Amânarea intrării în funcțiune a voucherelor de vacanță de la 1 martie la 1 iulie, și aceasta la nivel de promisiune guvernamentală, pune sub semnul întrebării profitabilitatea curselor spre litoral, în condițiile în care primul zbor de la Cluj e programat pe 18 iunie. Miza pe vouchere este imensă: 380 de milioane de euro.
Organizatorii sejururilor cu avionul promit că vom ajunge la Marea Neagră mai repede şi mai relaxaţi decât cu maşina. Agenția Paradis va organiza zboruri dinspre Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, operate cu o aeronavă de 120 de locuri a Blue Air. “Turiștii vor fi preluați de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu (Constanţa) şi duşi la hotelurile în care sunt cazaţi, cu însoţitor pentru fiecare mijloc de transport. Cei care aleg să meargă la mare cu charterul vor plăti 100 de euro în plus pentru pachetul turistic, ce include zbor, cazare şi transfer. În ultima vreme au fost introduse şi zboruri regulate către Constanța din oraşe importante ale ţării. Avantajul în cazul zborului charter e că tarifele se vor menţine indiferent când cumperi”, a precizat Aurelian Marin, directorul general al Paradis.
La concurență cu mașina personală
Costul unui transport cu automobilul de la Timişoara, Cluj sau Iaşi la mare presupune nu doar benzina, ci şi uzura maşinii, parcările, masa de pe drum şi ajung la 250 de euro de automobil, susțin reprezentații agenției. Diferenţa cu avionul este că turistul ajunge într-o oră la Constanța, e preluat de la aeroport şi dus la hotel, iar pe traseu primeşte informaţii legat de sejur, despre ce se întâmplă în acea perioadă la mare şi ce evenimente sunt. Primele plecări pe rutele Timişoara – Constanţa şi Cluj – Constanţa vor fi în 18 iunie, iar pe ruta Iaşi – Constanţa, în 19 iunie. În costul biletului de avion sunt incluse un bagaj de mână de 10 kg şi un bagaj de cală de 25 kg. Pentru hotelul Zenith din Mamaia (4*), un pachet cu intrare în 18 iunie şi şedere de 7 nopţi va costa 949 de lei de persoană. Printre serviciile incluse se vor număra taxele de aeroport şi transferurile aeroport-hotel-aeroport.
Guvernul se sucește: să mergem și la munte
Mircea Titus Dobre, noul ministru al Turismului, a anunţat că voucherele de vacanţă vor intra în vigoare de abia de la 1 iulie şi vor fi valabile un an, însă hotelierii cer ca acest lucru să se întâmple mai devreme pentru ca oamenii să poată folosi tichetele pentru sejururi la Marea Neagră. “Voucherele nu sunt bugetate la ora actuală, vor fi bugetate la rectificarea ce va avea loc în vară. Trebuie să facem o modificare de act normativ, astfel încât de la 1 iulie vor intra în vigoare. Ele sunt valabile un an. Nu putem spune că sunt pierdute aceste vouchere de către cei de pe litoral. Mare parte trebuie să se ducă şi în zona montană”, a justificat Dobre.
Patronatele vor mai devreme
Valoarea unui voucher este de 1.450 de lei, iar la companiile de stat valoarea tichetelor poate ajunge până la şase salarii minime pe economie. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Nicolae Bucovală, a declarat că, potrivit programului de guvernare, voucherele ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 martie. “Acum se duc undeva la 1 iulie. L-am rugat pe domnul ministru să devanseze cu o lună, de la 1 iunie. Nici la 1 iulie nu e rău, dar vor funcţiona mai puţin pentru litoralul românesc, dar mai mult probabil pentru zona de munte”, a afirmat Bucovală.
Turismul intern, în mărire de turație
Președintele Eximtur Cluj, Lucia Morariu, fost ministru al Turismului, anticipează că voucherele vor rotunji în mod substanțial conturile agenției. „Dacă se vor acorda vouchere promise bugetarilor, va creşte turismul intern”, afirmă Morariu. La Eximtur, destinațiile din ţară au înregistrat anul trecut o creștere a vânzărilor de 48% față de 2015. Zona cea mai solicitată a fost litoralul, care a generat prin creșterea de 33% vânzări de 9 milioane de euro, urmată de stațiunile balneare, montane și Delta Dunării, cu 3 milioane de euro. Pe segmentul leisure, 80.000 dintre clienți şi-au petrecut vacanțele în România, iar 35.000 au optat pentru concedii în străinătate. Eximtur a înregistrat în 2016 vânzări de 47 milioane euro.
Valoarea voucherului: 1.450 lei/bugetar
În 2016, sejururile în România cumpărate cu vouchere au totalizat 10 milioane de euro, de şase ori mai mult faţă de 2014, cu o estimare de 380 de milioane pentru 2017 dacă vor fi acordate voucherele de 1.450 de lei pentru fiecare bugetar, conform Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Voucherele au fost introduse în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice. Ultima variantă a actului normativ, cea din 2015, prevede înlocuirea primelor de vacanţă cu care puteau fi cumpărate sejururi, taxate similar salariului pentru angajator, cu vouchere de vacanţă.
Probleme la plata mixtă
“Anul trecut au fost acordate vouchere numai în sistemul privat, instituţiile publice având interdicţie pentru acest stimulent salarial. Pentru a dinamiza vânzarea prin vouchere, ANAT susține eliminarea plafonului de 10% în cazul comisionului agenției de turism, prevăzut în legea voucherelor de vacanță, prevedere care nu stimulează concurența firească între agenții. Complicațiile tehnice pentru respectarea acestui plafon pe lanțul turoperator-revânzător îngreunează operarea plăților prin vouchere de vacanță, în special la pachetele plătite și cu bani, și vouchere – cazul cel mai des întâlnit”, a declarat Alin Burcea, preşedinte ANAT.
Clujenii au alte opțiuni la început de an
Vizitatorii de la ultimul târg de profil de la Cluj, Touristica, au căutat mai ales sejururi, locuri exotice pentru luna de miere sau turismul cultural-religios. 25.000 de persoane au vizitat târgul de la Vivo Center. „Am observat o creştere în ceea ce priveşte educaţia turiştilor. Sunt mult mai hotărâţi, ştiu exact ce vor şi au un nivel informaţional ridicat. 80% dintre cei prezenţi la târg şi-au rezervat vacanţa sau o vor rezerva în această perioadă”, au anunţat organizatorii de la Libero Events. Vizitatorii au avut posibilitatea de a-şi alege destinaţiile de vacanţă, fie că este vorba destinaţii deja consacrate precum Grecia, Spania, fie despre circuite speciale cu plecare din Cluj-Napoca în China, Rusia, oraşele nordice sau Thailanda.
Târgul naţional, asaltat de oferte externe
Cei mai mulţi dintre vizitatorii care au ajuns la Târgul de Turism al României de la Romexpo au căutat reducerile pe plan extern, standurile care vindeau pachete cu reduceri până la 35% fiind cele mai aglomerate. Au fost căutate şi reducerile pe sistemul plăteşte 1 şi merg 2. Chiar dacă agenţiile au oferit cu preponderenţă destinaţii externe, cererea vizitatorilor târgului pentru turismul intern a fost mai mare decât anul trecut, în condiţiile în care agenţiile și hotelurile au făcut oferte care pot fi achiziționate cu vouchere. „Anul acesta calitatea serviciilor în turismul românesc o poate depăși pe cea din destinațiile tradiţionale în care merg românii, precum Bulgaria și Grecia. 2017 este anul în care România este gata să demonstreze că oferă servicii turistice la același nivel, chiar și superior, față de țările competitoare în turism”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele FPTR. În acest sezon vor exista chartere spre Antalya din Cluj, Suceava, Arad şi Bucureşti, cu pornire de la 500 de euro, ultra all-inclusive, cu avionul inclus.
Concurență puternică din exterior
Grecia, Spania, Franţa şi Cipru sunt destinaţiile vizate de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj de agenția Paralela 45. „Pentru litoralul românesc estimăm o creștere a numărului de turiști față de 2016 datorită lărgirii plajelor, care le oferă mai multe posibilități de agrement la mare, dar și a pachetelor extrem de variate”, conform conducerii agenției. Spania, Portugalia, Grecia și Bulgaria erau destinațiile cu creştere de 18% în primele trei luni de înscrieri timpurii, comparativ cu 2016. Operatorul a programat pentru sezonul estival 47 de plecări săptămânale din Cluj, București, Timișoara, Iași, către 28 de destinații charter și curse de linie.
Domeniu profitabil în 2017
Economia românească va continua în acest an tendința pozitivă, iar investiţiile au şanse să le aducă profit celor care vor dezvolta afaceri aici mai ales în hoteluri şi restaurante, comerţ, construcţii, servicii, arată o analiză privind perspectivele mediului de afaceri din 2017 realizată de compania de consultanță KeysFin. Printre domeniile care au generat interes în rândul investitorilor s-au aflat afacerile din turism, software şi inginerie. „Afacerile din turism au înregistrat o profitabilitate semnificativă, ca urmare a condiţiilor geopolitice. Litoralul şi staţiunile montane au atras un număr record de turişti, în condiţiile în care Turcia şi Grecia au avut de suferit”, remarcă experţii de la KeysFin.
Aurelian Marin, manager turism
“Cei care aleg să meargă la mare cu charterul vor plăti 100 de euro în plus pentru pachetul turistic, ce include zbor, cazare şi transfer. Avantajul în cazul zborului charter e că tarifele se vor menţine indiferent când cumperi”.