierii de la noi din zonă, ei o să ne ajute și vom face ceaune pentru toată lumea și vom servi și un pahar de bere, stând la spectacol și bucurându-ne împreună de aceste zile”, a menționat primarul.

Primăria Jucu va organiza în cadrul Zilelor comunei un turneu de fotbal la care sunt invitați să participe toți doritorii sau doritoarele, deoarece va exista o competiție masculină și una feminină.

”Premergător Zilelor comunei, în săptămâna dinainte, organizăm și un turneu de fotbal pe terenul de sport, unde am invitat, așa cum am mai procedat și cu alte ocazii, să participe la acest turneu de fotbal toate societățile comerciale din parcul TETAROM. Vom avea o echipă a primăriei, o echipă a satelor și vreau ca acest turneu să fie și pentru fete și pentru băieți. Premierea echipelor câștigătoare va fi făcută în cadrul Zilelor comunei. Este un lucru nou pentru comuna Jucu, vom avea o cupă a comunei la box, la șah, la tenis. Vreau să legăm aceste activități de Zilele comunei Jucu. Îi așteptăm pe toți cei doritori să vină, să se înscrie să participe într-un număr cât mai mare. Așa cum am organizat un turneu de fotbal pentru copii, tot așa vreau să îi scoatem pe tinerii noștri să facă mișcare, pe lângă distracția care va fi de Zilele comunei Jucu”, potrivit primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here