Într-un studiu publicat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, unde eşantionul a fost reprezentat de 500 de societăţi comercile, rezultă că în cursul anului 2015 cea mai importantă problemă cu care s-au confruntat firmele din România a fost fiscalitatea ridica (38 %).

Următoarea problemă a fost una de piaţă, mai precis găsirea de clienţi (14 %), pe locul al treilea fiind legislaţia stufoasă şi neconcludentă pe anumite segmente de activitate (11 %). Un aspect important semnalat de reprezentanţii societăţilor a fost şi concurenţa neloială care macină în continuare economia românească-9%.

Unul din doi agenţi economici văd în firmele locale cu operaţiuni în cadrul aceleiaşi regiuni şi cu domeniu de activitate similar principalul competitor al afacerii lor (51 %). Companiile străine din ţara noastră (multinaţionalele) au fost indicate pe locul secund (31% ) în privinţa competitivităţii, vorbind în această situaţie despre companii cu cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro. Locul al treilea în asigurarea concurenţei este dat de importatorii care comercializează produse din cadrul Uniunii Europene– (11%).

Principalii factori cu impact negativ asupra activităţii companiilor sunt modificările frecvente ale legislaţie (82%), nivelul ridicat de fiscalitate (81%) şi situatia infrastructurii (68%). Corupţia din administraţie este un serios factor de influenţă negativă ca şi nivelul de calificare al forţei de muncă.

Mai bine de jumătate dintre companii (53%) consideră corupția din administrație drept un factor care le afectează pe termen lung activitatea. Nu a fost uitată nici infrastructura slab dezvoltată (68%) şi nivelul de clificare insuficient al forţei de muncă (55%).

În ceea ce priveşte creşterea pe care o evaluează patronatele în anul 2016, peste jumătate dinte respondenţi (52 %) au evaluat-o la o ponedere de sub 10 %, aproximativ un sfert (26%) la peste 10 % şi restul au considrat ca anul în curs le va aduce o creştere zero sau negativă.

CM

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.