Insomnia Café este locul unde se citeşte, se comentează, se critică şi mai cu zgârcenie se laudă literatura la Cluj-Napoca. O formulă deloc comodă, unde au citit de-a lungul anilor numeroşi scriitori, iar parcusul a fost  mereu anevoios, încât unora li s-a indicat să nu mai vină la Cluj cu texte de acel gen, semn că cititorii/ascultătorii insomniaci sunt extrem de pretenţioşi.
Nu doar scriitorii tineri sunt văzuţi acolo, iar prezenţele lui Ion Mureşan sau Ion Pop au condimentat adeseori serile de literatură.
Clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”, devenit, în cei 8 ani de activitate, un adevărat reper pentru literatura română contemporană, are, începând cu anul acestaşi premii.
În data de 14 decembrie 2016, un juriu format din gazdele și membrii cenaclului – François
Bréda, Ștefan Manasia, Szántai János, Alex Goldiș și Ovio Olaru – va acorda  5 premii
literare în valoare de 600 de lei fiecare, pentru volume publicate de-a lungul anului 2016, ale
autorilor tineri din România (până la 40 ani).
Evenimentul va avea loc la Insomnia Café din Cluj-Napoca, strada Universității nr. 2, începând cu ora 19:00.
În cadrul evenimentului de joi vor fi anunțate volumele câștigătoare.
Volumele luate în considerare vor fi selectate de către juriu, avându-l secretar pe Ștefan Baghiu.
Secțiunile vizate pentru premii sunt următoarele:
Premiul pentru poezie în limba română
Au fost nominalizaţi  Andrei Doboș, Radu Nițescu, Alex Văsieș
Premiul pentru proză (roman sau proză scurtă)
Au fost nominalizaţi Lavinia Braniște, Matei Florian, Mircea Pricăjan
Premiul pentru debut (poezie sau proză)
Au fost nominalizaţi Tudor Ganea, Răzvan Pricop, Vlad Roman
Premiul pentru volum de poezie în limba maghiară al unui autor maghiar din România
Premiul pentru traducere din limba maghiară
 Primăria municipiului Cluj-Napoca a finanţat acest eveniment, organizat în parteneri:at cu  Insomnia Café, Revista Tribuna, Asociația Culturală Origo, DJST Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here