Parcul Industrial Câmpia Turzii SRL atrage investiţii de 5,2 mil. euro. Trei companii de renume au fost dispuse să investească în această locaţie şi să ofere 90 de locuri de muncă. Este vorba despre Marco Plast SRL, care se ocupă cu recuperarea materialelor reciclabile sortate, mase plastice, Sosim Trans –transport de persoane şi Berg Banat, producător de confecţii metalice sudate.

Primele două companii deţin în cadrul parcului câte o parcelă de teren, iar compania Berg Banat a închiriat deja două parcele de teren. La Câmpia Turzii , acest parc este operaţional din anul 2006, iar până în prezent din cele cinci parcele existente, doar trei au fost ocupate.

Companiile Marco Plast şi Berg Banat vor realiza în cadrul parcului hale de producţie, iar compania Sosim Trans un centru de reparaţii şi revizii pentru autobuze. Până în momentul de faţă doar compania Marco Plast  are toate avizele necesare pentru a începerea lucrărilor.  Terenul pe care urmează să fie construite halele companiilor este proprietatea Consiliului Local al municipiului Câmpia Turzii, iar preţul de por­nire pentru închiriere a fost de de 8 euro/mp/25 de ani, iar în cazul celor care au dorit să-l cumpere10 euro/mp.

Suprafaţa totală a Parcului industrial este de 5,498 hectare, cu posibilitate de extindere până la 12,5 hectare. În prezent, Parcul Industrial este ocupat în proporţie de 80% având în vedere că cele trei companii au ocupat 4,2 hectare din cele 5,5 hectare date spre investiţii.