Premii pentru asociațiile de proprietari câștigătoare la concursul ”Curățenie Generală”

Premii pentru asociațiile de proprietari câștigătoare la concursul ”Curățenie Generală”

0
foto: ziardecluj.ro

40 de asociații de proprietari, clasate pe locurile I și II la concursul ”Curățenie Generală”, ediția 2016, au fost premiate de Primăria Cluj-Napoca.

Reprezentanții celor 40 de asociații de proprietari au fost invitați joi, 8 decembrie 2016, la Primărie, pentru a primi felicitări și diplome din partea municipalității pentru munca depusă în cursul acestui an în acţiunea de curăţenie a oraşului şi de amenjare a spaţiilor verzi.

Anual, asociaţiile de proprietari îşi exprimă interesul cu privire la această întrecere. La concursul din 2016 s-au înscris 263 de asociaţii de proprietari/locatari. În total, au fost acordate 130 de premii, în valoare de 135.000 de lei, conform HCL nr. 108/2016, astfel:

  • 20 premii I, în cuantum de 2.000 lei;
  • 20 premii II, în cuantum de 1.500 lei;
  • 40 premii III, în cuantum de 1.000 lei;
  • 50 menţiuni, în cuantum de 500 lei.

Asociaţiile premiate vor putea folosi banii câştigaţi pe lucrări de întreţinere şi amenajare a spaţiului din jurului blocului. Acţiunea are ca scop conştientizarea şi responsabilizarea clujenilor cu privire la importanţa menţinerii unui mediu curat şi sănătos.