De Ziua Culturii Naţionale, la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

De Ziua Culturii Naţionale, la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

0
Ca în fiecare an, duminică, 15 ianuarie, ora 12,30, membri ai Filialei Cluj vor fi prezenţi la Momentul Eminescu din faţa Teatrului Naţional „Lucian Blaga”, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, de ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu. A doua zi, luni, 16 ianuarie, ora 12, va avea loc, la sediul Filialei clujene, o Şezătoare literară dedicată Zilei Culturii Naţionale. În program au fost cuprinse un recital de poezie Sub semnul lui Eminescu şi prezentare de cărţi noi. Cu acest prilej va fi lansat proiectul Scriitorul în cetate pe anul 2017. Vor participa Horia Bădescu, Oana Boc, Mariana Bojan, Hanna Bota, Doina Cetea, Minerva Chira, Sandra Cibicenco, Ion Cristofor, Vasile George Dâncu, Vasile Gogea, Alexandru Jurcan, Rodica Marian, Victor Constantin Măruţoiu, Ion Mureşan, Marcel Mureşeanu, Maria Pal, Mircea Petean, Adrian Popescu, Persida Rugu, Constantin Rusu. Moderatorul evenimentului va fi, ca de fiecare dată, preşedintele Filialei Cluj, doamna Irina Petraş.