Judeţul Cluj se află pe cea de-a treia poziţie în clasamentul naţional al locurilor de muncă înfiinţate anul trecut de către femeile antreprenor. Totalul numărului de angajaţi al persoanelor juridice cu acţionari sau asociaţi majoritari femei la Cluj se ridica la 35.931, după municipiul Bucureşti (179.768) şi judeţul Constanţa (37.113). Imediat după Cluj erau poziţionate judeţele Timiş (32.701) şi Bihor (32.163). Cele 314.000 de antreprenoare creează acum 900.000 de locuri de muncă. Comparativ cu anul trecut, creşte cu un punct procentual rolul antreprenoriatului feminin, la 39% din totalul firmelor active în România, la finele lunii octombrie 2016. Cele mai multe locuri de muncă înfiinţate de antreprenoare sunt în Bucureşti, Constanţa şi Cluj, iar cele mai puţine, în Covasna, Mehedinţi şi Giurgiu. Au afaceri de 34 de miliarde de euro Din cele 314.000 de firme active cu asociaţi sau acţionari majoritari femei, 176.500 erau societăţi cu răspundere limitată în octombrie 2016. La acestea se adaugă 160.000 de femei care au ales să lucreze pe cont propriu sau în afaceri de familie: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale active. În 2015 acestea au cumulat o cifră de afaceri de 153 de miliarde de lei. Cel mai mare număr de firme active cu asociaţi sau acţionari majoritari femei se regăseşte în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul: 117.000, urmat la distanţă de activităţile profesionale ştiinţifice şi tehnice, cu 36.000, şi de industria prelucrătoare, cu 24.000. Vârsta optimă pentru business: peste 40 de ani Din perspectiva structurii pe vârste a antreprenoriatului feminin, la sfârşitul lui octombrie 2016 peste jumătate dintre creatoarele de locuri de muncă aveau vârsta între 30 şi 50 de ani: 10%, sub 29 de ani; 28%, între 30 şi 39 de ani; 30%, între 40 şi 49 de  ani; 17%, între 50 şi 59 de ani; 15% peste 60 de ani. „Una dintre concluziile analizei fenomenului emergenței antreprenoriatului feminin este că România poate obține un plus de 10% la produsul intern brut până în 2025 prin diminuarea dezechilibrelor de gen la nivelul celor mai bune practici europene, echivalentul a încă 30 de miliarde de euro la produsul intern brut al anului 2025”, a declarat Andreea Paul, secretar al comisiei de buget, finanţe, bănci al Camerei Deputaţilor. Locuri de muncă înfiinţate de femei în 2015
  1. Bucureşti 179.768
  2. Constanţa 37.113
  3. Cluj 35.931
  4. Timiş 32.701
  5. Bihor 32.163
  6. Prahova 30.603
  7. Ilfov 29.396
  8. Braşov 28.771
  9. Argeş 27.757
  10. Iaşi 26.953

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here