Moartea domnului Lăzărescu este un film realist. Poate nu neapărat la Cluj, dar şi aici se simte lipsa unui spital regional de urgenţă, care să funcţioneze unitar şi să nu oblige profesioniștii medicinei clujene să utilizeze clădiri de o sută de ani, răspândite prin centrul oraşului, cu toate tarele și dezavantajele lor inerente.

Ce înseamnă să fii medic la Cluj este prima parte a unui amplu dialog purtat cu Conferenţiarul Dr. Alexandru Horaţiu Rotaru, medic primar în specialitatea de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială.

Doctor în medicină, specialitatea Medicină Dentară, cu distincţia “Summa Cum Laude” obţinută în mai 2008, cu teza “Valoarea modelelor tridimensionale medicale în chirurgia cranio-maxilo-facială ”, domnia sa are o bogată activitate de cercetare, iar stagiile de pregătire internaţională i-au configurat un traseu extrem de bogat, pe toate continentele lumii medicale mondiale.

Când teoria se împleteşte cu practica şi medicul cu cadrul didactic

Visul său a fost din totdeauna să fie medic, nu conferenţiar sau profesor. „Trebuie să recunosc, îmi place şi postura de cadru universitar, dar nu fac din asta un scop, ci un mijloc pentru a ajunge în medicină. Pe mine nu mă influenţează ca temere şi suferinţă, cu nimic, gradul universitar, bisturiul şi catedra sunt două lucruri diferite” a mărturisit conferenţiarul universitar dr. Horaţiu Rotaru.

Nu-şi aminteşte de jocul „de-a doctorul” în copilărie, ci mai mult de cel „de-a mama şi de-a tata”, ocrotind pe cei care jucau rolul copiilor. La începutul liceului ştia cu siguranţă că asta vrea să facă, să fie medic şi crescând alături de tatăl său, profesorul Alexandru Rotaru nici nu a fost dificil să aleagă meseria.

A terminat liceul şi a dat admitere la Medicină, cu subiectele sub formă de test grilă. Fratele său a făcut acelaşi lucru, dar cu cîţiva ani înainte, când subiectele de admitere se tratau redacţional, iar acum, după 30 de ani, examenele de specialitate se dau în aceeaşi manieră, indiferent dacă sunt în zona chirurgicală sau medicală. Ajungi să termini rezidenţiatul, să fii specialist şi dai examen din tomuri întregi de informaţie. Tragi la sorţi 10 capitole, din ele comisia îţi alege 10 subiecte mici pe care trebuie să le abordezi redacţional pe parcursul celor trei ore de examen. Se întreba cine este capabil să rețină pe de rost atât de multă informație încât să poată să o reproducă „ad literam” la examen și ce relevanță are acest lucru în pregătirea viitorilor specialiști.

Doctorul bun nu e acela care ştie cât mai multe lucruri pe de rost, ci cel care adaptează cel mai bine cunoştinţele teoretice la practica de zi cu zi.

„Nu e realist, învăţământul nostru a rămas un pic neadaptat vremurilor actuale. Mă uit la tinerii studenţi pe care îi examinez, după anii preclinici, când trec în anul IV, şi constat că mulți dintre ei nu au logica formată. Nu înţeleg că medicina nu se toceşte, medicina se învaţă, pentru că e foarte logică. Sigur că Anatomia aşa a dat-o Dumnezeu, nu avem decât să o învăţăm pe de rost, sigur că Fiziologia funcţionează pentru că aşa este Anatomia. Histologia şi celula rămâne să le învăţăm pentru că aşa sunt şi ele, dar de aici încolo, lucrurile se corelează şi sunt perfect logice, doar că trebuie să vezi logica înlăuntrul lor, să-ţi creezi formule de învățat bazate pe această logică. Studenții la medicină trebuie să depăşească momentul învăţatului pe de rost. Doctorul bun nu e acela care ştie cât mai multe lucruri pe de rost, ci cel care adaptează cel mai bine cunoştinţele teoretice la practica de zi cu zi.

Apoi ajungi medic specialist. Dar pregătirea continuă și de aici încolo. Iar aici ajungem la un alt element prost al sistemului medical din România. Fugim în practica privată, să ne câştigăm existența, dar nimeni nu se gândeşte că asta scade fantastic performanţa sistemului sanitar de stat. Dacă eu plec la ora 15 de la clinică în grabă, ca să merg la cabinet, deoarece de acolo îmi câștig existența, eu nu apuc să mă pregătesc teoretic atât cât ar trebui, pentru că toată ziua este ocupată de muncă. Seara nu totdeuna mai reuşesc să citesc și să mă pregătesc așa cum aș dori. Las multe lucruri pentru sfârşitul de săptămână. Când pentru a mă pregăti îmi neglijez familia. Nu totdeauna este timp de citit și pregătit pentru a doua zi. Citeşti când apuci. Acum cinci zile am citit ca să mă documentez pentru ce am avut de făcut astăzi.

Asta e una, să citeşti, să te pregăteşti, dar vorbim şi despre cercetarea medicală. Când mai faci şi asta? Cine o face? Cum o face? Şi atunci ne uităm la colegii noştri din străinătate şi ne întrebăm de ce au atât de multe articole publicate? De ce au atâtea cercetări clinice? De ce au asemenea baze de date?

Răspunsul e simplu: de la ora 8 dimineaţa la orele 18, cu un salariu decent, într-un sistem sanitar funcţional se pot face multe. Dar de la 7 dimineaţa până la amiază să ai randament, iar epuizat deja, să mergi la cabinetul privat, ca să-ţi câştigi existenţa, nu e uşor. Şi asta deoarece astăzi nimeni nu poate trăi decent, pentru poziția și cerințele sociale ale medicului, doar din sistemul sanitar de stat. Asta ca să nu stai, să trăieşti din mila pacienţilor, cu buzunarul deschis. Aşa că marea majoritate a doctorilor merg în privat să-şi întreţină familiile şi viaţa, dar asta scade semnificativ performanţa sistemului public. Dar lumea închide ochii la aceste probleme, guvernaţii o fac mai abitir. „Lasă-i pe doctori, că se descurcă ei!” O atitudine contraproductivă pentru sistemul public. Cei mai mulți dintre colegi chiar nu stau la umilinţa aceasta și merg în sistemul privat să își câștige onest existența.”

M-am întors, deși am avut oferte de muncă în străinătate, pentru că n-am putut să-mi părăsesc social această ţară.

Ca mulţi alţi medici, Dr. Horaţiu Rotaru a fost curtat de multe instituţii din lumea întreagă, dar nu a dat curs niciunei invitaţi, oricât a fost ea, aparent, de tentantă. Şi nu pentru că nu ar fi primit un salariu mulţumitor, căci nu se reduce totul la recompensa materială.

 „Cine a ales să stea aici, în sistemul sanitar, a ales în cunoştinţă de cauză, şi-a asumat riscurile şi şi-a acoperit nevoile cu munca suplimentară. Dacă aveam alte variante, poate le alegeam pe acelea. Suntem mulţi cei care ne-am asumat nişte conexiuni sociale în această ţară. M-am întors în ciuda ofertelor pe care le-am avut în străinătate pentru că n-am putut să-mi părăsesc social ţara, familia, prietenii. Altfel, poate rămâneam acolo, dar n-am putut să tolerez singurătatea şi absenţa socială din mediile respective, aşa că am avut de ales între una sau alta dintre cele două situaţii. Am ales să stau aici nu pentru că nu am avut altă opţiune, ci pentru că am ales să fiu aproape de ai mei. Și mi-am asumat decizia. Toţi o facem, 80% din oamenii din aceste clădiri sunt la fel” îmi spune, arătând cu mâna pe fereastră spre zona medicală a oraşului. Se vedeau parte din clădirile ce adăpostesc alte clinici şi Universitatea de Medicină şi Farmacie.

Desigur, există oameni cu caratere mai puţin elegante, ca în orice comunitate, iar „faima” lor tinde uneori să umbrească lumea celor oneşti, fără de care am fi mult mai nefericiţi, mai bolnavi, mai singuri. „Că sunt unii care au făcut din greşeală o meserie ca asta, este iarăşi adevărat. Dar la Cluj, marea majoritate din corpul medical îşi duc până la capăt misiunea asumată”, spune doctorul Rotaru cu optimism, privind prin propria lentilă sufletească. E un doctor cu privirea blândă, iar lumini jucăuşe se aprind uneori acolo, mai ales când pasiunea pentru meserie se întrevede, dincolo de profesionistul desăvârşit. Nici n-ai zice că omul din faţă face şi desface chipurile oamenilor, uneori zdrobite de accidente, alteori schimonosite de durere ori mutilate de cancer. Şi totuşi, mai bând decât un ceramist care mângâie înainte lutul cu privirea, apoi cu palmele, doctorul Rotaru încearcă zi de zi să aducă nu doar teoretic sau metafizic, ci practic, zâmbetul pe feţele pacienţilor săi.