Istorie

Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai” va găzdui miercuri, 2  noiembrie, de la orele 11, aniversarea a 25 de ani de la reinfiinţarea Centrului de Studii Transilvane. Organizatorii au pregătit o sesiune festivă cu această ocazie în cadrul căreia Acad. Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai și directorul Centrului de Studii Transilvane, Prof. univ. dr. Liviu Maior, Acad. prof. univ dr. Ionel Haiduc şi Acad. prof. univ. dr. Emil Burzo, președintele Filialei Cluj a Academiei Române vor adresa cuvinte de salut participanţilor. Conferințele științifice susţinute la acest ceas aniversar vor atinge subiecte atractive legate de Transilvania. Astfel,  Acad. Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop va aduce în atenţia participanţilor o filă importantă din trecutul acestor meleaguri,  „Transilvania în secolul al XIV-lea în contextul politicii dinastiei de Anjou”. Prof. univ. dr. Liviu Maior va corecta câteva tuşe ale portretului unuia din cei care au traversat şi amprentat destinul bătrânei Transilvanii, sub titlul „Mitul bate istoria: 100 de ani de la moartea lui Franz Joseph”. Moderatorul evenimentului va fi prof. univ. dr. Ioan Bolovan. Vor puncta finalul evenimentului cu un moment muzical Cvartetul Quartz. Centrul de Studii Transilvane- scurt istoric Centrul de Studii Transilvane este un institut de cercetare aflat în structurile Filialei Cluj a Academiei Române, cu o bogată activitate ştiinţifică şi editorială. Centrul îşi are originilie în epoca interbelică, sub forma Centrului de Studii şi Cercetări Privitoare la Transilvania, înfiinţat în 1942 în cadrul Universităţii „Regele Ferdinand I” din Cluj, aflată atunci în refugiu la Sibiu. Cercetările întreprinse în cadrul acestui Centru au fost de la început multidisciplinare, desfăşurându-se în jurul unor teme, nu doar de istorie, ci şi de lingvistică, etnologie, demografie, statistică etc. În 1944 Centrul a fost transferat la Cluj, unde a contribuit la întocmirea documentaţiei necesare delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris, pentru a apăra şi a justifica drepturile istorice ale ţării noastre aspura Transilvaniei. Activitatea de sine stătătoare a Centrului a încetat în 1948, prin includerea sa, alături de late entităţi de cercetare, în cadrul Istitutului de Istorie şi Filosofie al Academieie Republicii Populare Române, Centrul fiind, în fapt, desfiinţat prin acest act. În 1991 Centrul a renăscut ca departament clujean al Fundaţiei Culturale Române, iar din 2003, după metamorfozarea acesteia, a intrat în componenţa Institutului Cultural Român. Odată cu includerea în structura Academiei Române începe o nouă etapă a a Centrului de Studii Transilvane, începând cu anul 2007.

0
Prima expoziţie internaţională virtuală care prezintă Sarmizeghetusa şi Roma antică a fost deschisă la Cluj-Napoca. Specialiştii spun că este o modalitate distractivă de a învăţa şi a retrăi istoria. Vizitatorii pot vizita astfel forurile Romane sau sediul guvernatorului financiar al Daciei. Expoziţia a fost realizată împreună cu specialişti din Italia. Organizatorii spun că aceasta este o modalitate uşoară şi modernă de învăţare a istoriei. În lumea virtuală atingerea obiectelor este permisă. Expoziţia este deschisă până în data 30 septembrie la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei. sursa: TVR Cluj

0
Ca urmare a distrugerilor provocate de invazia tătarilor, grupuri mari de coloniști sași s-au așezat în cetatea Clujului începând cu ultimul sfert al secolului XIII. Ei apar în documente sub mai multe denumiri după locul de proveniență: „Flandrenses”, „Saxones” și „Theutonici”. Cu timpul, toți germanii din Transilvania au fost denumiți în mod unitar sași, nume folosit cel mai des de cancelaria regală. De prezența sașilor se leagă și numele cetății Klausenburg (Cluj). În 1316, regele maghiar Carol Robert de Anjou acordă așezării de pe Someș titlul de Civitas, care îi confera o serie de drepturi și privilegii. Treptat, cetatea se dezvoltă, iar meșteșugarii primesc din partea regelui Ludovic I cel Mare dreptul de a se organiza în bresle (1376), în schimbul asumării obligațiilor militare și fiscale față de coroana maghiară. Sigismund de Luxemburg, împărat romano-german și rege al Ungariei, a recunoscut Clujului statutul de oraș liber și dreptul de a se înconjura cu ziduri (1405). Obligația de întreținere și apărare revenea breslelor, fiecare trebuind să păzească o porțiune de zid sau un turn. În secolul al XV-lea, au luat ființă un număr semnificativ de bresle (a Tăbăcarilor, Fierarilor, Lăcătușilor, Argintarilor, Croitorilor, Țesătorilor, Cojocarilor), care au contribuit la prosperitatea orașului atrăgându-i numele de „Orașul Comoară”, („Aureas Civitas”). Breslele se bucurau de prestigiu și recunoaștere, astfel acceptarea în interiorul lor se obținea în urma dobândirii competențelor necesare. Tinerilor aspiranți li se cerea să aibă o conduită morală ireproșabilă și să treacă de examenul inițial. Până la statutul de meșter, parcurgeau două etape: de ucenic și de calfă. Sub supravegherea meșterului, prima etapă dura între doi și patru ani. Turnul Croitorilor La sfârșitul acestei etape, într-o atmosferă festivă, meșterul înmâna tânărului certificatul de ucenic. În a doua etapă de pregătire, cea de calfă, tânărul călătorea în orașele vestite ale Europei unde învăța tehnici noi de la alți meșteri. La întoarcere, realiza o „lucrare de măiestrie”, care-i asigura intrarea în breaslă. Breasla forma o comunitate mică, ce îndeplinea și funcțiuni sociale. Donațiile pentru „lada breslei” erau folosite pentru ajutorarea breslașilor și a familiilor acestora în caz de boală sau deces. Prezența divinității în cetate era simbolizată nu numai de biserici și mănăstiri, ci și de sfinții care protejau breslele, fiecare având un patron spiritual. În semn de recunoștință, breslele contribuiau la construirea sau înzestrarea bisericilor, la finanțarea unor procesiuni sau serbări religioase. Întreținerea și apărarea zidurilor sau păzirea cetății erau obligații asumate de bresle, contribuind astfel la asigurarea unui climat de pace și securitate indispensabile dezvoltării orașului. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, s-a construit în colțul sud-estic al orașului turnul întreținut și apărat de Bresla Croitorilor. De-a lungul timpului, turnul a fost refăcut de mai multe ori ca urmare a unor distrugeri. O primă distrugere a suferit-o în anul 1626, când a fost lovit de trăznet. Între 1627 și 1629, principele Transilvaniei a demarat ample lucrări de refacere și adaptare a turnului la tehnologia militară modernă. Un incendiu devastator a avariat din nou Turnul, dar a fost repede refăcut până în 1655. În timpul răscoalei antihabsburgice, conduse de Francisc Rakoczi II (1703-1711), a suferit noi distrugeri, dar după restabilirea păcii armata austriacă a efectuat lucrări de reparație între 1709-1718. Din secolul al XIX-lea, Turnul Croitorilor începe să fie prețuit pentru valoarea sa istorică. Pe fațada estică a clădirii au fost amplasat două plăci sculptate cu însemnele orașului (cele trei porți ) și ale principelui Gabriel Bethlen. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, turnul este din nou restaurat și se hotărăște cu această ocazie înființarea unui muzeu al orașului, idee abandonată la sfârșitul anilor 50. Noi lucrări de restaurare, coordonate de către Direcția Monumentelor Istorice din București, s-au efectuat în anul 1970. Ultima restaurare de care a beneficiat Turnul s-a desfășurat după anul 2004, transformând vechiul străjer al Clujului într-un centru de cultură urbană. (va urma) Camelia Pop Bibliografie: Radu Manolescu, Istoria Evului Mediu, vol.I, București, 1993 Lukacs Jozsef, Povestea orașului comoară, Editura Apostrof, Cluj-Napoca, 2005 Camelia Pop este istoric şi profesor de istorie la Liceul „Mihai Eminescu” (fostul Liceu de fete “Principesa Ileana”) si coordonatorul “Clubului Istoricilor Principesa Ileana”. A publicat recent cartea "Preotia in spatiul concentrationar - Infernul comunist sau drumul spre fericire”, o carte despre martirajul preoţilor romani în închisorile comuniste.

0
O operațiune de căutare, descoperire şi deshumare a rămăşiţelor pământeşti a cinci persoane ucise de Securitate în Munții Apuseni va avea loc pe teritoriul comunei Bistra, jud. Alba. Ea va începe la sfârșitul lunii și este organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER și instituții muzeale din Transilvania (Cosmin Budeancă, Horațiu Groza, Marius Oprea, Gheorghe Petrov, Gabriel Rustoiu, Paul Scrobotă, Constantin Vasilescu). Rezistența armată anticomunistă a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Cluj şi Turda. Dintre acestea, cea mai importantă a fost organizaţia Frontul Apărării Naţionale - Corpul de Haiduci, creată şi condusă de un fost ofițer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de fraţii Alexandru şi Traian Macavei.

Între 29 iulie - 14 august 2015, clujenii sunt invitați la o plimbare prin Clujul de altădată. O vizită prin Piața Unirii sau Parcul Central, pe strazi aerisite și cochete, o plimbare cu trasura, patinaj pe lacul din parc sau curse de mașini și  velocipede pot fi văzute într-o expozitie captivanta și încântătoare. Vernisajul va avea loc la Casa de Cultura a Studentilor, etaj 1, Galeria între trepte. Intrarea este liberă.

0
Cartea ”Părintele ARSENIE BOCA, obiectivul BRATU” a mai fost tipărită, în urmă cu şase ani, sub îngrijirea teologului ortodox Vasile Manea, vânzându-se până acum câteva tiraje, ba, pe deasupra, această ediţie a fost şi intens piratată. Între timp, datorită notorietăţii în continuă creştere a renumelui părintelui Arsenie Boca, la cererea firmelor de difuzare - şi a publicului - cartea a fost recent retipărită, la aceeaşi editură, PATMOS. DSCN5081 (Small) “Cartea cuprinde mărturiile unor persoane, precum: părintele Cleopa, mitropolitul Antonie Plămădeală sau principesa Ileana a României, toate favorabile acestuia, deşi unele au fost luate în timpul anchetelor la Securitate, precum în cazul lui Nechifor Crainic sau Antonie Plămădeală. Ori, se ştie că la timpul anchetelor se obişnuia să-i denigrezi pe ceilalţi, ca să-ţi uşurezi soarta. De asemenea, există o serie de documente din arhiva C.N.S.A.S., pe care le-am cercetat personal. Ele prezintă viaţa de zi cu zi a părintelui Arsenie Boca, în perioada în care locuia şi muncea la Bucureşti, după ce-a fost dat afară din mănăstire, odată cu decretul din 1959, de desfiinţarea a monahismului în România. Graphic2 (Small) Faptul că aceste documente prezintă realist viaţa părintelui, cu necazurile prin care dânsul a trecut, ar putea folosi cititorului pentru a înţelege că şi atunci când Dumnezeu îngăduie ca necazurile să ne copleşească, şansa fiecărei persoane de a năzui spre sfinţenie rămâne întreagă. Adică, mai direct spus, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare la sfinţenie, potrivit cuvântului apostolului: <Căutaţi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.> Aceasta ar trebui să fie starea normală a fiecăruia dintre noi. Este adevărat că, aşa cum am arătat în prefaţa cărţii, <cititorii care se hrănesc cu fantasme vor fi stânjeniţi, probabil, de conţinutul documentelor publicate în acest volum, însă ele vor constitui pentru mulţi un bun prilej de a descoperi un om autentic, un om cu adevărat viu.> Graphic1 (Small) De asemenea, după cum reiese dintr-o pagină din jurnalul dânsului, părintele şi-a propus <să stăvilească tot inutilul magic din pastoraţia noastră, după care umblă poporul tot şi (…) să stingă capriciile unei credinţe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuieşte.> Dar, din păcate, se pare că nu a reuşit.Una dintre cele mai elogioase mărturii din această carte privitoare la părintele Arsenie Boca aparţine, paradoxal, Securităţii. Un ofiţer scria despre părinte că este rafinat, intelligent, un element opus regimului ”, ne-a declarat, în exclusivitate profesorul Vasile Manea, îngrijitorul, editorul şi autorul prefaţei volumului. Cartea ”Părintele ARSENIE BOCA, obiectivul BRATU” va putea fi procurată începând de joi, 5 martie, doar la Librăria de carte ortodoxă din Piaţa Avram Iancu nr.8, din Cluj-Napoca. Sorin Grecu

0
Sala de festivităţi a cotidianului de limbă maghiară Szabadság a găzduit joi o expoziţie de excepţie, care a adus în faţa publicului portretele - însoţite de citate relevante, în limbile maghiară şi română - ale unor înalte feţe bisericeşti care au salvat de la deportare evrei din Ungaria şi Ardealul de Nord, dar şi din alte ţări europene. Evenimentul s-a desfăşurat în contextul celebrării a 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, iar piesele aduse la Cluj-Napoca reprezintă o mică parte a celor existente la Muzeul Memorial al Holocaustului din Budapesta. În acest sens au fost susţinute comunicări de către jurnalistul Zoltán Tíbori Szabó şi profesorul Győrgy Haraszti, cercetător la Muzeul Memorial al Holocaustului din Budapesta. prelegere Holocaust 010 Episcopul care a avut îndrăzneala de a-l înfrunta pe Hitler Discursul jurnalistului  Zoltán Tíbori Szabó s-a axat pe prezentarea personalităţii şi a luărilor de cuvânt pro-evreieşti ale episcopului romano-catolic Márton Áron, care au avut darul să-l propulseze ca pe un curajos protestatar, într-o perioadă în care aproape nimeni nu îndrăznea să i se opună deschis lui Adolf Hitler. Explică jurnalistul: “ Episcopul, din momentul începerii deportărilor evreilor, a fost singura faţă bisericească din Ungaria care a scris epistole vehemente autorităţilor maghiare ale timpului, cerând oprirea acelui curs antievreiesc, iar renumit este discursul său ţinut în Biserica Sf. Mihail, la data de 18 mai 1944.” prelegere Holocaust 004 „Avem sarcina să-i facem pe oameni să conştientizeze Holocaustul!” La răndul său, reputatul profesor Győrgy Haraszti a descris activitatea Muzeului Memorial al Holocaustului de la Budapesta, subliniind următorul aspect: „Avem obligaţia morală ca în Ungaria şi-n lume să-i facem cât mai bine pe oameni să conştientizeze Holocaustul, asta pentru ca în diferitele straturi de etnici care convieţuiesc împreună să arătăm lumii toate gesturile şi aspectele umane ale victimelor – dar şi ale salvatorilor evreilor din lagărele de concentrare naziste. Ce am adus astăzi la Cluj sunt doar câteva secvenţe dintr-un vast muzeu în care sunt prezentate personalităţile unor preoţi salvatori şi în acest context capătă relevanţă de asemenea personalitatea episcopului Márton Áron, un om exemplar, de etnie maghiară dar şi cetăţean român.”

0
legion etrangere Legiunea Străină este cea mai bună unitate militară din lume, un corp de voluntari ai Armatei Franceze pregătiți să moară pentru scopul propus, adevărați mercenari, cu o tradiție seculară. Legiunea străină, (în franceză Légion étrangère), reprezintă, încă de la înființarea ei, o unitate a Armatei Franceze. A luat naștere în data de 10 martie 1831 printr-un decret emis de regele Franței, Ludovic - Filip, când se afla pe meleagurile algeriene. Această armată de elită a fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluția Franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. În prezent voluntarii străini care se înscriu în legiune sunt conduși de ofițeri francezi. Sediul Legiunii Străine este la Aubagne (lângă Marsilia). Redăm câteva nume de ofițeri în Armata Franceză (Legiunea străină): Alexandre Walewski, fiul lui Napoleon I, Prințul Aage al Danemarcei, Prințul Louis Napoleon, politicianul francez, Jean- Marie Le Pen etc. Deci putem observa că este o armată de elită, un corp de voluntari care de la înființare, până în prezent au fost implicați în toate conflictele lumii. Sloganul Legiunii Străine este Legio Patria Nostra. În Legiune doreau să intre în mod expres cei care erau certați cu legea, cei care nu își găseau un rost în viață, dorind, în primul rând să-și demonstreze lor că sunt cei mai buni. Este un stagiu de 5 ani, timp în care nu îți vedeai familia și îți schimbai numele. După acest stagiu de 5 ani puteai rămâne, sau puteai să te retragi. În prezent, în Legiunea Străină vin bărbați din toate colțurile lumii, de toate condițiile sociale și toate religiile. Luptătorii înrolați în Legiune sunt instruiți în spiritul unor valori ca: onoare, fidelitate, sacrificiu, fraternitate. De când a fost înființată, Legiunea a avut sediul principal orașul algerian Sidi bel Abbes. Algeria a fost colonie a Franței, iar în acest domeniu colonial francez, loc de unde se observă nemărginirile Saharei, în această parte a lumii este scrisă o bună parte din istoria militară a Legiunii Străine. Azi este o unitate independentă, care nu este în evidența Armatei Franceze, pierderile nu sunt în evidența nici unei armate, iar imnul Legiunii spune clar: Noi suntem răniții tuturor războaielor, în imn se regăsește și faptul că morții legiunii împânzesc întreg globul, (unde au fost zone de conflict). Formată din voluntari atât francezi, cât și străini care trec printr-o selecție atent făcută, pe o perioadă de 3 zile, la care unul din trei sau patru trec testul. La înrolare ești întrebat dacă vrei să-ți păstrezi sau nu numele tău. Legiunea este împărțită în unități de infanterie, mecanizate, parașutiști, comando (formate în special din cei certați cu legea), aceste unități sunt conduse de ofițeri formați la San Cyr, Academie Militară de renume, unde în perioada interbelică au absolvit și ofițeri români. În primele două unități, majoritari sunt esticii, următoarele două unități în mare parte sunt formate din englezi și americani. Un avantaj în Legiunea Străină este că dintr-un simplu soldat poți ajunge ofițer. Legiunea Străină reprezintă și o școală de formare a unei mentalități sănătoase, a corectitudinii în rândul tinerilor. Nu sunt tolerați homosexualii și certurile interetnice sau inter- rasiale, toți sunt egali și servesc Legiunea. Mentalitatea legionarilor este cea de învingători, de aceea pasul de defilare este la fel ca mersul aristocraților francezi, adică ceva de genul, noi suntem deasupra tuturor. Din Legiune nu se dezertează, deoarece mâna Legiunii este lungă. Unul dintre renumiții luptători ai Legiunii este celebrul actor Alain Delon, care la vârsta de 19 ani a intrat în Legiune și după un contract de 10 ani a ieșit, cu banii pe care i-a luat de aici a turnat primele sale filme. Deducem că în această armată de elită a lumii, lupți, te antrenezi, te formezi pentru viață și pentru ceea ce faci ești plătit corespunzător, iar în momentul în care ți s-a terminat contractul și în orice parte a lumii vei merge și vei spune am servit în Legiune, toate ușile îți sunt deschise, la fel ca celor din Delta Force și Seals.   Răducu Rușeț

0
molnar Azi, 16 martie 2014, se împlinesc 199 de ani de la moartea reputatului medic și om de cultură Ioan Piariu Molnar. Medicul s-a născut în anul 1749, în localitatea Sadu, din Sibiu și a decedat în data de 16 martie 1815, la Cluj.  A studiat medicina la Viena și a fost bursier al familiei Bruckenthal. A fost specializat în oculistică, ajungând, în cele din urmă și profesor la Universitatea din Cluj. Este primul medic român, filolog și gazetar. După absolvirea Facultății de Medicină, devine chirurg al Universității din Viena, apoi ocupă funcția de medic la Sibiu și profesor de oftalmologie la Școala medico- chirurgicală din Cluj- Napoca. Din activitatea sa publicistică putem aminti următoarele: autor al celei dintâi gramatici româno- germane, al unei istorii universale și al unui dicționar român- german. Este cel care a inițiat prima publicație științifică medicală, Sfătuire către studenții în chirurgie (1793). Ioan Piariu Molnar a fost mason, fiind inițiat în loja masonică sibiană St. Andreas, în data de 16 septembrie 1781. Gradele de Companion și Maestru le-a primit în aceeași lojă, la 17 aprilie 1783, respectiv 13 octombrie 1784. Dintre lucrările sale mai importante putem aminti: Economia stupilor - (1785); Sfătuire către studenții în chirurgie - (1793), a colaborat la redactarea documentului- programatic Supplex Libellus Valachorum- (1791); Retorica, adica învațătura și întocmirea frumoasei cuvântări - (1798) etc.   Răducu Rușeț

0
septimiu albini. Septimiu Albini şi-a efectuat studiile secundare la Blaj şi Sibiu, intrând în contact cu ideile junimiste. Şi-a continuat formarea intelectuală urmând cursurile Facultății de Litere și Filosofie în cadrul Universității din Viena între anii 1879-1883, fiind bursier al „Junimii” de la Iași. Albini frecventează Societatea ,,România Jună” devenind un adept al ideilor junimiste, care se opuneau etimologismului ciparian. ,,Convorbirile literare”, revista Societății ,,Junimea” ținea un strâns contact cu societățile culturale studențești din monarhia dualistă austro-ungară, de la Viena (România Jună) și Budapesta (Petru Maior) printre ai căror membrii se aflau în perioada (1869 - 1871) ca bursieri ai ,,Junimii”, Mihai Eminescu și Ioan Slavici iar mai târziu Pompiliu Dan, Andrei Bârseanu, Ioan Paul, I. C. Panțu, Silvestru Moldovan, Septimiu Albini, Matei Voileanu, I. T. Mera și Enea Hodoş. De perioada studenției îl vor lega frumoase amintiri alături de prietenul său Ioan Paul. Cei doi făceau parte din grupul ,,România Jună”, care în afară de timpul dedicat ședințelor din cadrul societății, o bună parte din timpul lor liber o petreceau abordând subiecte literare. Membrii societății literare menționate mai sus, adepți ai ,,direcției noi” au înființat un club literar numit ,,Arborele” în anul 1880, ( club constituit după I.C. Panţu din 14 membrii, iar după I. Moisil 17 ). Membrii clubului au luat nume de împrumut; Septimiu Albini se numea Mugur, Ion Codru Drăgușanul - Rădăcină; Solomon Haliță - Scoarță; I. T. Mera - Creangă; I. Moisil - Măduvă; I. C. Panțu - Frunză; I. S. Paul - Trunchiu. Unii dintre aceștia, Septimiu Albini, I. C. Panțu își vor semna cu aceste nume și lucrările literare. Septimiu Albini a îmbrățișat vederile ,,noii direcții ”, participând la întruniri festive în onoarea societății ,,Junimea”, ale cărei vederi culturale le împărtășea. Conform propriilor sale mărturii, după definitivarea studiilor s-a întors la casa natală din Cut, neputându-se hotărî să treacă în Regat, ca alți colegi ai lui. În această perioadă, o bună parte din timp o petrece cu administrarea moșiei familiale, dar pe de altă parte scrie articole pe care le trimite la redacția „Tribunei” din Sibiu. În anul 1886 a fost chemat de către Ioan Slavici, directorul cotidianului sibian, să ocupe postul de redactor responsabil al ziarului. Septimiu Albini a acceptat, cu condiția ca în anul școlar 1886-1887 să i se dea libertatea de a candida pentru un post de profesor la Școala civilă de fete a ASTREI din Sibiu. Trebuie menționat că Albini a îmbrățișat vederile „Tribunei” mai ales pentru orientarea sa culturală, din memoriile sale reieşind lipsa unui interes prea accentuat faţă de politică. Deşi a obţinut postul de profesor în vara anului 1886, Albini a continuat să muncească şi în redacţia „Tribunei”, iar după ce se retrage din învăţământ, în 1888, se dedică în întregime gazetăriei. Ca profesor, a predat limba română, istoria și geografia Ungariei, munca de la catedră oferindu-i ocazia să promoveze „Direcția nouă” în Ardeal și dragostea pentru valorile satului transilvănean. Între anii 1888-1894 a fost director și redactor responsabil al „Tribunei” din Sibiu, perioadă în care dezvoltă o intensă muncă în plan cultural, dar și politico-național. În contextul tot mai accentuatei activităţi politice şi al mișcării memorandiste, Septimiu Albini a fost implicat în mai multe procese de presă, soldate cu condamnări: face temniță, o lună la Cluj în anul 1889, apoi șase luni la Vác în perioada 1890-1891, iar anul 1893 îi aduce trei luni de temniță la Szeged, detenție care o efectuează, chiar după ce se logodise. În anul 1894 a fost condamnat la 2 ani jumate de temniță, fiind împlicat în procesul Memorandului, dar trece în România, scăpând astfel de închisoare. Atitudinea sa a fost condamnată vehement de cei care au făcut temniță în procesul Memorandului, inclusiv de către tribunişti, dar Albini şi-a justificat deciziile în articole publicate în „Tribuna”. Dintre lucrările sale mai însemnate putem aminti: O seară la Brustureni, Un sărac avut, Un nou filoromân etc. În România, după o perioadă de greutăţi materiale, a fost angajat secretar la Academia Română, funcţie pe care o va ocupa până în 1918. Se va mai implica tangenţial în zbuciumările politice ale românilor din Ungaria, însă numai cu condeiul, prin articole de presă sau broşuri. Septimiu Albini a fost căsătorit cu Aurelia Roman, fiica lui Visarion Roman şi a avut trei fii: Radu, Mircea și Sorin – primul dintre aceștia murind în luptele de la Mărășești. În 1919 a revenit pentru prima dată după emigrare în Transilvania, vizitând locurile natale, dar la scurt timp după aceea a murit din cauza unei pneumonii, la data de 7 noiembrie același an. A fost înmormântat în cimitirul din Cut, alături de alți membrii ai familiei. La 10 ani de la moartea acestuia, Nicolae Iorga nota în ,,Neamul Românesc”: El (Septimiu Albini) a fost luptătorul tip, acela care de câte ori e nevoie de dânsul, dă tot ce poate și a doua zi, mulțumindu-se cu orice dărab de pâine muncită, se străduiește a nu se vorbi de sine. Aceasta nu înseamnă retragere ci așteptarea altui ceas, când iar nevoia s-ar simți de dînsul. Atunci el revine, am zice, sub steag. Răducu Rușeț
css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!