Space Apps Challenge este incubatorul de inovație al Agenției Aerospațiale Americane (NASA). Cel mai mare hackathon la nivel mondial va avea loc simultan la Cluj-Napoca, București și Timișoara, în 29-30 aprilie.

Competiția se adresează unui public cu nivel de experiență variat și din diverse domenii: elevi, studenți, programatori, oameni de știință, profesori, tehnologi, artiști, designeri, ingineri, storytellers, studenți sau antreprenori.

Temele din acest an trasate de NASA sunt centrate în jurul planetei noastre: The Earth and Us, Planetary Blues, Warning! Danger Ahead!, Our Ecological Neighborhood, Ideate and Create! Participanții își pot alege de aici o problemă pe care doresc să o rezolve în funcție de domeniu, de gradul de dificultate sau de interese.

Ei selectează locația unde vor să participe la hackathon, iar înscrierea este gratuită. Pe 21 aprilie vor avea loc la Cluj şi la București preevenimente al căror scop este de a-i familiariza pe participanți cu noțiunea de hackathon, cu seturile de date și unelte NASA, cu conceptele și abilitățile de rezolvare a problemelor, dar și de a le oferi posibilitatea să interacționeze și să se cunoască mai bine.

După hackathon-ul care va dura 48 de ore (în 29-30 aprilie), juriile locale vor desemna pentru fiecare oraș cel mult două proiecte ce vor fi trimise mai departe spre evaluare juriului internațional împreună cu câte un proiect desemnat ca fiind cel mai popular sau People's Choice Award, iar învingătorii vor fi invitați la o lansare NASA.

De la începuturile sale în 2012, International Space Apps Challenge a devenit cel mai mare hackathon (concurs de programare) la nivel mondial. În fiecare an mii de participanți din diverse domenii, indiferent de nivelul de experiență, colaborează pentru a dezvolta soluții inovative, open-source, la probleme cu impact global, legate atât de explorarea spațială cât și de nevoile sociale planetare, folosind seturi de date puse la dispoziția publicului de către NASA. Soluțiile rezultate variază de la aplicații mobile la jocuri sau hardware.

Hackathon este un eveniment în care mai mulţi programatori, dar şi alte persoane ce participă la dezvoltarea de software (designeri, manageri de proiect), colaborează pentru dezvoltarea unui proiect software. Unele proiecte implică şi o componentă hardware. Durata unui hackathon este de obicei între o zi şi o săptămână.

Unele au doar un scop educaţional sau social, pe când în alte cazuri este crearea unui program funcţional. Acestea au de obicei un subiect anume, care poate fi limbajul de programare folosit, sistemul de operare, o aplicaţie sau chiar grupul demografic al programatorilor implicaţi. În alte cazuri, nu există restricţii asupra software-ului care poate fi creat.