Reportaje

Din cele peste 20 de proiecte finalizate cu succes de cercetătorii conduşi de Dan Vodnar, niciunul nu a fost contractat şi preluat de industria alimentară românească. Un meci trist, al cărui scor s-ar putea să se schimbe, totuşi anul acesta.

Echipa de cercetare din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj cuprinde nu doar doctoranzi, ci şi masteranzi şi studenţi. Studenţii lui Dan C. Vodnar sunt în general preocupaţi de cercetare şi mai mereu prin laborator. Are studenţi sclipitori, care vor să muncească, să cerceteze, să descopere. Nu de puţine ori proiectele lor ţineau titlurile ziarelor trei zile. O tăcere adâncă se lăsa de fiecare dată. Efortul, ideile nu se concretizează în aplicarea lor pe scară economică. E cam ca în fotbalul nostru. Jucăm excelent 85 de minute, iar în ultimele cinci, adversarii înscriu de două ori în poarta noastră.

L-am întrebat pe Dan Vodnar, şef de lucrări la această universitate, care este veriga lipsă dintre cercetare şi aplicarea practică a rezultatelor. Vorbim, totuşi despre industria alimentară, aflată într-o efervescentă schimbare. Pe de o parte, una în rău, îndreptată spre profituri uriaşe în dauna calităţii. Una malefică, în care balaurii şi zgripţuroaicele poartă nume de litere şi cifre ce ascund compoziţii chimice dintre cele mai nocive. Otrăvuri deghizate în aditivi şi conservanţi alimentari, menite să fac din rahat bici. Dar care plezneşte al naibii de rău. Cu strigături. De durere şi disperare. E de ajuns să aruncaţi un ochi peste statisticile legate de diabetul juvenil, ca să luăm doar un singur exemplu.

În toate cercetările pe care le-au desfăşurat, Dan Vodnar şi echipa sa de tineri cercetători au încercat de fiecare dată  să aducă o soluţie unei probleme reale din zona alimentară. Uneori s-au pus în pielea unui consumator obişnuit. Alteori porneau de la o idee. Dar mereu, rezultatul putea face obiectul unui contract valoros, prin aplicarea sa practică în industria alimentară şi nu numai.

Marea problemă este că niciodată un antreprenor nu a venit înspre echipa de cercetare. Nici să caute o soluţie pentru a optimiza calitatea produselor sale, nici ca să aplice rezultatul unei cercetări deja efectuate. Se solicită cel mult nişte analize de bază legate de chimie, de identificarea vitaminei C, a concentraţiei de substanţă uscată dintr-un produs etc. Pentru acestea nu e nevoie de o echipă de tineri entuziaşti. Ceea ce este mai trist e că asta nu face decât să le taie orice avânt. Sau să-i determine să aleagă calea altor state, unde talentul lor sau chiar cercetările deja efectuate în timpul studenţiei le-ar putea oferi un viitor în domeniul industriei alimentare.

Dan Vodnar visează şi acum ca un antreprenor să vină, să-şi propună atingerea unui anumit prag din zona industriei alimentare. Să dorească nu doar performanţe financiare de tip profit în dauna calităţii, ci idei inovatoare, venite dinspre cercetarea în domeniul industriei alimentare.

În Europa Occidentală, 90% dintre tezele de doctorat sunt finanţate de segmentul industrial, productiv, antreprenorial. Acolo, industria se adresează mediului academic când are o problemă în fluxul tehnologic al unui produs alimentar, când vrea să dezvolte un nou sortiment, un nou produs. Finanţarea cercetării vine sub forma unei burse acordate cercetătorului de un IMM sau o societate mare. Se semnează o înţelegere cu universitatea, iar absolventul respectiv vine ca doctorand în acea instituţie academică. De cele mai multe ori banii ajung şi la cercetător şi la universitate, iar la finalul celor 3-4 ani de doctorat, cercetătorul merge cu soluţia cerută de producător. Acesta o implementează, produsul iese pe piaţă. Un parcurs simplu şi firesc.

Cum e la noi?

Un nou proiect al echipei condusă de Dan C. Vodnar se va finaliza anul acesta. Este legat de o băutură care conţine bacterii probiotice obţinute din reziduuri provenite din industria alimentară. Proiectul se apropie cu paşi repezi de finalizare, iar rezultatul este unul absolut fantastic, după spusele conducătorului de proiect. „Din punctul meu de vedere, este un proiect foarte bun, mult peste aşteptările de la care am pornit sau la care ne-am fi aşteptat”, spune Dan C. Vodnar, şeful de lucrări cu cele mai multe performanţe în acest domeniu. Mai mult, această băutură va putea fi uşor de scos pe piaţă.

Proprietatea intelectuală a acestui produs va aparţine unui IMM După finalizarea proiectului, această entitate economică îşi va face planul de bătaie, echipa de la USAMV vânzând rezultatul în urma cecetării. Patentul acestui produs va fi o colaborare între universitate şi acel IMM, ca parteneri ai proiectului. „Produsul va fi pe piaţă şi e ceea ce imi doresc enorm de mult” a mai spus Dan Vodnar. „Că vorbim despre etichete, că vorbim despre ambalajul antimicrobian, toate aceste produse pot fi uşor nişate pe piaţă”.

Lămâi dulci, ruj molecular şi clătite anti E-Coli

Acum câţiva ani un alt proiect stârnise interesul publicului. A fost prezentat la Festivalul Alimentului şi avut atunci un impact fantastic. Era vorba de o caramea ce conţinea o microproteină. Aceasta „îmbrăca” receptorii, astfel încât ulterior consumului ei, alimentele acrişoare erau percepute ca fiind dulci. „Îmi amintesc că primul test l-am făcut pe mine, pentru că nu voi scoate niciodată în public un produs pe care nu-l testez. E adevărat, luasem o doză mare din acea caramea şi după patru ore, salata pregătită cu oţet balsamic de soţia mea, era dulce.

Următorul proiect pe care şi l-au propus este realizarea unui ruj molecular, unul comestibil,  alimentar, cu componente 100% vegetale. Dar nu se opresc aici. În zona gastronomică, de această dată nu moleculară, aşa cum ne-a obişnuit, ci a celei clasice, un alt proiect vizează nişte clătite care ar putea avea un efect benefic împotriva încărcăturii cu bacteria E-Coli. Produsul este încă în timpul testelor, se munceşte la concentraţii, dar perspectivele sunt interesante. Bacteria este prezentă mereu în organismul uman, dar atunci când nu o putem depăşi, avem nevoie de alte mijloace. Cum cui pe cui se scoate, cercetătorii s-au gândit la utilizarea unor alte bacterii, de această dată  benefice. Ele au abilitatea de a secreta în interiorul organismului anumiţi componenţi, meniţi să inhibe dezvoltarea lui E-Coli. Ideea e să fie „ambalate” într-un produs alimentar, nişte „clătite imperiale” cum le spune Dan Vodnar.

„Ideea este să facem un pas important, acela de a ne hrăni mai mult decât să mâncăm. În al doilea rând, să reuşim, ca popor să nu mai fim atât de dependenţi de antibiotice, de substanţe active, de excipienţi şi alte tablete. Suntem o populaţie lipsită de educaţie, din punctul de vedere al sănătăţii, în general. Luăm aceeaşi pastilă, că i-a mers şi vecinei şi lista poate să continue” a mai spus Dan Vodnar.

Soluţia este să ne hrănim sănătos. Sunt atât de mulţi compuşi pe care îi putem utiliza, mai degrabă dinspre alimentaţie, decât din suplimente alimentare sau terapii medicamentoase.

Dan Vodnar predă cursul de Biotehnologii alimentare şi generale. Una din temele de studiu se leagă de reintegrarea subproduselor din industria alimentară şi obţinerea de noi produse, cu valoare adăugată. Statisticile arată clar că peste 25% din alimentele pe care le cumpărăm ajung la coşul de gunoi.

Risipa, bat-o vina!

Adesea ajungi la cumpărături flămând, tendinţa e să cumperi mai mult decât poţi consuma. Odată ajuns acasă, constaţi că o parte din produse îşi pierd calităţile iniţiale şi nu te mai satisfac. De multe ori ajungi acasă târziu, fără să fi mâncat mare lucru peste zi, eşti irascibil şi începe un love story cu frigiderul, cum îi place lui Dan Vodnar să spună. Scoţi toate bunătăţile, mănânci mult şi dai peste cap tot echipamentul enzimatic. Pancreasul nu mai poate produce insulină într-o cantitate suficientă, iar ea ar trebui produsă constant de-a lungul zilei, să aibă un anumit nivel. Altfel, e ca o furtună care nu ştii când te prinde.

„Eu văd acum pancreasul ca pe o moară de separat boabele de pe ştiuleţi. Toată ziua merge în gol şi seara îi dau de lucru mult deodată. Sigur că va lucra mai greu, la o turaţie mai slabă, datorată supraîncărcării” spune cercetătorul.

În plus, nu am învăţat să citim etichetele, să ne organizăm mesele. Încărcăm coşul cu alimente catre vor expira în aceeaşi perioadă, fără să avem când să le mai consumăm, din cauza termenului de valabilitate scăzut. Evident că acestea sunt de preferat celor cu aditivi alimentari, meniţi să asigure conservarea şi prelungirea termenului de expirare, dar o listă şi un plan al meselor ne-ar scuti de risipă.

Cercetarea şi industria alimentară

Valoarea reală a unei instituţii universitare, a unui grup de cercetare nu e dată atât de câte articole are în mult discutatele reviste cotate ISI, ci de câţi banii a reuşit să atragă din zona socială prin aplicarea şi transferul cunoştinţelor către industrie. Dacă încasezi de aici o sumă consistentă, îţi demonstrezi valoarea de piaţă a cercetării. Arăţi că statul a meritat să investească în tine.

Câtă vreme cifrele de şcolarizare nu reflectă proiecţiile necesarului pe piaţa muncii din viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, este aproape utopic să credem că industria alimentară românească va veni să investească în cercetarea alimentară. E mult mai uşor să cumpere reţete din străinătate, în loc să stimuleze crearea de know-haw, să finanţeze o cercetare pe plan naţional.

Visătorul Dan Vodnar îşi stimulează cu burse studenţii

„Întotdeauna mi-am dorit un grup de cercetare, trebuie să recunosc. I-am atras pe studenţi, am avut cazuri rarissime de studenţi care să vină în laborator doar pentru că aveau nevoie de licenţă. Toţi studenţii au venit şi erau pasionaţi. Nu poţi face lucruri frumoase dacă nu ai pasiune. Faptul că ei au venit şi au petrecut de 20-30 de ori mai mult timp în laborator decât alţi studenţi i-a ajutat să construiască produse frumoase, inovative, dar care, din păcate s-au oprit aproape toate la nivel de laborator. Satisfacţia mea este că ei au înţeles, au învăţat anumite tehnici care îi vor ajuta pe viitor.

E adevărat că nu îi putem plăti pe studenţii din grupurile de cercetare, dar le-am oferit burse. Din salariul pe care am putut să-l iau eu din partea de cercetare, întotdeauna am oferit burse. Vii de  două, trei, de zece ori, dar în momentul în care omul se simte motivat şi financiar face mult mai multe. Şi o ştiu din experienţa testată cu atâţia studenţi” a mărturisit Dan C. Vodnar.

Nu ne rămâne decât să sperăm că nu ne vom trezi peste câţiva ani că produsele cercetate de foştii lui studenţi sunt omologate de ei în cadrul unor companii din străinătate. Între noi fie vorba, ar trebui să fie nebuni să nu facă asta. Sau prea îndrăgostiţi de munca lor şi încrezători că o vor putea face în ţară. Pentru asta România ar trebui să le ofere ceva.

Niciun proiect de cercetare materializat

Dacă zâna bună a finanţării i-ar cere lui Dan Vodnar şi echipei sale un portofoliu de proiecte finalizate, gata să fie implementate, acesta ar cuprinde peste 20 de obiective. Sunt numeroase lucrări de licenţă construite cu studenţii, unele deja patentate, altele acum în cercetare. Materializat până în prezent nu este măcar unul. Nici măcar ambalajul antimicrobian, proiectul său propriu. Dacă ar avea timpul necesar şi-ar fabrica singur produsul, dar pentru asta ar trebui să renunţe la cercetare.

În acest moment se pun bazele unui SRL care va permite  comercializarea produselor realizate în cadrul universităţii.

Rămâne ca prin intermediul Centrului de transfer Tehnologic din cadrul USAMV să fie identificate produsele cu potenţial de piaţă şi realizarea unei platforme între IMM-uri şi universitate. Cercetătorii vor oferi rezultatele muncii, producătorii vor veni cu problemele lor şi va fi un pas înainte. Nu cel mai important, dar va fi mai mult decât scorul nul din prezent pentru cercetare în meciul cu industria.

0

O călătorie se poate face în multe feluri, dar în Ţara de piatră a Apusenilor ea trebuie musai făcută cu piciorul. Ochiul trebuie să vadă, plămânul trebuie să respire, piciorul să simtă sub talpă mângâierea duioasă a pietrei statornicită pe cărări ce duc în singurătăţile unice ale ţinuturilor montane.

Dar o călătorie se face mai întâi cu sufletul. Citeşti, cauţi, cântăreşti, afli poveşti şi te laşi sedusă de una singură. Aceea se va adeveri, mai apoi şi vei culege unul câte unul, roadele unei călătorii care o va chema pe încă una şi încă una.

Aşa mi-am întâlnit şi eu prima poveste, spusă de părintele dr. Cristian Baciu, parohul de la Crăieşti şi totodată al filiei Măgura Ierii.

Măgurile Transilvaniei

M-am născut şi am crescut tot la poalele unei Măguri, dar a Şimleului, cu 597 metri altitudine, cu locuri ca cetatea dacică Dacidava, tezaure de aur şi argint, Piatra şoimului, Fântâna turcului, Copacii legii, băile din vârf, viile cu struguri faimoşi, şampanizaţi sub denumirea de „Silvania”.

Tot de o măgură este vorba şi în povestea spusă de părintele Baciu. Este vorba de Măgura Ierii, un sat între multele sate ale Apusenilor, dar cu o bisericuţă care merită atenţia nostră şi o istorie pe măsură.

Unul din răsculaţii ce s-au ridicat la luptă alături de Horea, Cloşca şi Crişan se numea Nicula Mărie şi era din Măgura Ierii, prezenţa lui fiind menţionată la Trascău, la prădarea Abrudului şi Câmpenilor. Profesorul Gheorghe Mărie din Măgura Ierii, unul din liderii mişcării naţionale din cercul electoral Turda a fost unul din delegaţii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, când a fost ales în Marele Sfat Naţional.

Măgura Ierii îşi are şi ea eroii adormiţi întru veşnicie pe oasele cele neadormite ale patriei, iar în cel de-al II-lea Război Mondial 9 erau de aici.

Biserica din Măgura Ierii

Astăzi satul mai are o mână de oameni. În 2012 erau 25, azi s-au mai împuţinat, sunt 23, 60 de case, însă abia 20 locuite, dar povestea bisericii de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” rămâne  imprimată în pereţii ei şi să fie spusă mai departe de cei ce-i trec pragul.

Construită ca mănăstire, biserica a fost zugrăvită la 1753, aşa cum se poate citi din incizia de pe două grinzi, dar ea se găsea  iniţial în altă parte, „la morminte,” în afara vetrei actuale a satului. Călugării mănăstirii au fost ucişi în timpul împărătesei Maria Tereza, iar biserica a fost salvată prin intervenţia împăratului Franz Iosif şi mutată pe care de lemn, pentru a fi amplasată acolo unde o găsim azi.

Biserica de un sfert de veac mai păstrează pictura veche pe pânză aplicată, aproape integral. Vechimea şi frumuseţea ei au făcut din ea un monument istoric de categoria a II-a.

„În anul 1753 s-a zugrăvit această (sfântă) biserică de...”  se poate citi pe peretele dintre naos și pronaos.  Unul din clopotele bisericii pomenește donatorul: „vărsatu pe seama bisericii unite din Măgura Poșag prin Maria Pavel”.

Pronaosul  cu tavan nu  mai păstrează pictura, din păcate, dar naosul cu boltă semicilindrică este o lecţie de rafinament artistic şi o predică de învăţătură în imagini, cu portrete de sfinţi în absida altarului, scene reprezentând Patimile Domnului Nostru Iisus Hristos sau o Sfântă Treime, adăugată la 1801.

Programul iconografic pe pânză aplicată pe lemn este simplu şi elegant, imaginile fiind uneori amplasate în mod ordonat, în romburi având circumscrise un cerc, motive geometrice şi vegetale şi o cromatică simplă. Tehnica precară a pictorului face ca lucrarea  să necesite intervenţii rapide de conservare.

Alături de părintele dr. Cristian Baciu, sătenii au identificat  mormintele călugărilor ucici la 1761 şi locul iniţial al mănăstirii, unde a rămas fântâna cea veche.

„Aşa, nu sunt lucruri spectaculoase, dar când vă aflaţi acolo, vă vorbesc toate, şi toate vă spun o istorie a lor. Au un farmec special, cum sunt toate acolo, mai aproape de cer” spunea părintele Baciu, care a scris prefaţa unei lucrări cu caracter monografic dedicat acestui sat, „Măgura Ierii, vatră de dor”, realizată de Felicia Maria Mărie.

„Pe Valea Ierii cuvântul lui Dumnezeu  a creat locuri de o frumuseţe unică şi oameni cu o personalitate aparte, păcat că există prea puţine documente scrise care să ne povestească despre toate acestea. Locul unde ne-am născut, am crescut şi unde ne-am petrecut „amintirile copilăriei”, anii tinereţii sau chiar toată viaţa este locul cel mai iubit din lume. Este liantul aducerilor aminte, suntem legaţi de satul nostru prin nume şi prenume. Suntem legaţi de moşii şi strămoşii noştri, de neamurile care au trăit şi ne bucurăm ca oamenii din sat la o întâlnire să spună este de-al nostru, este de la noi din sat. Tocmai de aceea purtăm în suflete mândria şi bucuria de a-i pomeni numele oriunde şi oricând” sunt câteva cuvinte ale părintelui dr. Cristian Baciu, un om care nu oboseşte să predice dragostea de pământul pe care calcă şi de satul în care îşi desfăşoară misiunea.

Casele din Măgura Ierii nu sunt de vânzare. Poate că cei ce s-au născut şi au copilărit aici nu au reuşit să pună un preţ pe amintirile lor. Un sat încremenit în istorie, în Ţara de piatră a Apusenilor.

0

Cine este câştigătoarea locului al II-lea a concursului Miss Global Beauty Queen Seul, 2016?

 

„Frumuseţea trebuie să fie ca lumina, un bun  care se distribuie fără să se împartă”

Constantin Noica

În încercarea disperată de a înţelege lumea din jur, omenirea a născocit definiţia, iar frumuseţea este unul din conceptele cele mai cercetate şi definite, deşi de-a lungul veacurilor şi de-a latul Pământului, criteriile au fost mereu altele, nestatornice şi supuse capriciilor. Chiar dacă reducem aria de căutare la frumuseţea feminină, bogăţia definiţiilor va reflecta indiscutabil aspiraţia către frumuseţe,  această nevoie puternică a sufletului uman.

Cum  frumuseţea feminină din definiţii, aceea genuină, trece de aspectele corporale atrăgătoare şi se integrează într-un complex armonios şi inefabil, triada de aur a frumuseţii rămâne cu siguranţă cea trup, suflet şi spirit.

cu-titlu

Poate acesta este secretul din spatele titlurilor câştigate de Eliza Ancău, Miss Supranaţional Romania în 2015 şi 1st Runner Up la Miss Global Beauty Queen Seul, 2016 (locul 2), dar şi Miss Popularitate. Un concurs cu multe interviuri la care a contat spontaneitatea, mi-a mărturisit Eliza. Aşadar, a trecut vremea luptei pentru pace în lume şi pentru salvarea balenelor, răspunsurile standard oferite de frumoasele lumii acum câţiva ani.

De fapt, Eliza trebuia să câştige marele titlu, dar sponsorul principal îşi dorea un tip asiatic pentru produsele sale, iar clujeanca noastră frumoasă şi-a adjudecat două titluri preţioase şi admiraţia mărturisită a juriului.

costumul_national

Eliza Ancău, cea în carne şi oase

Absolventă a Facultăţii de Relaţii Publice şi Comunicare, Eliza  a început doar de un an să frecventeze concursurile de frumuseţe, deşi avea toate atributele. Fără un sponsor, aşa cum se întâmplă în restul lumii şi cum a fost la Miss Supranaţional cu toate concurentele, dar cu o agenţie care a ştiut  să o sprijine, Eliza Ancău este, înainte de toate, o tânără plină de viaţă şi de bun simţ.

A jucat baschet, iar calităţile sportive au ajutat-o mult, dar cel mai mult a ajutat-o felul în care a fost ea crescută şi educată. Deşi s-a lovit de superficialitatea oamenilor care considerau că poate obţine orice doar cu frumuseţea, Eliza răstoarnă prejudecăţile cu felul ei natural, nimic ajustat chirurgical, nimic artificial, trasată parcă din penelul subţire al unui impresionist, foarte sigură pe ea şi fără ostentaţie, spontană, inteligentă şi cu simţul umorului, mereu gata să ajute pe cei din jur.

Şi mai e ceva ce nu se potriveşte cu tiparele pe care obişnuim să le utilizăm: până la 18 ani Eliza nu a participat la şedinţe foto sau prezentări de modă, deşi a primit numeroase invitaţii. Abia la 20 de ani a început, respectând dorinţa părinţilor, doi deficienţi de auz, care au dorit în primul rând educaţie pentru fiica lor.

korea-finala

„ Nu-i uşor să fii frumos şi nici neapărat un avantaj. Ajută uneori, adesea e o piedică. Se pare că lumea aceasta, a concursurilor mi se potriveşte. Îmi place ce am învăţat în ultimul an, am ajuns în Polonia şi acum în Seul, în a doua metropolă din lume... Câte femei n-ar vrea să ajungă acolo?” a recunoscut cu sinceritate Eliza.

Cu siguranţă vom mai auzi de Eliza Ancău şi succesele ei pe podiumurile concursurilor de frumuseţe, dar şi în lumea plină de provocări a antreprenoriatului.

A pozat în creaţii semnate Valentino, dar adoră costumul popular românesc şi îl poartă pe podiumuri cu mândrie.

in_korea

„Ca să repreziţi o ţară trebuie să ai multe calităţi, să simţi că mergi pentru a reprezenta o ţară, nu pentru tine, nu pentru publicitate. Ştiu să mă detaşez de ceea ce văd în jurul meu şi ştiu că locul meu va fi altfel. Poate am să locuiesc în România, poate în altă ţară. Sincer, îmi iubesc foarte mult ţara şi n-aş vrea să plec, dar m-a atras foarte tare lumea deschisă, felul de a fi al coreenilor, sinceri şi entuziaşti.

Lucrând de la 14 ani am învăţat să simt omul, ştiu cum să le vorbesc. Cel mai greu e să-mi găsesc preţul corect. Mi se fac oferte pentru a poza şi mă blochez când e vorba de onorariu, dar am un manager bun şi mă ajută.

Îmi găsesc locul meu, sunt pregătită şi ştiu în orice situaţie cum să mă descurc. Când sunt cu câinii, e locul meu, când merg la ţară, e locul meu, şi când umblu singură pe stradă e locul meu”.

Cu bagheta viitorului în mână

S-a trezit ca o prinţesă, cu coroniţa pe cap, deşi nu a visat asta niciodată. Ar prefera doar să fie imaginea unui brand şi rămâne deschisă provocărilor pe care i le va rezerva viitorul.

Dacă ar fi fost întrebată în mod clasic ce îşi doreşte, în Polonia ar fi răspuns poate unitate, de care avem mare nevoie la nivel european, iar la Seul, cu siguranţă pace. Pentru România lista ar fi mai lungă.

„Aş vrea să ne regăsim demnitatea, valoarea. Am simţit valoarea pe care o avem noi, ca ţară, fără să mi-o impună nimeni, şi asta nu doar pentru că sunt româncă, dar văd în jurul meu, la oamenii cu care intru în contact. Era o mare diferenţa între mine şi celălalte fete, înţelegeam totul, eram spontană, m-a ajutat, cu siguranţă şi limbajul nongestual. Noi, românii suntem foarte receptivi şi ar trebui să avem mai multă încredere în noi. Murim, ca tradiţie şi alte ţări ne preiam modelele, cum sunt cele din costumul popular. Mi-aş dori ca ţara noastră să se vadă mai bine, nu doar alţii să o vadă mai bine” mi-a spus Eliza Ancău cu sinceritate.

Rep.: Dar ce ţi-ai dori pentru tine, Eliza?

Eliza Ancău: Pentru mine mi-aş dori stabilitate, sănătate, siguranţa că vom trăi în linişte.

Rep.: Simţi că-ţi fuge uneori pământul de sub picioare? Atunci să-ţi doresc un covor zburător, care să te ducă în zare sau o bucată de pământ stabilă?

Eliza Ancău: O, asta aş vrea, o bucăţică de pământ, utilată cu dragoste şi cu o ancoră bine înfiptă. Poate să fie gol, dar să fie acolo. Îl voi umple eu. Cred că ar grebui să mă gândesc mai bine la ce îmi doresc eu. Sunt prea obişnuită să mă gândesc la ceilalţi.

0

Elevi clujeni la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi

Programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, cunoscut sub denumirea iniţială de „Şcoala altfel” a fost pentru elevii unei clase a Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, prilejul de a vizita singurul muzeu de artă comparată din România. img_5566-500x333 Excursiile sunt mereu apreciate de elevi Pentru cei ce studiază artele vizuale, ele sunt excursii de studii, unde elevii se bucură de frumuseţile ţării şi au ocazia să observe lucrări ale artiştilor vizuali, să intre cu aceştia în dialog, să fie astfel racordaţi la fenomenul artistic românesc contemporan. Evident, Clujul le oferă numeroase ocazii, prin expoziţiile excelente şi fermentul special, generat de o mişcare artistică clocotitoare, dar ceea ce lipseşte oraşului nostru este un muzeu de artă contemporană. img_20161027_214959-500x281   La Sângeorz-băi, un orăşel bistriţean cu un farmec aparte, ascuns între dealuri magice, funcţionează Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, coordonat de sculptorul Maxim Dumitraş. Împletind cu măiestrie arta contemporană cu elementul etnografic, muzeul oferă o cheie de lectură aparte a fenomenului artistic vizual românesc contemporan. Lemnul, piatra, marmura, metalul, lutul, fibra textilă, hârtia dezvăluie aici forţa luminii pure, prind glas şi spun povestea sufletelor, istoria acestor meleaguri şi cântă cu măiestrie balada mâinilor inteligente. furci-si-lacrimi-500x281 Muzeul în câteva cuvinte ” Un muzeu de artă comparată este un spaţiu al legitimării, dovadă a comunicării, a timpului, care nu greşeşte în selecţie, a faptului că toată experienţa umană, ceea ce este valabil rămâne undeva. Chiar dacă nu întotdeauna putem explica sensul corespondenţei, ochiul ne arată, că lucruri foarte diferite pot sta împreună, că obiectele utilitare, stilizate în timp de secole, intră in dialog direct cu obiectul artistic contemporan. Există un spirit al locului, al legăturilor şi corespondenţelor, într-un astfel de muzeu putem găsi argumente, putem observa că, în acest amplu ‘amalgam’ al facerii, în timpi diferiţi, lucrurile se rostuiesc” spune pe site-ul muzeului Maria Magdalena Crişan. ansamblu Alaturi de lucrări ale artiştilor vizuali realizate în cadrul simpozioanelor de artă pe care Maxim Dumitraş le organizează frecvent  la Sângeorz, stau numeroase obiecte din arealul etnografic, care  îşi leapădă rolul practic şi  investite cu valenţe estetice, devin componente ale unor instalaţii emoţionante. Furca de tors, talanga de la gâtul animalelor, diverse alte obiecte utilizate în gospodărie la prelucrarea fibrelor textile, elemente metalice, linguri de lemn, roţi, toate îmbracă veştmânt nou şi aşteaptă ochiul experimentat al privitorului care să identifice coduri şi să-şi creeze propria poveste. Este un spaţiu al multiplelor deschideri simultane, unde ni se aştern la picioare covoare mozaicate de lut smălţuit, iar trecerea prin sălile muzeului este absolut liberă, fără un traseu prestabilit, astfel încât descoperi în ritmul propriu succesiunea de sugestii artistice, de semnificaţii, într-o uluitoare mixtură de artă contemporană şi element etnografic adus în contemporaneitate. instalatie Numeroşi artişti vizuali au trecut pragul acestor locuri, lăsând în urmă lucrări importante, pe care elevii clasei a XI-a B au avut bucuria de a le descoperi alături de diriginta lor, profesor Adela Gocan.  Însoţită de un grup de profesori ai acestui liceu, au descoperit încă o dată  cu împreună tinerii artişti vizuali în devenire, faţa frumoasă a mişcării artistice româneşti contemporane. Deşi a umplut contextul muzeal, Maxim Dumitraş nu se teme de spaţiile goale, iar generozitatea cu care încurajează artiştii şi cu care găzduieşte evenimente culturale din diverse arii, dovedesc un spirit nobil, a cărui fineţe artistică se acordează cu magia locurilor. talangi-500x333 Maxim Dumitraş şi umplerea golului „Golul este o formă plastică, spune Maxim Dumitraş. Ţine de metafizică, şi de religie, şi de sculptură, şi de poezie şi  credem, şi de muzică. Nu tu încercuieşti, nu există exteriorul cercului. Dacă ai scris cercul(mandala) în pământ, ai anulat tot pământul care nu este cuprins în ea, adică l-ai unit cu cerul, cu divinul. Nu mai există acum decât absenţa încercuită. Singura reală. Singura realitate, adevăr şi viaţă. Numele de absenţă este dat de cei de dincoace de cerc. Acolo nu e nimeni spun cei care nu văd că acolo este totul. Zeul. Înţelesul. Nici, nici (neti neti) aparţine lumii din afara cercului. Realul ontologic este înlăuntrul cercului, mandalei; irealul, maya, este în afară. Dar, metafizic, această lume a făcut cercul, ca ea să poată fi. Cercul nu are uşă, trebuie să intri în cerc cu cercul tău cu tot. Şi omul este o absenţă încercuită. Dar trebuie să ştii că nu existenţa ta fizică este aceea care contează metafizic sau plastic. Contează înţelesul pe care îl dai lumii tale”. Aceasta e lecţia pe care Maxim Dumitraş o dă în felul său, într-un muzeu cum bine i-ar sta unuia similar la Cluj-Napoca.

0

cu Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe

Dacă n-aş fi trecut pe holul Facultăţii de Medicină Veterinară, pe lângă clinică şi animalele ce aşteptau cuminţi să le vină rândul la consultaţie şi mai departe, pe lângă materialele didactice fără de care nu se poate studia, n-aş fi spus că biroul Simonei Ciupe este al unui medic veterinar. E mai degrabă o oază din care pulsează dragostea de tot ce este viu, de unde te privesc liniştite chipuri de cai deseneate în creion ori ochi curioşi de bufniţe multicolore. Conferenţiar Universitar la Facultatea de  Medicină Veterinară, iubitor de animale, artist plastic şi fotograf, Simona Ciupe ştie să coaguleze în jurul ei energii speciale, oameni buni şi întâmplări miraculoase cu animale. Tocmai de aceea, fotografiile făcute au ca subiect, în cea mai mare parte, colţuri de natură şi lumea necuvântătoarelor, dar care îi vorbesc ei într-o limbă ştiută numai de cei cu sufletul curat.
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
Aparatul de fotografiat a devenit o extensie de care nu se desparte niciodată, fiecare obiectiv are locul şi rostul său, iar bucuria cu care întâmpină animalele, florile, peisajele trece dincolo de lentile şi mecanisme. O mie una de poveşti fermecătoare umplu orele pe care le poţi petrece ascultând-o. catei Între timp, prin curtea universităţii se perindă oameni şi animale, iar prof. Simona Ciupe se entuziasmează de căţelul mic şi pufos, de vrabiuţele zglobii, de ciorile sfătoase şi fluturii curajoşi care înfruntă ultimele zile de toamnă, de veveriţele şi mierlele din parcul ca o pădure magică, unde la fiecare pas te aşteaptă un copac, un arbust, un ciripit sau un pas grăbit în lumea plină de cuvinte a celor care nu cuvântă.
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
În fotografie, ca în viaţă, spune Simona Ciupe, există momentul de aur când lucrurile se calmează şi lumina învăluie totul în mod aproape miraculos. Atunci poţi să prinzi întâmplări fenomenale şi te cuprinde  o stare pe care cred că şi animalele o simt. Viaţa noastră s-a schimbat radical de când am aparatul de fotografiat Deşi nu a fost niciodată o sedentară, profesorul Simona Ciupe recunoaşte că ceea ce trăieşte azi, drumeţiile şi clipele unice de care are parte, se datorează aparatului de fotografiat, da dragul căruia ea şi soţul ei petrec multe zile din an în sălbăticia naturii, în splendorile pe care această zonă le oferă cu asupra de măsură.
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
Începutul a fost unul aproape banal, dar delor întâmplător şi cu atât mai entuziasmant. Pentru că fotograful angajat pentru o cununie nu a mai fost disponibil, Simona Ciupe a răspuns rugăminţii tinerei mirese şi cum tocmai primise aparatul cel nou, profesional, cadou de ziua ei din partea soţului, a rugat un fost student priceput să o îndrume, căci diferenţa era mare faţă de aparatul foto pe care îl folosise până atunci. „Băiete, mâine am de pozat la starea civilă şi la petrecere” i-a explicat tânărului care credea că are timp să citească manualul şi să descopere singură totul. Aşa că s-a dus în piaţa Unirii, cu inima strânsă, deşi nu stătuse în parc pe bancă niciodată la ora 11 dimineaţa şi bucurându-se de soare,  a zărit vrăbiile jucându-se în apa fântânii. Ele se bălăceau, ea fotografia, surprinzându-le în zbor şi printre stropii de apă, mai ales că oamenii evitau să treacă prin apropiere, ca să nu le sperie. Pozele au ieşit nemaipomenit, la nuntă şi în parc cu mirii, o feerie de toamnă cu frunze ruginii, toate au fost premisele unei schimbări radicale în viaţa familiei Ciupe. Au început să-şi petreacă sfârşitul de săptămână şi vacanţele cutreierând locurile din jurul Clujului, parcurgând trasee sălbatice, căţăraţi pe culmi ameţitoare. Traseele te cheamă Scăriţa Belioara, a fost primul traseu, urmat de cele mai frumoase şi mai splendide locuri, cum e Laguna Albastră, Băişoara, Bologa, Cascada Vălul Mireşii, Pietrele Albe, Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Cheile Borzeşti şi dragostea cea mare Padişul.
peisaj
Sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
„Ştii, traseele te cheamă, exact aşa cum te aleg cărţile. De multe ori, nu ştii de unde-ţi vine ideea, cum decizi traseul, dar găseşti lucruri care-ţi dovedesc că acolo trebuia să ajungi. În viaţă sădeşti un pom, faci un copil, scrii o carte şi mergi în Padiş, pentru mine aşa e. Dacă n-ai ajuns în Padiş, n-ai trăit cu folos. E un vis, un loc unde ai impresia că vezi urmările unui sfârşit, dar, cu toate astea, e doar un nou  început, aruncat de-a valma, şi totuşi, aranjat. E un paradox.
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
Acolo am văzut capre negre. La Cetăţile Ponorului ne pregăteam să coborăm, într-o zonă dificilă, cu pietre instabile, aşa că aparatul era în rucsac, când fiul meu a auzit ceva. Pe celălalt versant erau patru capre liniştite ce-şi alăptau puii. Am scos aparatul şi fotografiind le-am cântat : Nu plecaţi, iubitelor!” De pe Cetăţile Ponorului oamenii se văd cât o insectă Cu rucsacul în spinare şi franzela de hrănit câinii de la stâni, cu care s-au întâlnit de câteva ori, adăpostindu-se de ploaie în căsuţa de animale, cu mici accidente inerente, bocanci, dragoste de natură, cam acestea sunt jaloanele ieşirilor de vacanţă sau sfârşit de săptămână. Fiecare traseu este documentat anterior, dar surprizele nu lipsesc, câinii îi însoţesc, unii stau cu ei pe la cabane şi rămân cu jale atunci când urcă în maşină la plecare. „ Asta e adevărata viaţă, să treacă săptămâna sau să vină concediul ca să pleci”.
scarisoara
Sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
„Îmi place să văd Scărişoara iarna spre primăvară, când încă e încremenit totul, iar pe peretele din partea dreaptă, cum cobori, unde e o dantălărie de gheaţă, într-un anumit moment din zi, când e soare, o rază bate exact pe acel perete cu flori de gheaţă. Să stai pe scările de lemn şi să prinzi acele momente, e incredibil.
caprioare
Sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
La întoarcere de la Scărişoara,  am zărit o dată pe partea cealaltă a drumului, un cerb şi trei ciute. Ne-am oprit, am traverseat insula de beton dintre benzile de mers şi m-am dus la puţini metri. Una stătea la pândă, le-a dat un semnal vag, iar eu  m-am apropiat şi mai mult. Le-am fotografiat şi apoi au plecat în salturi lente, demonstrative, încât le-am surprins în sărituri”.
sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
Piatra, Peştera Huda lui Papară, Cascada Dălbina, locuri minunate cu platou, Vânătăile Ponorului,  acestea sunt ţinta viitoarei călătorii şi abia aştept să aflu ce s-a mai întâmplat, ce animale au mai întâmpinat-o, pentru că Simona Ciupe este o adevărată vrăjitoare a necuvântătoarelor. Iubire, tu eşti mort? Curtea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară este nu numai un minunat parc dendrologic, dar şi raiul câtorva sălbăticiuni care îi ies în cale Simonei Ciupe: un iepure de câmp,  fazani,veveriţele care o strigă, mierle, dar şi gaiţe ori ciori cu care veveriţele îşi dispută nucile, fluturi, care se opresc pe arbuşti, lăsând-o să-i fotografieze de aproape şi fluturi colibri, vibrând de ispita nectarului. ciocanitori Simona nu se desparte de aparatul de fotografiat şi aşa se face că nu scapă nicio invitaţie a animalelor, care par să fie încântate că le acordă atenţie. Poate nu ştiţi cum e să se uite veveriţa cu nuca în gură la tine, să-i faci poză, ea să scape nuca şi apoi să te certe cu strigăte ascuţite.
sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursa foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
N-am ştiut nici eu, dar Simona a avut parte şi de asta. „ Animalele simt vibraţia şi simt că le iubesc. Eu vorbesc cu ele, nu pot să nu le spun câte ceva, să le alint şi ele simt asta. De iepurele de câmp ce a venit până lângă aulă m-am apropiat la o jumătate de metru. L-am întrebat: Iubire, tu eşti mort? Îi fremătau doar nările şi mustăţile. Am prins veveriţa săpând în pământ ca să ascundă nuci, asistată de o mierlă ori veveriţa sărind de pe un copa pe altul, în zbor ori gaiţele ce alegeau ghinda potrivită, pe măsura ciocului”. Doctor de animale De fapt, de mică dorea să fie doctor de animale. Acasă, în copilăria fără oprelişti, animale, peşti şi păsări felurite au poposit, au crescut de-a lungul anilor, iar copiii îşi aduceau prietenii cu blană ori înaripaţi care se îmbolnăveau, la Simona, să-i vindece. riki Chiar dacă talentul artistic şi fineţea detaliului au făcut din ea un pictor rafinat, dragostea pentru animale a devenit meserie, pasiune şi fel de a fi, pe care le transmite studenţilor cu căldura celui ce iubeşte orice fiinţă. Şi nu sunt mulţi, credeţi-mă, iar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi animalele pe care niciun vicleşug nu le poate păcăli. bubo V-ar putea spune, dacă le-aţi înţelege, puiul de ciuf  cărat cu troleibuzul, ca să nu rămână nehrănit până a doua zi, ori nimfa crescută de la două zile după ce a ieşit din ou, o scamă cu trei osişoare, cioc  şi piele rozalie, care acum îşi spune numele, îşi îmfoaie creasta când e strigat ori imită vrăbiile gureşe la universitate.
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
sursă foto: Conf. Univ. Dr. Simona Ciupe
  Sau dacă vă încumetaţi să urcaţi Pietrosul Rodnei în iunie, ca să vedeţi minunea rododendronilor în floare, poate întrebaţi de marmotele care au întâmpinat-o pe Simona Ciupe. Nu vor împacheta ciocolata, ca-n reclamă, dar cu siguranţă îşi amintesc că s-au oprit să vadă femeia cu suflet de aur, care îşi descălţase, obosită, bocancii şi la vederea lor a stat în ciorapi, prin noroi să le facă poze. Şi cine ştie ce poveşti ar mai spune animalele care au trecut prin mâna său înaintea ochilor ei, dar poate e mai bine să nu aflăm, ci  să trăim noi înşine asemenea momente, să ne apropiem de orice fiinţă ca de un miracol, pentru că Simona Ciupe ne-a arătat că minunile se întâmplă în fiecare zi.  

0
„VenArt este singura clinică din România unde se foloseşte tehnica VenoSteam” se mândresc cei ce au clădit la Cluj o clinică de nivel mondial. „Durerea îşi dăruieşte puterea de a tămădui acolo unde nici nu bănuim” scria Martin Heidegger în „Originea operei de artă” şi poate nicăieri nu se adevereşte mai deplin, decât în locurile unde medicina este practicată cu dăruire şi vindecarea este ridicată la rang de artă. Am găsit un astfel de loc în Clujul cel atât de căutat pentru edificiile sale dedicate cercetării, studiului şi însănătoşirii. Clinica Vasculară VenArt din Cluj-Napoca a fost deschisă în Februarie 2013, propunându-şi să utilizeze tehnici moderne, minim-invazive în chirurgia vasculară venoasă. La scurt timp, pe lângă specialitatea de bază- chirurgia vasculară s-a demarat şi modulul de servicii diagnostice în mai multe specialităţi: chirurgie generală, chirurgie oncologică, investigaţii ecografice şi reumatologie. Ce aduc  nou pe piaţa medicală este faptul că tratarea venelor varicoase poate fi realizată minim-invaziv, foarte precis, sub control ecografic, obţinându-se rezultate foarte bune. În plus, aceste intervenţii se fac în regim ambulator, fără internare, pacientul putând să îşi reia activităţile cotidiene începând cu ziua următoare. O altă noutate este faptul că, spre deosebire de metodele deja cunoscute de ablaţie termică, metoda VenoSteam (cu aburi) utilizează un cateter mult mai flexibil decât cel laser sau radiofrecvenţa, putând fi folosit şi pe venele tortuoase, perforante, colaterale, lucru care era dificil prin alte metode minim-invazive. VenArt este singura clinică din România unde se foloseşte această tehnică, iar  ei se mandresc cu faptul că  în echipa VenArt îl au pe  dr. Rene Milleret, un chirurg francez de renume internaţional care a şi dezvoltat această metodă nouă de tratament. Servicii Urmatorul pas logic a fost să se îndrepte către partea de picior diabetic şi boala arterială periferică. Cu ajutorul Dr. Jerome Cau din cadrul Polyclinique Poitiers, Franţa s-a început  dezvoltarea acestui modul în Bucuresti, unde domnia sa a început să consulte şi să facă intervenţii în mod regulat. În mare parte din cazuri, aceste intervenţii sunt de tip minim-invaziv (stenturi, balonaşe, stent-grafturi). În viitorul foarte apropiat, la clinica VenArt se speră că vor putea fi operate şi anevrismele aortice, atât cele toracice, cât şi cele abdominale laparoscopic. În momentul de faţă, aceste tehnici se fac în putine locuri din lume, iar ei îşi doresc ca acest lucru să îl poată face foarte curand în România. Pentru moment aceste servicii arteriale nu vor fi oferite în Cluj, dar se doreşte ca în viitorul apropiat să fie oferite clujenilor şi celorlalţi locuitori ai Transilvaniei. Pe parcurs s-au mai adaugat serviciile de chirurgie generală şi mică chirurgie, chirurgie ORL, chirurgie plastică şi estetică şi chirurgie oncologică. Există cazuri în care se formează o echipă interdisciplinară în vederea obţinerii unui rezultat optim, şi totdeauna este o plăcere să vezi că o echipă se reuneşte în obţinerea unui rezultat cât mai bun pentru pacient. În cazurile tumorilor şi cancerului de sân, chirurgi de renume internaţional vin în sprijinul pacienţilor. Reconstrucţiile pot fi facute tot în clinică, într-un mediu cald şi prietenos.  Echipă Internaţională Unul din lucrurile cu care se mândresc este că la VenArt s-a format o echipă internaţională, cu medici talentati şi recunoscuţi în lumea medicală. O echipă deschisă, prietenoasă,  unde orice întrebare îşi găseşte răspuns şi în care fiecare învaţă de la celălalt. Nu există bariere lingvistice ori de altă natură, totul decurgând cu firescul unei adevărate familii. Ideea iniţială a fost de a avea echipe omogene, şi dacă nu există, să fie construite. Se mândresc cu faptul că sunt deschişi şi că fiecare poate să înveţe de la celălalt. O lecţie de normalitate rar întânită într-o lume ca a noastră. Însă obiectivul final este ca pacieţtii să fie mulţumiţi şi să treacă prin această experienţă fără emoţii şi fără stres. Viitor Anul 2017 va fi un an foarte important pentru VenArt  şi  cei de aici îşi pun şi ei speranţele într-o îmbunătăţire a întregului sistem medical românesc, în care să se dezvolte normal şi organic.

0

Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor”

În vremea chirurgiei robotice şi a filmelor cu subiecte din lumea medicală, laboratorul de analize este punctul de plecare în stabilirea unui diagnostic exact, dar şi decorul unor scene memorabile din peliculele americane amintite. Ca să vedem cât de departe sau de aproape suntem de cum este „afară” şi dacă analize ca în filmele americane se pot face şi în România, am vizitat laboratorul de analize al Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor”. Românii îşi fac multe urări, dar cea mai apreciată este, fără îndoială,  cea de sănătate, iar oralitatea e plină de expresii legate de sănătate, că doar e mai bună decât toate, nu-i aşa? Poate mai mult în ultima vreme, ochii tuturor sunt aţintiţi asupra zonei medicale din România. Domeniile spectaculoase, precum chirurgia şi transplanturile nu ar fi posibile în lipsa campionului tăcut al medicinei paraclinice, analizele de laborator. Importanţa testelor medicale care se efectuează  în laborator a crescut umăr la umăr cu dezvoltarea medicinii, devenind un factor crucial în diagnosticarea personalizată. Doar pornind de la efectuarea unor investigaţii cât mai atente sunt posibile identificarea corectă a diagnosticului şi aplicarea unor terapii ţintite, cu maxim de eficienţă. Claritatea diagnosticării încă din laborator este premiza unei abordări eficiente a patologiilor şi permite în practica medicală abordarea celor mai potrivite căi de tratament în beneficiul pacientului.  Cu o filă în urmă în istoria institutului Clujul a fost şi va rămâne un spaţiu generos, cosmopolit, în care îşi găsesc locul comunităţi etnice, culturale, economice sau politice diverse, iar de-a lungul timpului, fiecare din ele şi-a lăsat semnele trecerii. Deşi primii evrei s-au stabilit la Cluj pe la început de secol XVI şi, pentru câteva sute de ani, contribuţia lor la  viaţa oraşului a fost mai degrabă una indirectă, abia articolul XXIX al Legii din 1840 a făcut posibilă aşezarea evreilor în oraşe. În urma emancipării lor la 1867 şi a carierelor ce au determinat o mobilitate socială, evreii din Cluj şi-au asumat treptat o parte însemnată a dezvoltării economice şi culturale a oraşului. Aşa cum este bine cunoscut, ei au activat, în marea lor majoritate, în domeniul comerţului, al industriei ori erau liber – profesionoşti. O comunitate de mărimea celei din Cluj, care depăşea 10.000 de locuitori, conform consemnărilor vremii, avea nevoie de măsuri de protecţie şi ele nu lipseau aici. Astfel, pe lângă numeroşii medici se ridicase Spitalul Evreiesc, cel căruia  mulţi îi spun şi azi la fel. Spitalul a fost înfinţat în 1929 de către   Hevra Kadisha, când Hevra sărbătoarea 90 de ani de la înfiinţare. A fost cumpărată o casă în strada Lungă pentru amenajarea unei săli ritualice şi a unui salon pentru bolnavii căzuţi pe stradă, fără aparţinători care să le asigure o îngrijire medicală. Între 1929 şi 1930 spitalul a îngrijit 437 de bolnavi, dintre care  215 proveneau din mediul rural, exterior Clujului. Şi creştinii beneficiau de tratament în acest spital, iar din totalul de 6349 de zile de tratament ale acelei perioade, 1996 au fost cu titlu gratuit. Spitalul organiza cursuri separate pentru asistente medicale şi a înfiinţat Ordinul „Estera” al Asistentelor şi Îngrijitoarelor evreice. De la Spitalul Evreiesc la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor” Ca expresie a multietnicismului clujean, în 1949 ia fiinţă sub conducerea Conf. Dr. Francisc Köppich Clinica Medicală III, iar după patru ani, fondatorul școlii de medicină internă, Prof. Dr. Iuliu Hațieganu o preia până în 1959. Faptul că astăzi disciplina Medicală III își desfășoară activitatea clinică în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie "Prof. Dr. O. Fodor" se datorează celui de-al treilea director, a cărui nume îl şi poartă. El a dus mai departe destinele instituţiei între anii 1959-1976 şi timp de 17 ani a transformat-o dintr-o unitate de asistenţă medicală, ca multe altele, într-o adevărată instituţie de cercetare. Astăzi institutul are o a treia dimeniune, aceea educaţională, graţie instruirii universitare pentru studenții anului IV Medicină Generală, anul III Asistenți Medicali Licențiati, AML, dar şi specializarea postuniversitară prin rezidențiat, cursuri postuniversitare de educație medicală continuă, doctorat în gastroenterologie. Managerul medic sau medicul manager? Institutul clujean este cel mai important centru medical din Romania de Gastroenterologie, iar  Hepatologia e tot mai căutată, mai ales după frumoasele rezultate în Hepatita virală C. De câţiva ani  are un director tânăr, Mihai Mleşniţe, un medic cu MBA care a renunţat la profesiunea sa pentru a se dedica pe deplin conducerii acestui centru de excelenţă pentru medicina românească. Sub directoratul său Spitalul Clinic de adulţi a devenit Spitalul Clinic de urgenţă „Octavian Fodor”, apoi, pentru o scurtă vreme, Institut de Gastroenterologie şi din 2011 Institut Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Octavian Fodor”, cu patru secţii de Gastroenterologie şi una de Interne, alături de cele de Chirurgie, cărora li se adaugă ambulatoarele şi laboratoarele de analize şi radiologie. „Este un institut cât se poate de complex, care îmbină atât partea medicală, de gastroenterologie, cât şi partea chirurgicală, iar astăzi tot ce înseamnă chirurgia de urgenţă digestivă ni se adresează nouă şi vin de peste tot”, ne-a spus directorul Mihai Mleşniţe, în biroul său de pe strada Constanţa, acolo unde se află partea administrativă a institutului. E mai, scandalul dezinfactanţilor e departe de a se fi terminat, dar cele bune trebuie să se adune, iar cele rele să se spele, aşa că stăm mai departe de vorbă într-o zi călduţă, căci un spital nu intră niciodată în vacanţă. „Suntem asaltaţi de pacienţi, institutul are o adresabilitate foarte mare, iar esenţială este resursa umană. Cât timp în urmă cu ani nu s-a făcut rabat la calitatea resursei umane selectate pentru acest spital, astăzi ea dă rezultate. Ai oameni de calitate, poţi oferi servicii medicale de calitate” a mai spus directorul Mleşniţe, adăugând „ Nu mai poţi face investigaţii dacă nu ai toate metodele la dispoziţie, ele au devenit pe zi ce trece mai complexe, mai performante. Aceeaşi abordare am avut-o faţă de laborator şi activitatea de acolo a crescut de la an la an. Pentru asta am avut nevoie de echipamente de ultimă generaţie şi am adus prima linie robotizată într-un spital din România, linie în care factorul uman nu mai intervine” a adăugat directorul institutului, cu promisiunea că îndată ce va fi posibil să străbatem împreună secţiile. Popas la Laboratorul de analize Având în vedere  triangulaţia spital, cercetare, învăţământ, era absolut necesară dezvoltarea unei ramuri extrem de importante atât pentru o diagnosticare corectă, dar şi pentru urmărierea evoluţiei unor patologii cronice. Este vorba de laboratorul de analize, locul de unde începe şi se termină lupta cu boala. Snobismul şi neîncrederea unora în calitatea actului medical din România generează câteodată trenduri în ceea ce priveşte alegerea unui spital. Turcia, Austria, S.U.A. pentru operaţii sunt destinaţii de care auzim adesea, chiar şi atunci când intervenţiile se pot efectua cu succes şi la noi, iar Parisul este o adevărată Mecca a anlizelor medicale. Este, însă tot atât de adevărat că în cadrul Laboratorului de analize medicale de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor” există şi este utilizat acelaşi robot de analize, precum cele înspre care se îndreaptă mulţi, nu doar pentru analizele sofisticate, ci şi pentru cele de rutină. Am intrat cu teamă, recunosc, în laborator, la gândul că voi vedea mult sânge, într-o incintă ca un laborator S.F. de chimie. M-a întâmpinat şefa laboratorului, dr. Erica Chiorean, care mi-a arătat linia robotizată. Drept să spun, nu era nimic din ce mă aşteptam, aproape că m-am bucurat zărind câteva stative cu eprubete, în rest, echipamentele zumzăiau discret, în faţa mai multor monitoare se lucra, încât aproape nimic nu mai amintea de ceea ce însemna odată laboratorul de analize. Dr. Erica Chiorean conduce laboratorul institutului şi a trecut prin reorganizările şi transformările de aici, deşi a început cariera medicală cu Pediatria. Încep să cred că dubla specializatre a multora din cei de aici ar putea fi cheia performanţei şi admirând violetele înflorite de la fereastra biroului încerc să aflu mai multe despre acest domeniu. „Suntem unul din cele mai utilate şi mai performante laboratoare din Cluj, nu doar ca dotare, ci şi ca performanţe, dar acestea au fost posibile datorită specificului acestui institut. În momentul în care ai ajuns la un anumit nivel cauţi să te aliniezi, cauţi să oferi şi tu ceva în plus, mai ales că fără examenul de laborator nu poţi face nimic. De la primirea pacientului în serviciul de urgenţă, stabilirea diagnosticului, până la controlul eficacităţii tratamentului este nevoie de laborator” spune dr. Chiorean. IMG_20160513_113628 Echipamentele de aici sunt de ultimă generaţie, performante, verificate în alte laboratoare, în alte ţări şi multe din cele pentru care au solicitat sprijin în vederea achiziţionării le-au văzut la congrese internaţionale, în ţări cu tradiţie, prezentate de profesori experimentaţi din acest domeniu. Toate şi-au dovedit eficacitatea şi Erica Chiorean ne-a enumerat beneficiile vizate: rezultate corecte,  rapiditate, din cauza numărului foarte mare de pacienţi, iar în cazul repetării unei examinări, răspunsul identic.  Acreditarea RENAR, necesară spitalelor presupune un efort complex? „Foarte multe lucruri cerute de acreditarea RENAR le făceam şi anterior, poate în alt mod, dar exigenţa de acum ne şi ajută, pentru că nu doar te obligă la o performanţă pe care oricum o atingeai, dar acum poţi să o şi demonstrezi. Există protocoale unice pe ţară şi evaluarea o face o comisie mixtă de ingineri, medici, chimişti şi nu e suficient să o obţii, trebuie să o menţii şi de aceea există controale periodice” ne-a lămurit şefa laboratorului. Care este cel mai performant echipament. „Toate sunt, dar ceea ce ne încântă este linia automată la care sunt conectate trei aparate de mare putere şi precizie, două analizoare biochimice şi un analizor de imunologie. Aceasta implică o centralizare a probelor de biochimie şi imunologie, o uşurare a muncii omului din laborator şi în acelaşi timp evitarea erorilor umane. Aparatul dirijează fiecare probă în funcţie de obiective, de ce analize trebuie făcute din serul respectiv şi dacă se întâmplă ceva, el semnalizează.   Aria analizelor nu s-a extins neapărat în urma achizitionarilor recente, ci mai ales prin specificul institutului şi adresabilitatea mare faţă de institut, având pacienţi din tot Ardealul, din Bucovina, dar şi din restul zonelor din ţară. Aşadar a crescut numărul analizelor efectuate, dar foarte important, a crescut viteza de execuţie şi siguranţa, pentru că nu poţi cere pacientului să aştepte, mai ales în urgenţe. Echipa de aici e minunată, spune dr. Erica Chiorean. Sunt medici, chimişti,biologi, asistenţi medicali şi îngrijitori de curăţenie, în jur de 30 de oameni care se implică şi se ajută unii pe alţii. Ceea ce ne lipseşte mai mult este spaţiul, pentru că dezvoltându-ne am constat că nu mai încăpem, dar a ceasta este problema întregului institut. Apar mereu echipamente noi şi dacă am  avea spaţiu, am putea face mai multe” a completat şefa laboratorului, încântată că o tănără care a făcut rezidenţiatul în institut, face acum parte din colectivul de Imunologie. Voi reveni la institut, mai ales că directorul ne-a promis o prezentarea generală de îndată ce starea de sănătate i se va îmbunătăţi. Da, şi medicii se îmbolnăvesc. Mihai Mleşniţe şchiopăta, dar avea aerul unui erou întors învingător de pe front. Să faci performanţă medicală este o victorie şi bolnavii de hepatită virală C, care în urma tratamentului aplicat în cadrul institutului, au ieşit din laborator cu verdictul de virus nedetectabil o pot spune în locul meu mult mai bine decât aş putea să o spun eu vreodată.

0
Dezvoltarea fără precedent a sistemului de sănătate privat din domeniul stomatologiei a adus în faţa tinerilor absolvenţi noi provocări, necesitatea de a-şi însuşi  competențe de proiectare strategică a componentei de cercetare, dezvoltare și inovare la nivelul cabinetului de medicină dentară precum și identificarea de oportunități, de parteneriate între sectorul  public și privat în domeniul medicinii dentare. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”,Organizaţia Studenţilor Stomatologi UMF „Iuliu Haţieganu” şi Colegiul Medicilor Dentişti Cluj au venit în sprijinul tinerilor dentişti, organizând în perioada 11-14 iulie 2016 cursurile primei ediţii a Universităţii de Vară  „Dental Management Summer University”. Prin cursurile susţinute în cadrul acestei manifestări științifice s-a urmărit dezvoltarea abilităților antreprenoriale și de management a studenților de la medicină dentară, precum și a medicilor dentiști pentru a facilita procesul de implementare a rezultatelor cercetării din mediul academic în mediul privat. Au realizat aceasta invitaţi precum Ondine Lucaciu, profesor asociat la Facultătea de Medicină Dentară a Universiăţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Andy Szekely, entrepreneur, Cornel Bran, lector la Universitatea Boston, la Relaţii Internaţionale şi Politici Economice, Romana Cramarenco, lector la Facultatea de Studii Europene, Departamentul de Studii Europene şi Guvernanţă a Universităţii „Babes-Bolyai”, Camelia Moraru şi Daniela Deac- RDI Partners&Capital advisor Capitaly, Stela Andrei, EPMC Consulting, Lorand Soaresz Szasz, Busines coach, trainer şi entrepreneur, Ciprian Soleriu, Persuasions, marketing &sales, Sebastian Vaida, directorul artistic al Photo Romania Festival, Teodora Motorca, brand counsellor, Ovidiu Oltean, public speakeing, Andreea Petrica, marketing şi comunicare, Mircea Romanţan, Product vision, Planning, Product Execution for Interbank and Cross-border Payment Systems. Au fost prezentate şi diseminate cu această ocazie rezultatele cercetării ştiinţifice şi de dezvoltare tehnologică de vârf din domeniul managementului şi marketingului cabinetului de medicină dentară graţie intervenţiilor de specialitate ale speakerilor Radu Septimiu Câmpian, Decanul Facultăţii de Medicină Dentară a Universiăţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”,  Dimir Cătălin, medic stomatolog cu experinţă S.U.A., Germania şi Suedia. Informaţiile oferite tinerilor studenţi şi medici dentişti vor duce la eficientizarea protocoalelor în cabinetul de medicină dentară, creşterea calităţii actului terapeutic şi implementarea tehnologiilor de ultimă oră. Lucrările Universităţii de Vară de Management Dentar au debutat cu o deschidere festivă la care au participat Radu Septimiu Câmpian, Decanul Facultăţii de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, şeful Departamentului de Management dentar şi preşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti, primarul municipiului Cuj-Napoca,  Emil Boc, Ioana Bogdan, preşedintele Organizaţiei Studenţilor Stomatologi din UMF „Iuliu Haţieganu”, Cătălin Balog Belu, fost preşedinte al Organizaţiei Studenţilor Stomatologi din UMF „Iuliu Haţieganu” şi unul din cei care au conceput şi dezvoltat conceptul Universităţii de vară. Decanul Facultăţii de Medicină Dentară, Radu Septimiu Câmpian a radiografiat situaţia medicinei dentare din România şi situaţia  tinerilor medici dentişti. „Iniţierea unui astfel de eveniment era tot mai pregnantă în ultima vreme. Era nevoie de aşa ceva, atât pentru studenţi şi absolvenţi, tineri medici profesionişti într-o profesie liberală, cât şi pentru formatorii acestora, adică Universitatea. Aici trebuie să menţionez că la Facultatea de Medicină Dentară din Cluj, în cadrul Universiăţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” există cea mai lungă, deşi încă tânără tradiţie a şcolii de management sanitar, de organizare profesională şi de legislaţie specifică. Care sunt premisele acestei situaţii? Pe piaţa de servicii stomatologice din România există următoarea proporţie: 19000 de medici stomatologi lucrează în 15600 de cabinete. Doar mai puţin de 5% dintre medici lucrează în cadrul unor furnizori de servicii stomatologice din sistemul bugetar. În acest context, 80% dintre medicii dentişti lucrează în propriile lor cabinete, adică aproape 15000 de medici au dublă calitate, de medic şi de manager. Concluziile sunt evidente. În cei şase ani de facultate, viitorul medic învaţă cum va putea profesa ca medic, învaţă cum să pună un diagnostic corect şi cum să trateze. Asta va trebui să facă după finalizarea studiilor, va acorda îngrijiri medicale stomatologice, aşadar va fi furnizor de servicii medicale. Economic vorbind, îşi va valorofica propria forţă de muncă şi aceasta se poate face, în principiu prin două modalităţi: va fi angajatul unei unităţi furnizoare de servicii medicale sau va lucra pe cont propriu, în cabinetul său. În primul caz, o altă entitate va fi cea care va vinde, va exploata forţa de muncă, adică pe medicul anagajat. În al doilea caz, medicul îşi va valorifica singur forţa de muncă în condiţiile pe  care le doreşte el. Am văzut că trei sferturi din medicii dentişti au ales să se exploateze singuri, metaforic vorbind, şi doar un sfert dintre medici sunt exploataţi de colegii lor. Cine sunt acei medici care nu au propriile cabinete? Aproape 1000 de tineri susţin licenţa pentru obţinerea calificării profesionale de medic dentist în domeniul stomatologiei pe piaţa de servicii din România(...). Universitatea de Medicină şi Farmacie are cel mai mare număr de studenţi străini. Dacă la Medicină Dentară, proporţional sunt 52% studenţi străini, la Medicină, numeric şi nu proporţional, sunt cei mai mulţi. Acel sfert din medicii stomatologi care nu au încă propriile cabinete înseamnă, la nivel naţional, aproximativ 5000 de medici. Un absolvent îşi deschide propriul cabinet după aproximativ 5 ani de la terminarea facultăţii. Interesant este că un sondaj făcut în rândul absolvenţilor noştri a demonstrat această supoziţie din statistici, că intenţia absolvenţilor este ca primul lor cabinet propriu să ia fiinţă undeva în jurul perioadei de 5 ani de la absolvire. Este evident, în acest context, că medicii dentişti care nu au cabinete proprii corespund exact, din punct de vedere numeric, acestei categorii. Astfel, după cinci ani în medie, tinerii medici au deja orientarea profesională şi managerială clară şi îşi deschid propriile cabinete. Putem înţelege uşor că, practic, nu avem medici fără cabinete personale. Cei care nu au cabinete la o dată de referinţă, le vor avea, cu siguranţă, în foarte scurt timp.Astrfel, este foarte clar că profesia de medic dentist nu poate fi scoasă din contextul abordării profesiei în cadru economic. O astfel de complexitate a exercitării profesiei necesită o formare profesională corespunzătoare, formarea medicală trebuie dublată de formarea de management, necesitatea cunoştinţelor de ordin economic şi managerial este mai evidentă pentru tinerii medici după ce iau contact nemijlocit cu piaţa de servicii. De aceea, completarea formării profesionale cu cunoştinţe specifice este bine venită în primii ani după terminarea facultăţii, dar perfecţionările sunt benefice, evident, în orice moment al carierei profesionale. Pentru medici, în general şi pentru medicii dentişi în mod special, este o liberă circulaţie profesională în Uniunea Europeană şi acest context trebuie luat în considerare. În toate ţările cu economie de piaţă serviciile medicale stomatologice sunt liberale, iar datele problemei sunt aceleaşi cu cele prezentate sau foarte asemănătoare. Apoi experienţele dobândite trebuie împărtăşite. Iată de ce o şcoală de vară internaţională de management, organizată în universitatea formatoare în domeniul reglementat sectorial al profesiei de medic este necesară şi binevenită (...). Dacă în ştiinţa medicală, însuşirea corectă a cunoştinţelor este foarte aproape de performanţa în exercitarea profesiei, în management aceste lucruri sunt un pic diferite, în sensul că piaţa are nişte elemente de neprevăzut, care seamănă foarte mult cu terenul- bolnavul, care este diferit de la un caz la altul, ca atare experienţa managerială, împărtăşită de către cei ce au la activ ani de muncă este binevenită pentru orice tânăr care porneşte pe acest drum al carierei şi al succesului profesional, imposibil de atins dacă nu este dublat de excelenţa în managementul propriului cabinet”, a mai spus preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, Prof. Radu Septimiu Câmpian. Ondine Lucaciu, profesor asociat la Facultătea de Medicină Dentară a Universiăţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” şi iniţiatorul acestui eveniment a reuşit să coaguleze în jurul său un mecanism eficient de profesionişti, studenţi şi voluntari pentru a asigura succesul unui demers important pentru tinerii şi viitorii dentişti. „Dental Management Summer University explorează un nou concept, cel al transferului rezultatelor cercetării naţionale şi internaţionale din mediul academic în mediul privat. Deşi suntem la prima ediţie, numărul de 150 de participanţi este un număr foarte mare, care ne onorează şi arată interesul mare al studenţilor facultăţilor de medicină dentară şi al  tinerilor medici dentişti pentru temele abordate de către noi în cadrul celor patru zile. Dental Management Summer University s-a născut ca o colaborare instituţională între Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Organizaţia Studenţilor Stomatologi Cluj-Napoca şi Colegiul Medicilor Dentişti. Ce dorim? Dorim să venim în facilitatrea inserţiei studenţilor stomatologi pe piaţa extrem de competitivă a serviciilor de medicină dentară şi să ajutăm medicii stomatologi să-şi dezvolte propria afacere”.

0
De mişcare a fost îndrăgostit de când se ştie, dar în urmă cu nouă ani a decis că sportul nu mai este doar un hobby, ci un stil de viaţă. E ceea ce face din toată inima, e ceea ce-l reprezintă, e „el”, cu bune şi cu rele. Chiar dacă asta înseamnă să aibă grijă la fiecare bucăţică de mâncare pe care o pune în gură, la orele de antrenament şi cele de somn. La 26 de ani, Petru Bozeşan e vicecampion naţional la fitness şi un exemplu de voinţă pentru oricine. Până la campionatul viitor, care va fi organizat în acest an, Petru rămâne al doilea cel mai bun sportiv al ţării în categoria fitness. Un titlu ce i-a fost acordat după doar câteva minute pe scenă, dar pentru care a muncit enorm. poza 2 (Medium) „Ce se întâmplă acolo e extrem de scurt. Urci pe scenă, eşti privit şi primeşti sau nu medalie. Dar ce se întâmplă în spatele acestor câteva minute e o muncă imensă. Eu fac sport de nouă ani în continuu. În toată această perioadă, cred că am făcut pauză doar două săptămâni. Nici măcar nu o mai consider că fiind o muncă, pentru că eu nu mă mai văd altcumva. În clasa a 11-a am mers prima dată la sala, dar cu sportul am cochetat întotdeauna. Am făcut şi lupte greco romane, am jucat fotbal, am fost şi la atletism. Dar nu a fost nimic constant. La sală nu am renunţat niciodată. Prima dată m-am dus pentru beneficiile estetice, iar în facultate a fost detaliul care mi-a menţinut disciplina. Când eşti student, ai tendinţa să ieşi în exces, să nu te duci la examene. Pe mine, sportul m-a ţinut pe linia de plutire”, povesteşte el. Spune că nu face nimic decât din suflet şi cu dragoste, indiferent că e antrenor personal, kinetoterapeut sau face sport pentru el însuşi. Nu are timp să se dedice lucrurilor fără suflet. În prezent, e antrenor personal pentru cei care îşi doresc un stil de viaţă sănătos. Şi asta nu înseamnă doar indicaţii pentru un antrenament corect; Petru îi motivează zilnic, îşi însoţeşte clienţii la cumpărături, le arată ce să pună în coş, le spune cât şi la ce oră trebuie să sa mance. poza3 (Medium) „Două persoane diferite nu pot avea acelaşi antrenament şi aceeaşi alimentaţie, e şi în asta o artă. În funcţie de fiecare, îi pregăteşti exerciţiile şi mesele. Mie nu mi se mai pare acum un efort să îmi pregătesc mesele pe trei zile, adică 12 mese. Simt că aşa trebuie. Altcumva nu mai ştiu, de atât de mult timp”, rade el. Mâncarea lui e cântărită şi calculată cu zile în avans. Pentru hrană, ajunge să plătească în fiecare lună aproximativ 1.200 de lei. Iar mişcare face zilnic, de aproape un deceniu. „În perioada post-competiţională trebuie să mănânci mult. Ca să se conserve masa musculară, trebuie să îi dai în plus. Ei bine, mâncarea e scumpă, mai ales dacă ai grijă să fie bio. Îmi pregătesc tot acasă şi, dacă mănânc în oraş, ştiu ce să întreb şi cer, de fiecare dată, gramajul. Dimineaţa fac aproximativ 15 minute de cardio. După asta, am clienţi. Apoi, în perioada pre-competitionala, la 14.30 am antrenament de forţă, apoi am iar clienţi, până seara la 9 – 10. Aşa arată fiecare zi”, povesteşte el. Performanţa cu care se mândreşte cel mai mult e una de suflet. Cel mai drag client i-a fost însăşi prietena lui, care a reuşit să ajungă de la 70 de kilograme la 57. Asta în condiţiile în care medicii i-au recomandat să nu facă mişcare, pentru că suferea de hernie de disc. Însă cu un program adecvat şi cu o alimentaţie pe măsură, munca lor a dat rezultate. „Teo a avut 70 de kilograme şi a ajuns la 57; transformarea e wow. Au fost persoane care nu au mai recunoscut-o. Asta nu a înseamnat însă doar antrenament în sala, a însemnat şi o alimentaţie corespunzătoare şi coaching. Fiecare trebuie să ştie că e imposibil să nu ai rezultate. Trebuie să te îndrăgosteşti de proces şi să iei fiecare pas că un mic obiectiv”, mai spune Petru. boze 4 (Small) Tânărul e unul dintre cei mai ambiţioşi promotori ai stilului de viaţă sănătos. Absolvent al FSEGA, a făcut cursul de instructor de fitness, apoi a terminat masteratul de Educaţie Fizică şi Fitness. Ulterior s-a înscris la Kinetoterapie şi a făcut un curs de dietetician nutriţionist. Pentru viitor spune că nu are obiective bătute în cuie, ci se ghidează după sentimente – e plăcut sau nu. „O să mai particip la competiţii, dar nu mă gândesc niciodată că merg acolo ca să câştig. Sincer, nu m-am gândit niciodată că o să concurez. Teo a fost cea care m-a încurajat şi, uite, am ajuns vicecampion national. Dar pe viitor, nu ştiu. Cred cu tărie că nu înseamnă nimic să participi şi să câştigi dacă tu ştii că, faţă de acum un an, nu ai adus nimic mai bun pe scenă”, mărturiseşte el. poza4 (Medium) În prezent, Petru Bozeşan vrea să formeze o echipa de șase portivi – Rmilia Cotul, Octaviu Cherecheș, Sindelaru Răzvan, Dan Onigoae, Dorin Petean și Andrei Comsa, care să fie imaginea AmSport pe România, una dintre cele mai bune companii de suplimente nutritive pentru sportivi din lume. De fapt, Mark Warnecke, fondatorul brandului AmSport, este multicampionul naţional şi mondial la nataţie. Primul sau produs - Preparatul de Aminoacizi l-a conceput pentru el însuşi şi l-a folosit împreună cu o dietă personalizată în perioada să de pregătire pentru Campionatele Mondiale de nataţie de la Montreal din anul 2005. Cu o revenire incredibilă, după o pauză competiţională de mai mulţi ani, acesta a reuşit să câştige aur la proba de 50 de metri breaststroke la vârstă de 35 de ani şi să devină cel mai învârstă campion de nataţie al tuturor timpurilor.

0
foto: clujmanifest.ro
„Aur, n-aveţi aur?”, se aude pe întreaga stradă. Bărbaţii stau la colţuri, femeile îşi plimbă fustele largi pe şosea şi opresc fiecare trecător, indiferent că e vorba de bătrâni, femei ori bărbaţi. Fiecare trecător e un potenţial client. Cu cât arată mai supărat, cu atât omul din faţa lor e o victimă mai uşoară. Sunt numeroşi şi odată ce simt că pot duce la final o înţelegere, tabarasc grămadă, şi sunt câte şapte împrăştiaţi pe toată strada, pe „client”. Îl opresc, îl trag deoparte, îi propun afaceri de „nerefuzat”, bani uşor de obţinut. Tot ce trebuie să facă e să-şi scoată inelul de pe mâna ori cerceii din urechi. De aici, afacerea merge ca unsă.
foto: clujmanifest.ro
foto: clujmanifest.ro
Toţi clujenii ştiu unde trebuie să meargă dacă vor să vândă aur, argint şi chiar telefoane mobile. Dacă Piaţa Unirii a fost consacrată drept proprietatatea „valutistilor”, micuţa alee din centrul oraşului, strada Tipografiei e, în continuare, locul de acţiune al bişniţarilor de bijuterii şi metale preţioase. Oamenii nu se dau înapoi nici de la telefoane mobile, dacă pot să obţină un târg bun. Orice pentru un ban obţinut ilegal, „la negru”. În secolul vitezei, în oraşul ce a fost anul trecut Capitala Europeană a Tineretului, în Clujul ce-şi propune să devină Capitală Culturală Europeană, aceste practici sunt în continuare în floare. Pe bişniţari nu-i opreşte nimeni. Au reuşit să reziste atâţia ani în faţa poliţiei clujene, care nici măcar nu se mai oboseşte să facă vizite inopinate în zonă. Afacerile ilegale sunt tolerate, tacit, atât de administraţia locală cât şi de oamenii legii. Altfel nu se explică de ce, în oraşul cu două mall-uri, cu un potenţial imens pentru afaceri, în urbea ce vrea să devină Sillicon Valley de România, bişniţarii încă practică astfel de afaceri. Iar programul lor nu e unul secret. Ca mai toţi oamenii ce au un serviciu stabil, bişniţarii apar pe mica străduţă dimineaţa şi pleacă acasă după masa, când se lasă întunericul. Asta indiferent de anotimp şi gradele din termometre. Ei sunt acolo în fiecare iarnă, în fiecare vară, primavară sau toamnă şi par să nu-şi ia niciodată concediu.
foto: clujmanifest.ro
foto: clujmanifest.ro
„Aur, argint, ştifturi, rupturi, orice aveţi. Ce aveţi?”, se apropie un bărbat cu mâinile adânc îndesate în buzunare. Nu contează dacă ai un singur cercel ori un inel rupt. Pentru ei, modelul nu are nicio valoare. Aurul ce ajunge în mâna romilor de pe strada Tipografiei e topit rapid şi vândut mai departe. Cu magazinele de amanet şi bijuteriile care inundă zona au o înţelegere tacită. Intră oricând pe uşi ca la ei acasă, cântăresc aurul şi-ţi spun preţul. „Dăm 100 de lei pe gram la aur”, îti spun pe şleau, fără nicio tocmeală. Preţul e valabil indiferent de karatele bijuteriei sau starea acestora. O femeie trecută de 50 de ani scoate din poşetă o pereche de cercei. Blazată, femeia cu fuste largi se uită la ei, îi cântăreşte din ochi şi-i spune că îi da 200 de lei, mai mult nu merită. Că o să meargă să-i cântărească, că mai mult de două grame sigur nu au. Femeia acceptă, îi bagă în pungă şi-i înmânează bişniţarilor, care s-au strâns toţi în jurul ei. Îşi primeşte banii, îi îndeasă în portofel, mulţumeşte şi pleacă mai departe.
foto: clujmanifest.ro
foto: clujmanifest.ro
Aurul cumpărat îşi găseşte rapid noi stăpâni prin intermediul bişniţarilor, cel puţin aşa susţine bărbatul ce ar spune orice vorba bună ca să pună mâna pe o bijuterie – bijuteriile intacte sunt vândute mai departe. Cel mai probabil, aurul ajunge la casele de amanet de pe stradă, ori e vând puţin mai scump decât a fost cumpărat bijutierilor. La rândul lor, aceştia îl şlefuiesc şi îl pun din nou pe tarabe, de unde va ajunge, probabil, înapoi în circuitul bişniţarilor. Sunt şapte bişnitari pe micuţa stradă, câte unul-doi în dreptul fiecărei bijuterii. Nu poţi intra fără să te loveşti de ei în niciun magazin de profil. Înăuntru, însă, afli că aurul se vinde cu 175 de lei pe gram.
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!