Transilvania de Nord are cele mai multe proiecte pentru bani europeni

Transilvania de Nord are cele mai multe proiecte pentru bani europeni

0
Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest înregistrează proiecte depuse cu o valoare eligibilă de 145 de milioane de euro pentru Programul Operaţional Regional 2014-2016, faţă de o alocare de 262 de milioane. La nivelul RDNV există 279 de proiecte, dintre care 246 aflate în etapa de conformitate administrativă, în valoare de 63 de milioane de euro, iar 4 proiecte, de 10,7 milioane de euro, sunt acum în etapa de evaluare tehnică şi financiară. Cea mai mare alocare din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat o deţine Regiunea Nord-Est, de 319 milioane de euro, urmată de Regiunea Sud, cu 287 de milioane, Regiunea Sud-Est, cu 271 de milioane. Valorile cele mai importante ale proiectelor depuse o au Regiunea Centru, cu o solicitare de 168 de milioane de euro, Nord-Est, cu 164 de milioane, şi Nord-Vest, cu 145 de milioane. Alocarea la nivel naţional se ridică la 1,9 miliarde de euro, dintre care regiunile au depus 1.274 de proiecte, în valoare de 1 miliard de euro. Proiecte de 292 de milioane de euro se află în etapa de conformitate administrativă, iar de 146 de milioane, în cea de evaluare tehnică şi financiară. Sunt 2,1 miliarde de euro disponibili prin cele şapte apeluri de proiecte lansate pentru 31% din bugetul POR 2014-2020. Programul anterior, POR 2007-2013, a înregistrat o rată de absorbție de 85%, reprezentând sume rambursate de Comisia Europeană (CE), și o rată estimată la final de 92,3%. Cele mai multe proiecte pe noul program au fost depuse pentru prioritatea de investiții microîntreprinderi (1.053). Proiectele cu cea mai mare valoare, de 301 milioane de euro valoare eligibilă sunt pentru prioritatea  drumuri județene (14). Datele au fost prezentate la Comitetul de Monitorizare a POR 2014-2020 de la Baia Mare, în prezenţa lui Carsten Rasmussen, şeful Unității pentru România în cadrul DG Regio a CE, a conducerii Autorității de Management a POR şi a reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest. Următoarele acțiuni avute în vedere sunt relansarea imediată a apelurilor de proiecte pentru care se termină perioada de depunere, lansarea celorlalte apeluri până în martie 2017, scurtarea perioadei de timp între momentul lansării și cel al depunerii proiectelor (de la 2 luni la 1 lună) pentru apelurile care se vor relansa,  informarea beneficiarilor, training-uri pentru potențialii beneficiari. Axa sprijinirea dezvoltării urbane durabile se va adresa reședințelor de județ (inclusiv unităților administrativ-teritoriale din zona funcțională urbană) din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, cu excepția municipiului Tulcea (care va beneficia de finanțare din bugetul alocat Deltei Dunării) și va avea o alocare de 1,3 miliarde de euro (FEDR și contribuție națională), reprezentând 17% din fondurile pentru POR 2014-2020. Pentru POR 2007-2013, care a avut un buget alocat de 3,9 miliarde de euro, rata de absorbție a ajuns la 85% din alocarea FEDR, cumulat de la începutul perioadei de programare 2007-2013, reprezentând 3,3 miliarde euro rambursați de CE. La Autoritatea de Certificare şi Plată se află în proces de certificare declaraţia finală de cheltuieli de 288 milioane de euro, astfel că rata de absorbție va ajunge la 92,3% din alocarea FEDR. POR 2007-2013 avea o rată de contractare de 116,27%, de la lansarea programului fiind semnate 4.675 de contracte de finanțare, de 4,6 miliarde de euro din FEDR. La nivelul programului există proiecte nefinalizate de 5 milioane de euro, a căror implementare va continua din fonduri naționale până la 31 martie 2019. Valoarea proiectelor depuse pe noul POR
  1. Centru 168 mil. euro
  2. Nord-Est 164 mil. euro
  3. Nord-vest 145 mil. euro
  4. Sud-Est 143 mil. euro
  5. Bucureşti 138 mil. euro
  6. Sud-Vest 121 mil. euro
  7. Sud 90 mil. euro
  8. Vest 36 mil. euro