Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei, și-a prezentat bilanțul activității pe care a desfășurat-o în primul an de mandat.

Am venit în fața cetățenilor cu un proiect de guvernare locală, program pe care l-am îmbunătățit ținând cont de problemele cu care se confruntă comunitatea. Am încercat să găsim finanțare pentru proiectele noastre, fie prin parteneriate public-private, fonduri guvernamentale sau fonduri europene. Începând din prima zi de mandat am început să am discuții cu serviciile primărie și am dat drumul la o sumedenie de proiecte atât finanțate din fonduri guvernamentale cât și din fonduri europene. S-au concretizat în peste 50 de proiecte depuse, dar numărul acestora crește pe măsură ce axele de finanțare se deschid, deoarece avem foarte multe proiecte în pregătire. Am avut un buget destul de mare, cel mai mare din ultimii 15 ani. Datorită faptului că am reușit un grad de colectare mai mare decât în anii precedenți, circa 87%, bugetul a fost de 106 milioane. Pornind de la acest buget am reușit cu greu, din cauza măririlor de salarii, să alocăm circa 12% pentru dezvoltare, dar sperăm ca pe parcursul anului să reușim prin rectificări bugetare o cotă pentru dezvoltare mai mare.

Planul de mobilitate urbană, cel mai important proiect al administrației turdene

Primarul Cristian Matei a menționat că cel mai important proiect este planul de Mobilitate Urbană, pe baza căruia se vor derula proiectele ce vizează infrastructura de transport.

”Planul de mobilitate urbană este cel mai important proiect pe care l-am inițiat, deoarece rezolvă foarte multe probleme: rezolvă problemele mijloacelor de transport în comun, și rezolvă infrastructura de transport pe rutele de transport cuprinse în acest plan. Sunt dezvoltate prin acest plan circa 20 de proiecte pe fonduri europene. În acest plan de mobilitate este cuprins și un studiu de oportunitate privind modalitatea de transport, modalitatea de transport externă, sau operator de transport propriu. Acest studiu de oportunitate a dezvăluit faptul că un operator de transport propriu este soluția cea mai potrivită pentru comunitate și mai ușor de controlat”, a menționat primarul

Principalele realizări ale primarului Cristian Matei

Au fost depuse solicitări de finanțare la Ministerul Dezvoltării în vederea modernizării a 237 de străzi prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Au fost începute lucrările de modernizare a întregului cartier Micro 3, constând în asfaltarea străzilor, a trotuarelor, amenajarea intrărilor de bloc și a parcărilor. De asemenea, va fi amenajată și Piața Micro 3.

Au fost derulate lucrări de asfaltare pe 20 de străzi din municipiu: Aleea Obeliscului, Aleea Băilor, Strada Macilor, Aleea Nicolae Titulescu, Strada Lotus, Strada Ștefan cel Mare (trotuare), Strada Lianelor, Strada Intrarea Amurgului, Strada Rândunicii, Strada Scurtă, Cale Victoriei, Strada Republicii, Strada Zorilor, Strada Nuferilor, Strada Narciselor, Strada Poiana, Strada Decebal, Str. I Corvin, Strada Ecaterina Teodoroiu, Strada Roșiori.

Au fost întăbulate și cadastrate toate străzile cuprinse în proiectul de modernizare a celor 20 de străzi din cartierul Băi și toate străzile – rutele de transport urban

Podului Peste Arieș  a fost preluat de CNAIR și urmează să fie modernizat.

A fost înființat operatorul unic de transport în comun care aparține exclusiv Consiliului Local.

S-au făcut toate demersurile necesare în vederea obținerii finanțării pentru construirea unei Săli Polivalente de 3000 de locuri, amplasamentul fiind deja predat, urmând realizarea propriu-zisă a proiectului.

S-au reabilitat creșele 4 și 5.S-a inaugurat un nou corp al Școlii Poiana, aflat în paragină de ani de zile. De asemenea, s-a înființat un nou cabinet stomatologic la Colegiul Mihai Viteazu.

Primăria și Consiliul Local au alocat bani pentru modernizarea bucătăriei Spitalului Municipal. De asemenea, Spitalul are acum un computer tomograf nou. Curtea Spitalului a fost igienizată și asfaltată imediat după numirea noului manager.

Obținerea Statutului de Stațiune Balneoclimatică a arealului Băile Turda, prin care municipiul are posibilitatea să acceseze fonduri europene.

Au fost depuse 10 proiecte europene: Modernizarea infrastructurii în cartierul Băi, reabilitarea blocurilor, restaurarea și punerea în valoare a Castrului Roman, restaurarea casei rurale din Piața 1 decembrie, restaurarea clădirii fostei judecătorii, reabilitarea clădirii fostei securități.

S-au făcut numeroase demersuri pentru fluidizarea circulației. A fost mărit considerabil numărul locurilor de parcare atât în zona centrală cât și în cartiere. Au fost introduse sensuri unice . De asemenea, au fost montate limitatoare de viteză și  marcaje pe asfalt.

S-a derulat cea mai amplă campanie de curățenie prin care au fost desființate peste 40 de rampe clandestine de deșeuri Au fost amenajate spațiile verzi, iar asociațiile de proprietari care au avut grijă de împrejurimile locuințelor lor au fost premiați.

Au fost capturați 450 de câini comunitari, iar acțiunile vor continua, existând o strategie în vederea rezolvării problemei câinilor străzii.

A fost finalizată elaborarea celui mai cuprinzător document privind viitorul Turzii și anume Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului. Acesta este cel mai amplu studiu făcut vreodată în Turda și va contura toate liniile de dezvoltare pentru perioada 2017 – 2023 – 2030.

Primăria Turda și-a arătat toată deschiderea față de mediul privat, motiv pentru care relațiile dintre companiile mari din Turda și Primăria Municipiului Turda sunt foarte strânse. Mediul privat a înțeles că este o componentă extrem de importantă și a oferit ajutor considerabil municipalității, mai ales la evenimentele dedicate copiilor.

Teatrul Aureliu Manea a redevenit un simbol cultural al municipiului. Se organizează în acest moment festivaluri culturale internaționale care vor avea loc în acest an. Scena Teatrului a fost gazdă pentru invitați de marcă.

S-a inițiat proiectul pilot de amplasare a pubelelor subterane care va continua prin amplasarea acestor tipuri de pubele în tot municipiul Turda.

S-au depus proiecte de finanțare pentru modernizarea a 5 școli și licee, s-a obținut 1 milion de lei de la Guvern pentru reabilitarea Colegiului Tehnic.

A fost demarată procedura de achiziție și s-a semnat contractul de proiectare pentru construirea unui bloc de locuințe ANL pentru tineri, cu 48 de apartamente. Lucrarea va fi încheiată în termen de 12 luni.

Proiectul de reabilitare a sitului poluat istoric - depozit deșeuri periculoase UCT - Poșta Rât (Municipiul Turda) a fost selectat pentru finanțare. În valoare totală de 79.568.907 lei, proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa 4, OS 4.3, Reducerea suprafețelor poluate istoric.

Primăria Turda a susținut constant sportul local și toate cluburile sportive au rezultate fantastice. Se vede rezultatul acestor eforturi: AHC Potaissa Turda a avut cel mai bun sezon din istorie, fiind vicecampioni europeni, iar la campionatul national obținând bronzul. Echipa de fotbal devine tot mai bine pregătită, avem competiții serioase de înot, dans sportiv, șah, karate, etc

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here