Dacă ar fi să decupăm o ilustrată a săptămânii, ar fi una a contrastelor flagrante cu care ne obişnuieşte omenirea în acest zbuciumat început de mileniu şi de civilizaţie . Bătălii sacrosante pe altarele politicii îi fac pe cei ce ţin vremelnic hăţurile puterii mondiale să uite de sângele cu care se stropesc de fiecare dată când o explozie şterge oraşe şi sate, când un copil moare de foame, când un bărbat îşi caută în lada de gunoi a indiferenţei, a intoleranţei şi a urii o coajă te pâine pentru femeia ce tocmai i-a adus pe lume un copil, când aceeaşi mamă îşi pierde minţile de spaimă şi deznădejdea de a găsi trupul sfârtecat al pruncului.

Sunt scene apocaliptice ale unui prezent de care nu trebuie să ne ascundem. Nu putem. Nu mai putem.

La polul opus, un alt eveniment. Sanctitatea sa, Francisc,  al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice a împlinit 80 de ani. I-a petrecut cu modestie. El, care o propovăduieşte nu doar cu cuvântul, ci mai ales cu fapta.

Mănăstirea Santa Marta, unde locuieşte, refuzând apartamentul papal din Vatican, este locul în care opt  oameni aflaţi în dificultate, aşa-numiţii senzatetto, adică fără acoperiş, sau cu denumirea englezească mai cunoscută, homeless, care erau în preajma Bazilicii San Pietro au fost inivitaţi la un mic-dejun alături de Sfântul Părinte. Cei patru italieni, un moldovean, doi români şi un peruvian, patru bărbaţi şi două femei au petrecut o jumătate de oră cu Papa Francis, de la care au primit în dar dulciuri argentiniene. I-au oferit, la rândul lor, trei buchete de floarea-soarelui. Ei au fost acompaniaţi de monseniorul Konrad Krajewski, mâna nevăzută a carităţii papale pe care Sfântul Părinte o exercită constant.

Un gest care se înscrie firesc în dimensiunile sincerităţii acestui papă care nu doar se roagă, dar şi acţionează în lumea celor mulţi şi necunoscuţi, continuând opera pe care o punea în practică la Buenos Aires, cu acelaşi devotament.

Lumea celor mulţi, fractalii umane, care compun lumea vizibilă, dar nevăzută fără o imagine de ansamblu şi devine astfel aproape necunoscută. Oameni pe care Papa Francisc îi cunoaşte şi cărora le-a oferit, în toate punctele Caritas din Roma, unde oamenii străzii primesc o masă, câte o felie de tort, de ziua sa.

Acest Papă, care nu se fereşte să atingă rănile, ne-a invitat, cu ocazia rugăciunii Angelus, (Îngerul Domnului), pe care o săvărşeşte în fiecare duminică de la fereastra apartamentului papal din Vatican, să vedem Crăciunul ca pe un pact actual. Acelaşi, „Cari fratelli e sorelle, buongiorno!” cu care îşi salută credincioştii încă de la urcarea sa pe scaunul papal a fost precedat de un cald „Tantti auguri a te”, un „La mulţi ani”, cântat de mulţimea adunată în Piaţa San Pietro, duminică, 18 decembrie 2016.

Alte partituri

Fiul profesoarei de limba română, Igor Dodon  reclamă românizarea tinerilor basarabeni, susţinând în mod ruşinos interesele ingerioase ale Mamei Rusia în Basarabia, incitând Moscova să supraliciteze bursier migrarea interesului acestor tineri înspre învăţământul rus.

Ca şi cum procesul îndelung de rusificare, de mistificare a istoriei, scris cu multe rânduri de sânge şi lacrimi de pe malurile Prutului până în Siberiile îngheţate n-ar fi fost îndeajuns ca să şteargă orice urmă de românism din venele basarabenilor şi aşa metisaţi. Cine a fost la Chişinău a văzut urmările dezastruoase ale lanţurilor sovietice cu care trupul sfârtecat al Basarabiei a fost rupt şi desprins de România.

Să încerci, să cauţi, să găseşti şi apoi să îngrijeşti mugurii fiinţei tale de carne şi spirit românesc pare să-l înspăimânte pe proaspătul înscăunat de la Chişinău. Firescul unui asemenea demers este, desigur straniu pentru cozile de topor şcolite pe tarlaua colhozului, ce încearcă repetat şi obstinat să reteze câte o parte din greu încercatul teritoriu românesc.

Poate îl informează cineva pe diedea Dodon, că aproape au dispărut elevii şi studenţii basarabeni din şcoala românească, să doarmă şi el liniştit. Cât despre cei ce şi-au încheiat deja studiile aici şi nu s-au mai întors, iar nu are de ce să se teamă. În cel mai rău caz, se vor folosi de cetăţenia română ca să plece mai departe, în vestul Europei sau peste mări şi ţări. Ceea ce se va întâmpla cât de curând, slugarnicul bolşevic Dodon intenţionând să întoarcă spatele Uniunii Europene şi să reintroducă vizele. Poate învaţă de la Victor Orban cum se clădesc zidurile, că Rusia oricum i-a dat deja cu flit.

Între timp, tot în apropierea noastră, ambasadorul rus la Ankara este ucis. La Berlin se repetă atacul de la Paris, cu camionul intrat în mulţime. Se văd, oare lucind atât de aproape flamuri de război? Să ne ferească Bunul!

Prefer să-mi întorc sufletul şi gândul la Papa Francisc, cel care încoronează normalitatea la rang de Evanghelie, apropiindu-se de cei mai umili, nu ca un catehet, ci ca să înveţe mereu de la ei.

Duminică, cea din urmă dinaintea Sărbătorii Naşterii Domnului , vorbea de angajamentul nostru în a construi o civilizaţie a iubirii. „Eu îi deschid uşa Domnului când simt o inspiraţie interioară, când simt că-mi cere să fac ceva mai mult pentru alţii, când mă cheamă la rugăciune. Dumnezeu cu noi. Dumnezeu care se apropie. Acest anunţ de speranţă care se împlineşte de Crăciun poartă aşteptarea lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi în întreaga Biserică şi în cei mici, pe care lumea îi dispreţuieşte, dar pe care Dumnezeu îi iubeşte şi de care se apropie”.

 

2 COMENTARII

    • Mulţumesc, Tiberiu! Iar atunci câmd aprecierea vine dinspre unul ca tine, cu atâta experienţă şi sensibilitate, satisfacţia e cu atât mai mare.

Comments are closed.