Sunteti aici:CulturalConcert vocal-simfonic la Filrmonica Transilvania

Concert vocal-simfonic la Filrmonica Transilvania

Publicat in data

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri la un concert eveniment sub bagheta lui Noam Zur, director muzical şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Salta (Argentina) și unul dintre cei mai talentați tineri dirijori ai Israelului. De zece ani, Noam Zur ne încîntă cu programe alese cu măiestrie, iar pe data de 26 ianuarie, de la ora 19, va fi din nou prezent la Cluj, pe scena Colegiului Academic, pentru a dirija două lucrări clasice excepționale: Simfonia nr. 104 în Re major de Joseph Haydn şi Misa în do minor, KV 427, de Wolfgang Amadeus Mozart. Solişti vor fi soprana Rodica Vică, mezzosoprana Cristina Maria Damian, tenorul Sergiu Săplăcan şi bas-baritonul Cristian Hodrea, care vor interpreta alături de Orchestra şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” (pregătit de Cornel Groza).

Simfonia nr. 104 de Joseph Haydn, sau London după cum mai este numită, este ultima lucrare de gen din creaţia compozitorului clasic şi face parte din seria de douăsprezece simfonii pe care Haydn le-a scris ca un omagiu adus Londrei. Un public rafinat şi deschis la a consuma o muzică de o mare bogăţie şi originalitate va aprecia cu siguranță inteligenţa, inventivitatea şi simţul umorului caracteristice muzicii lui Haydn.

În ceea ce privește cealaltă lucrare din program, și anume Misa în do minor de Wolfgang Amadeus Mozart – sau Marea misă, după cum mai este cunoscută – este, alături de Recviemul său, una dintre cele mai valoroase lucrări de muzică sacră din creaţia lui Mozart (ambele compoziţii excepţionale, dar lăsate nefinalizate). Despre „Et incarnatus est” din Misa lui Mozart, Papa Francisc spunea, în 2015, că este „fără pereche” și că „te ridică pînă la Dumnezeu”.  În acest concert se va interpreta versiunea completată de compozitorul austriac Helmut Eder.

Ținînd cont de influenţele pe care muzica lui Haydn le-a avut asupra lui Mozart, dar şi de copleşitoarea originalitate a fiecăruia, vineri veți putea fi părtașii unei experiențe complete, ascultînd lucrări de ambii compozitori.

Informații despre artiști:

Recent numit director muzical şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Salta (Argentina), Noam Zur s-a remarcat ca unul dintre cei mai talentaţi tineri dirijori ai Israelului. A studiat la Academia de Muzică din Tel Aviv şi a participat la cursuri de măiestrie, la seminarii susţinute de dirijori şi profesori ca Zubin Mehta, Jorma Panula, Ilya Musin şi Neeme Järvi. Noam Zur a dirijat, printre altele, Orchestra Filarmonicii din Israel, Orchestra Filarmonicii din Stuttgart, Orchestra Radio din Ierusalim, Orchestra de Cameră din Israel, Kammerphilharmonie Frankfurt, Filarmonica din Belgrad, Opera din Israel, Operele Naţionale din Iaşi şi Bucureşti, Israel Camerata, Thüringer Symphoniker, Netania-Kibbutz Chamber Orchestra, Musikcollegium Winterthur sau Wiener Volksoper, WDR Rundfunkorchester, Philharmonie Südwestafalen, Opera de Stat din Gdansk, Württembergisches Kammerorchester Heilbronn.

Soprana Rodica Vică, discipol al regretatei Eleonora Enăchescu, a debutat la Opera Naţională din Bucureşti, unde a interpretat apoi roluri din operele Flautul fermecat şi Don Giovanni de Mozart, Bărbierul din Sevilla şi Cenuşăreasa de Rossini, Alcina de Haendel, Elixirul dragostei de Donizetti. În 2012, soprana a fost invitată la Iaşi pentru producţia operei Indiile galante de Rameau, în regia lui Andrei Şerban. A evoluat apoi în producţii de operă şi a susţinut concerte în Italia, Germania, România, Croaţia, Ungaria, Bulgaria şi Austria. În septembrie 2017, Rodica Vică a susţinut, în cadrul Festivalului „George Enescu”, un concert alături de Sinfonietta Wien, iar în luna decembrie a înregistrat, împreună cu Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, lucrarea enesciană Strigoii.

Cristina Maria Damian şi-a început cariera scenică la Opera Română din Cluj-Napoca, continuînd-o apoi la Opera de Stat din Hamburg ca solistă, între 2008/2015. Aici a avut ocazia să lucreze cu dirijori de prim rang din lumea muzicală internaţională, ca Daniel Barenboim, Simone Young, Alfred Eschwe, Lawrence Foster, Donato Renzetti, Axel Kober. Alături de Filarmonica din Hamburg a înregistrat pe compact disc operele Die Walküre şi Amurgul zeilor de Wagner şi pe DVD opera Madama Butterfly de Puccini. În prezent, mezzosoprana colaborează cu teatre ca Staatsoper Berlin, Teatro Comunale Trieste, Opera Naţională din Cluj şi Staatsoper Hamburg.

După absolvirea studiilor de masterat ale Universităţii „Mozarteum” din Salzburg, tenorul Sergiu Săplăcan a fost angajat ca solist al Operei de Stat din Hamburg. Apreciat de criticii de specialitate pentru timbrul său strălucitor şi cald şi pentru calităţile sale actoriceşti, tenorul a abordat roluri ca Nemorino din Elixirul dragostei, Alfredo din La traviata, Rodolfo din La Bohème, Lenski din Evgheni Oneghin. A colaborat cu dirijori ca Simone Young, Asher Fish, Henrik Nánási, Alexander Joel, Sebastian Weigle şi cu cîntăreţi ca Reri Grist, Ann Murray, Andrzej Dobber şi George Petean. A cîntat în gale din Germania, Austria, Polonia şi Spania şi a debutat la Opera Naţională din Tallinn, în opera Cardillac de Paul Hindemith.

Bas-baritonul Cristian Hodrea a colaborat cu instituţii precum Filarmonicile din Cluj, Bucureşti, Iaşi, Craiova, Sibiu, Arad, Braşov, Oradea, Orchestra Radio din Bucureşti, Opera Română şi Opera Maghiară din Cluj. În repertoriul său se regăsesc, în egală măsură, roluri din opere (Boema de Puccini, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Carmen de Bizet, Don Giovanni şi Nunta lui Figaro de Mozart, Căsătoria secretă de Cimarosa, Elixirul dragostei de Donizetti), precum şi lucrări vocal‑simfonice (Oratoriul de Crăciun, Patimile după Matei şi Cantata cafelei de Bach, Recviemul şi Misa Încoronării de Mozart, Misa în Do major şi Simfonia a IX-a de Beethoven, Dettinger Te Deum, Funeral Anthem for Queen Caroline şi Messiah de Händel, Nelson Messe şi Theresienmesse de Haydn, Recviemul de Fauré, Oratoriul de Crăciun de Saint-Saëns, Die erste Walpurgisnacht de Mendelssohn, Oratoriul de Paşti de Paul Constantinescu, Par ce fil d’or de Mihai Mitrea-Celarianu, Dedicaţii de Cornel Ţăranu).

 

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...