La cinci zile de la internarea la Spitalul Elias din Capitală, Radu Beligan a murit în jurul ori 13.00, în urma unui stop cardio-respirator.
„Maestrul Beligan s-a internat la Spitalul Elias pe data de 15 iulie, fiind într-o stare de degradare biologică avansată, în contextul vârstei înaintate. Pe parcursul internării a beneficiat de monitorizare strictă şi de controlul funcţiei vitale. A murit astăzi (miercuri, 20 iulie – n.r.), în jurul orei 13.00, în urma unui stop cardio-respirator”, a declarat doctorul Dana Safta, potrivit adevarul.ro.
La cei 97 de ani împliniţi şi 75 de ani de carieră artistică, Radu Beligan, născut la 14 decembrie 1918, în localitatea Galbeni (Filipeşti), Bacău a fost cel mai longeviv actor, cu roluri celebre, o voce inconfundabilă şi cel ce a întruchipat personaje memorabile ale literaturii române şi universale.
„Eu m-am mutat de mult în „Beligania”. Asta e „Beligania” şi aici sunt stăpân absolut. Aici nu mă deranjează nimeni, nu mă supără nimeni, aici nu intră decât cei mai buni prieteni ai mei, deşi mulţi ar vrea să intre în „Beligania” – unii fac cerere să-i primesc…” spunea cu umor Radu Beligan.
Cartea Recordurilor i-a recunoscut longevitatea artistică în 2013, dar fiecare scândură a scenelor pe care a păşit îi va păstra memoria paşilor, precum pelicula ce na va aminti mereu de junele-prim Rică Venturiano, cu joben şi mustaţă.
Întrebat cum de a răsmas pe scenă atât te mulţi ani, Radu Beligan a dezvăluit secretul: „Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie”.
„Regret? Nu am niciun regret. Nu pot să am. Fata mea spune „cine nu are un regret?” Uite, eu nu am! Am trăit şi momente proaste, dar dacă ar fi să le dau un sfat tinerilor le-aş spune să nu regrete niciodată ceea ce au făcut. Să regrete ceea ce nu au făcut”… Cuvintele lui sunt acum partea a testamentului lăsat teatrului românesc şi publicului.
