Authors Posts by Alice Valeria Micu

Alice Valeria Micu

fulep.sebastian@gmail.com'
184 POSTS 4 Comentarii

0

Dialogul cu un medic este, de obicei, limitat la istoricul medical al fiecărui pacient în parte, eventual la cel familial. Tocmai de aceea încercăm ca atunci când găsim timp şi disponibilitate din partea celor implicaţi nu doar profesional, dar şi sufleteşte în sistemul de sănătate, să lărgim aria subiectelor atinse. Aşa se face că discuţiile se lungesc, aspectele se nuanţează şi de fiecare dată descoperim dincolo de pledoariile pentru această meserie, pledoariile pentru omenie. Alături de profesionalism, cred că este cel mai important ingredient din reţeta pentru sănătatea umanităţii.

Revenim, aşadar cu cea de-a doua parte a discuţiei cu Conf. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu,  medic primar Obstetrică – Ginecologie şi Chirurgie la Institutul Oncologic „Profesor Dr. Ion Chiricuţă”.

Rep.: În ecuaţia de sănătate există, mai nou, alături de pacient, de medicul de familie şi medicii specialişti, şi asociaţiile non-profit. Cum colaboraţi cu  ONG-urile, participă acestea la capitolul educaţie?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Desigur, există ONG-uri implicate. Noi colaborăm cu Societatea Română de Cancer în mod direct şi am introdus un lucru care e nou în România. Avem participanţi permanenţi în Comitetele noastre Directoare din partea Societăţii Române de Cancer, iar societatea de pacienţi ne transmite gândurile lor şi încercăm astfel ca unele probleme să le rezolvăm împreună. Şi e foarte bine, pentru că avem feed-back-ul. Uneori degeaba am învăţat noi şi ştim că unele lucruri e bine a fi făcute într-un anumit fel, e foarte important să ştim şi ce îşi doresc efectiv pacienţii noştri. Sigur, nu putem să aflăm de la fiecare în parte, cum ne-am dori, iar asfel de asociaţii de pacienţi ajută extrem de mult.

Rep.: Studenţii şi rezidenţii au toate specialităţile la dispoziţie. Vin ei înspre Oncologie?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Cred că acum Ocologia medicală e o specializare la modă, iar în institutul nostru fucţionează în acest moment mai multe specialităţi. Este Oncologie medicală, Radioterapie, Chirurgie, Ginecologie, Anatomia patologică, Imagistica şi altele, e un spectru foarte larg şi nu e vorba aici de o pulverizare, ci de supraspecializare. În fiecare specialitate există şi o subspecialitate, adică e Chirurgie oncologică, Ginecologie oncologică, Imagistică specială pentru tumori, celălalte fiind specifice în sine.

La Oncologie medicală, probabil lucrurile se văd ceva mai simplu. Există un Program Naţional care acoperă medicamentele oncologice şi de aceea, un număr mare de rezidenţi se îndreaptă spre această specialitate,  aşa că se constată o dorinţă mare pentru ea. Radioterapia, în schimb, nu că ar fi mai puţin interesantă, dimpotrivă, dar medicii se gândesc poate la faptul că este extrem de dependentă de aparatură. E o mare problemă naţională, după cum bine ştiţi, lipsa aparatelor de radio terapie.

Noi suntem un centru care formează, dar medicii se gândesc ce vor face după ce vor termina, pentru că nu vor putea rămâne cu toţii în institut. Dar acum se dezvoltă şi centre private care vor prelua o parte din rezidenţi, dar nici numărul rezidenţilor din radioterapie nu poate fi unul foarte mare.

În zona chirurgicală întotdeauna au fost rezidenţi mulţi. Sigur că sunt şi subiecte la modă. Acum aproape 20 de ani când absolveam eu, era o bătălie mare pentru subiectele chirurgicale, ginecologia şi chirurgia erau printre primele alese. Acum, tinerii medici se îndreaptă spre specialităţi mai mici, şi Oncologia medicală este printre ele. Spun mai mici, dar poate mai bine definite ar fi formula exactă. Alături ar fi dermatologia, Endocrinologia. De fapt şi specialităţile mari tind să se împartă sau să dezvolte subspecialităţi.

 Eu, după ce am absolvit,( am terminat Ginecologia), am făcut subspecializarea Ginecologie oncologică, la fel cum facem cu toţii subspecializările de Chirurgie oncologică după Chirurgia Generală. Informaţia se dublează în Medicină, aproape până la finalul facultăţii. Asta face obligatoriu studiul acestor specialităţi în profunzime pe anumite subiecte.

Nu sunt mare specialist al timpului liber

Rep.: Pentru că aţi amintit de cei aproape 20 de ani de la absolvire v-aş invita să evocaţi figura unui profesor care v-a marcat îndeaproape parcursul.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Cred că şansa a făcut să am profesori iluştri şi cred că aş greşi dacă nu i-aş numi pe foarte mulţi dintre ei. Pot să vă spun, în schimb, câteva materii şi implicit profesorii care m-au format, care au reprezentat nişte trepte în înţelegere.

Una dintre ele a fost Biologia moleculară şi l-am avut ca profesor pe domnul Academician Gheorghe Benga. Dânsul este în mod direct şi un cercetător cunoscut şi îmi amitesc că transmitea cu totul şi cu totul diferit o materie, altfel, extrem de aridă la început, dar reuşea să integreze foarte multe din materiile din preclinic şi o ţin minte. Apoi, în anul III, Anatomia patologică, cu domnul Profesor Olinici, care ştia să prezinte într-o variantă extrem de clinicizată informaţia. Acolo a fost primul moment în care am prins gustul Medicinii.

Pe urmă, fără doar şi poate, Medicina internă, cu domnul Profesor Grigorescu. Cursurile acelea cred că le am şi astăzi. Apoi Pediatria, care deşi nu e foarte gustată, în momentul în care am făcut-o în anul V, am înţeles organismul cu adevărat ca pe un întreg. Medicina internă se împarte în trei ani, dar când faci Pediatria, vezi organismul cu alt tip de patologie şi acolo am înţeles eu foarte mult din Medicină. Nu ascund că mi-au plăcu materiile chirurgicale, dar asta se subînţelege, probabil.

Rep.: Cred că asta păţeşte orice student la Medicină.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Da, e o fascinaţie a acestor ramuri, dar după ce temele se decantează, acestea sunt materiile care au fost nişte pietre extrem de importante în fundaţia asta, în ceea ce mă priveşte, care e, de fapt, una singură, Medicina şi care are nişte principii de la care nu poţi să te abaţi, indiferent ce specialitate sau subspecialitate urmează să faci.

Rep.: Ştiu că aveţi medici în familie.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Da, părinţii mei sunt medici.

Rep.: Deci, oarecum, era previzibilă alegerea Medicinii.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Aşa pare, dar vă rog să mă credeţi că în finalul liceului mă gândeam că voi face cu totul şi cu totul altceva.

Rep.: Se răzbuna adolescentul pe orele îndelungi în care părinţii erau prinşi de Medicină?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Nu neapărat, dar voiam să mă fac jurnalist şi mă ocupam cu literatura, mai mult decât cu bilologia şi fizica, spre disperarea, mai ales a mamei mele. Atunci învăţat mult la Limba Română şi la Matematică şi consideram că cel mai important este să ştii aceste două materii.

Rep.: Cred că nu aţi greşit.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Nici eu nu cred că am greşit, oricum mi-a făcut mare plăcere. Apreciez mai multe stiluri, dar nu sunt legat în mod particular de un anumit scriitor. Citeam foarte mult în liceu şi scriam poezie, proză, nu conta. Astăzi citesc mai puţin, recunosc, timpul literaturii îl dedic cărţilor de specialitate, dar, cu siguranţă, va fi timp şi pentru asta.

Rep.: Şi atunci, cum vă descărcaţi de tensiunile care inevitabil, se acumulează, căci fiecare bolnav vine cu bagajul lui de suferinţă şi spaimă. Cred că oricât ar fi de obiectiv, un medic nu poate să se încarce cu tot ce întâlneşte în spital.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Aveţi dreptate, dar aşa cum am mai spus, trebuie să te potriveşti cu locul şi dacă nu simţi aşa, nu e o idee grozavă să faci specialitatea asta. N-am simţit niciodată o încărcătură din partea pacienţilor care să fie distructivă, dimpotrivă. Sigur, sunt cazuri la care te gândeşti şi după ce te duci acasă şi pe care le visezi uneori. Dar nu am perceput-o niciun fel ca pe o povară.

Rep.: Şi atunci timpul liber, atât cât mai rămâne cum îl petreceţi?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Nu sunt mare specialist al timpului liber.

Rep.: Se cam ocupă tot timpul profesional?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Cam da. Citesc, cum am spus, mai ales din specialitate.

Rep.: Ce calităţi îi trebuie unui foarte bun student la medicină ca să devină un bun medic în zona oncologică?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Nu cred că există neapărat un profil. Am văzut studenţi care aveau rezultate excepţionale şi am cunoscut ulterior specialişti buni, cu experienţă, iar ei recunoşteau că nu se potrivesc cu locul. În schimb, am cunoscut tineri care au trăit o perioadă mai puţin studioasă în facultate şi care au devenit medici excepţionali. Mi-e greu să spun. Cu siguranţă că trebuie să ai un bagaj greu de cunoştinţe.

Astăzi educaţia suferă mutaţia către deprinderea de aptitudini, lucrurile se petrec rapid, oamenii capătă aptitudini, dar asta nu se potriveşte în Medicină. Pentru Medicină, asta e doar o parte importantă, mai ales în subiecte cum sunt ale noastre, Chirurgie, Radioterapie, aptitudinile chiar sunt importante, dar n-ai cum să le foloseşti dacă nu se bazeazează şi pe cunoştinţe, iar acestea se acumulează în timp şi cu multe, multe ore de studiu.

Rep.: Mă gândeam la calităţile umane care i-ar fi utile, pentru că pregătirea este o condiţie sine qua non a reuşitei în orice domeniu.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Aici cred că aţi atins un subiect extrem de sensibil, probabil cel mai sensibil pentru un medic din zona Oncologiei. La un oment dat organizam un curs opţional, de succes la vremea aceea, „Oncologie psiho-socială”, cam aşa ceva. Erau, alături de mine, mai mulţi prieteni de-ai mei care ţineu cursul, cum este profesorul Dan David de la Facultatea de Psihologie, Profesorul Radu Preda de la Facultatea de Teologie. Amfiteatrul era plin întotdeauna şi ţin minte că Radu Preda îi şoca de fiecare dată, spunându-le că probabilitatea ca din acel amfiteatru să iasă medici excepţionali este de mai puţin de 5%.

Rep.: Cam amară pilulă!

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Asta ştiam şi noi. Dar continua, spunând că a fi medici şi oameni empatici, care să fie apreciaţi era şi este posibil în măsura dorinţelor şi poate trece de acel 95% rămas, dar depinde de fiecare în parte. Sunt oameni  care se nasc cu aptitudini, care prin ceea ce au trăit şi au văzut sunt sau devin empatici, au un suflet frumos. Sunt oameni  care ştiu să comunice, se nasc cu darul comunicării, dar toate aceste lucruri pot fi şi învăţate.

Totul este cât de motivaţi suntem s-o facem, cum înţelegem viaţa şi ce sistem de valori îmbrăţişăm la un moment dat. De la familie primeşti un set de valori, societatea, depinde cum arată ea, ţi-l poate distruge total sau să-ţi dea unul total întors pe dos, ceea ce, din păcate, cred că se petrece în anii aceştia. Dar la un moment dat, când ai discernământ —şi la 24, 25 de ani, când absolvi Medicina cred că poţi să-l ai — îţi poţi alege această cale în viaţă. Dacă te uiţi foarte atent, ai un crez personal, şi în niciun caz nu vreau să intru în mistică, dar pur şi simplu, dacă alegi să fii om cu cei din jurul tău, atunci cred că îţi găseşti calea să înveţi toate astea.

Rep.: Cum se înavaţă să fii om? Se învaţă în Facultatea de Medicină să fii om?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Mi-ar plăcea să cred că da. M-aţi întrebat de profesorii mei. Îmi aduc aminte cu plăcere de multe lucruri pe care le-am învăţat acolo, de foarte multe lucruri pe care le-am învăţat acasă...Vreau să cred că nu transmitem doar informaţii, ci încercăm să şi formăm studenţii care vin în stagii la noi în institut. Sunt mulţi, uneori, e adevărat, iar timpul e foarte limitat. De la un moment dat, însă cred că e şi responsabilitatea individuală a fiecăruia. Este, până la urmă, o experienţă personală şi individuală şi irepetabilă, probabil.

Rep.: Unul din momentele cele mai emoţionante ale finalului de facultate este pentru studenţii la Medicină Jurământul lui Hipocrate. Care mai este astăzi relevanţa lui?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Am văzut un titlu într-un congres de Medicină, care vorbea de Oncologie în era postmodernă. Cred că am depăşit de mult postmodernismul, iar Medicina a devenit o ştiinţă odată cu apariţia unei metodologii care să poată cunatifica această eterogenitate teribilă a biologiei. Jurământul lui Hipocrate rămâne un lucru foarte frumos, care, cel puţin în aparenţă, diferenţiază această meserie de altele. Dar trăim în secolul XXI şi e o meserie ca toate meseriile. Sigur, unora le place să creadă că e mai specială.

În ţările care au parcurs etapele pe care noi cred că le ardem, s-a făcut de mult tranziţia de la medicina centrată pe medic, la medicina centrată pe pacient. În condiţiile acestea, jurământul lui Hipocrate rămâne un gând frumos la sfârşit de facultate, dar dincolo de el există un context legislativ, există malpraxis, există decontări la Casele de Asigurări de Sănătate de stat şi private, există firme de medicamente, furnizori, există un întreg context social în care ne desfăşurăm activitatea. Hai să nu uităm Jurământul lui Hipocrate, dar trebuie să trăim în lumea reală!

 

0

Zoli Kolumban, a ramas paralizat acum 10 ani în urma unui accident rutier. El, care mergea cu ajutoare la familile nevoiaşe are acum nevoie de ajutorul nostru. Scuterul electric pe care nu acceptă să fie aşezat e scos la vânzare de părinţii lui pentru la suma de 1000 lei, deşi acesta a costat 3000. E în pierdere, dar pentru ca Zoli să trăiască, e nevoie să fie hrănit, iar asta se face doar artificial, cu o sondă, direct în stomacul lui. Este vorba de produsul Nutrison Multifibre de la Nutricia. Desigur, costul unei pungi e mic pe site, dar e nevoie să comanzi cantităţi mari pentru a obţine acel preţ, iar produsul are un termen scurt de valabilitate.

Creierul lui Zoli a suferit un şoc extrem în cumplitul accident de motocicletă căruia i-a fost victimă acum zece ani. Masa gelatinoasă şi puternic vascularizată care este creierul e extrem de fragilă. Şocul puternic la care a fost supus Zoli în timpul accidentului a făcut ca acesta să se deplaseaza şi să se sfarâme în cutia craniană şi apoi să ajungă o parte pe caldarâm. În urma unei loviri puternice se produc mii de hemoragii difuze care omoară multe celule cerebrale şi distrug multe conexiuni, ducând la comoţie cerebrală şi comă. Nu a fost cazul lui, pentru că ceea ce i s-a întâmplat a fost mult mai grav.

Din nefericire pentru Zoli diagnosticul iniţial a fost unul extrem de grav, decerebrare. A fost  un miracol că au reuşit să îi salveze viaţa. A stat în comă de gradul  4 / 5  două luni şi jumate....10 luni a vegetat pur şi simplu, suspendat undeva între viaţă şi moarte. Ce l-a ţinut să nu treacă pragul, cred că nimeni n u ştie. Poate doar Zoli, care în ultimii patru ani e foarte apropiat de Dumnezeu.

Medicaţia care s-a aplicat a fost una de stimulare a regenerării circulaţiei şi nutriţiei creierului. Multe conexiuni nervoase ale creierului cu restul organismului au fost definitiv întrerupte. Nici după zece ani de la accident Zoli nu  îşi mişcă voluntar decât mâna dreaptă de la încheietura palmei. Adoarme greu, doar cu ajutorul calmantelor, din cauza durerilor îngrozitoare pe  care le are. Tocmai din această cauză, familia Kolumban s-a mutat din Cluj la Luna de Sus, pentru că urletele lui nu au mai putut fi suportate de vecini.

Cazul Zoli a intrat într-o zonă obscură

„Mai este in viaţă doar datorită devotamentului absolut special al familiei” scria unul din motocicliştii care l-a vizitat.

Au trecut de atunci zece ani. Zece ani de dureri inimaginabile. Dureri fizice şi psihice pentru Zoli şi pentru părinţii săi. Acum zece ani motocicliştii s-au mobilizat şi în urma unor acţiuni caritabile au sprijinit mult familia Kolumban. Îl vizitau adesea şi se interesau de starea sănătăţii.Vorbeau despre el, citeau, încercau cu toţii să afle şi să facă multe, ca şi când de supravieţuirea lui Zoli depindea soarta tuturor motocicliştilor.

 S-au bucurat când Zoli a început să facă progrese şi a început să mânânce singur. S-au întristat când o examinare RMN a relevat involuţia care a necesitat alimentarea sa artificială.

În 2011, liderul de interes în ceea ce îl priveşte pe Zoli scria pe forumul Motociclism .ro:

„Noi, comunitatea din Cluj şi în mod lăudabil şi multă lume din comunitatea naţională, am încercat, atâta vreme cât a mai fost o speranţă să facem câte ceva pentru recuperarea lui Zoli sau măcar pentru a uşura adaptarea la aceasta nouă viaţă chinuită a familiei Kolumban. Mulţumesc din nou pe această cale tuturor celor care s-au implicat şi au ajutat la timpul respectiv.

Din păcate, acest caz iese tot mai mult din actualitate, poate şi pentru că membrii comunităţii au înteles că au încercat ceea ce a fost posibil, s-au implicat fiecare cu câtă generozitate a putut şi noah, asta e! Cazul Zoli a intrat într-o zonă obscură.(...) Tot ce mai putem noi face, dicolo de solidaritatea de fiecare Crăciun, este de a ţine legatura cu familia şi a face apel la comunitate dacă apar elemente noi, în care comunitatea s-ar putea implica.

Personal încerc deja de doi ani de zile să gasesc alte cazuri similare într-o zonă geografică apropiată, care sa le permită socializarea, în opinia mea, singura şansă ca Zoli să mai progreseze. Asta pentru că niciun om normal şi întreg, în afară de biata lui mamă, nu poate accepta să petreacă timpul cu ceea ce a mai ramas din Zoli, cel de alta dată. Din pacate, apelurile constante făcute pe local Cluj nu au dus până acum la niciun rezultat concret. Noutatea care m-a facut să scriu acum este că mama lui Zoli, Hajny, care oricum este imobilizată 24 de ore din 24 în incaperea lui Zoli, a început să scrie o carte în care îşi propune să povesteasca această experienţă teribilă”.

Între timp , mama lui Zoli, Kolumban Kajnalka,  a scris cartea, în speranţa că va strânge din vânzarea ei banii necesari pentru a-i procura aceste suplimente nutritive. Este vorba de „Suspendat între două lumi”.

O suferinţă decentă

„Mă gândesc mereu ca se poate însă întâmpla oricând o minune, am citit că mecanismele intime de compensare şi fiziologice ale creierului nu sunt înca întru totul cunoscute. Deşi celula nervoasă nu se regenerează, se pot crea alte trasee şi legături, se pare că o mare parte a creierului este "rezerva" şi nu se foloseşte în mod normal. Nu se ştie niciodată, oricum mă gândesc măcar să-l ajutăm pe Zoli şi familia sa, să aibă cel puţin o suferinţă decentă” scria altcineva pe forumul motocicliştilor, tot acum zece ani.

O asociaţie româno-olandeză îl mai  sprijină acum, prin intermediul doamnei Monica Buzaşi din Dej cu kituri absorbante de tip Pampers. Părinţii i-au cumpărat o saltea contra escarei, are cărucior electric, dar nu îl suportă, noaptea nu poate dormi, încearca sa vorbească, iar muşchii îi sunt atrofiaţi. Zoli înţelege ce i se spune. Zoli înţelege tot. Mai puţin atunci când părinţii îl roagă să nu mai strige, să nu se muşte...  Nu prea vrea să stea în cărucior, preferă patul, dar strigătele nu se opresc nici acolo. Au îmătrânit cu toţii îngrijindu-l pe Zoli, numai cine nu a îngrijit un bolnav la pat crede că dacă masa musculară a scăzut şi omul e mai slab, atunci e uşor de manevrat. Nu. Discopatie lombară este diagnosticul părinţilor, dar ei ar face orice ca să-i asigure fiului confortul. E greu. " Hrana ce o cumpăr de la Bucureşti costă 46 de lei 1 litru, ajunge pentru două mese principale... pentru noi este destul de mult... eu am 520 lei pensie şi soţul 1000 lei pensie de boală. Pampersuri, absorbante şi toate cele noi le cumparam....nu-i problemă, ca le-am rezolvat şi până acuma şi ne straduim si pe viitor" mi-a mărturisit Kolumban Kajnalka, mamam eroină a lui Zoli.

 Tot părinţii i-au cumpărat o macara de îmbăiat, dar şi pe aceasta o refuză adesea. Zoli respinge aproape organic orice maşinărie.

Familia Kolumban a încercat sa se ocupe de plantaţia de lavandă pe care au înfiinţat-o,  dar o asemenea activitate cere timp, iar Zoli nu poate fi lăsat singur nicio clipă. Cine poate să îşi imagineze măcar chinurile şi suferinţa prin care trece o familie care îşi vede fiul într-o asemenea jalnică stare? E aproape imposibil să cuprinzi în cuvinte dimensiunile unei asemenea situaţii, instinctul de supravieţuire a fiecăruia ne protejează psihicul de la asta. Nu ştiu cum am supravieţui, dar ştiu că sărmana sa mamă apelează săptămânal la şedinţe de psihoterapie, care să o ajute să treacă de încă o durere, de încă şapte zile.

Nimeni nu poate şterge ce s-a întâmplat. Durerile, chinul, suferinţa, speranţele frânte, generozitatea cu care Zoli mergea cu motocicleta să ducă ajutoare în zonele greu accesibile, toate sunt acum doar bucăţele dintr-o poveste frântă. Dar putem face ceva. Putem să nu uităm de el. Din nefericire, motocicliştii care l-au ajutat acum zece ani vin tot mai rar să-l vadă. Însă nu mai e vorba doar de sprijinul sufletesc de care au nevoie atât Zoli, cât şi părinţii lui. Acum e vorba de însăşi supravieţuirea sa. Pentru că Zoli, aşa cum este, luptă încă să trăiască.

 

0

Radu Niciporuc are acum corabia cu pânzele umflate şi a pornit în călătoria cea lungă. Vom duce dorul poveştilor lui, ne vor lipsi micile notiţe delicioase, până anul trecut de pe navele cu care străbătea lumea, iar în ultima vreme, cu ceea ce afla în călătoriile intermediate de diverse emisiuni la televizor. Jinduia după pierdutele orizonturi, depărtările îl chemau ademenitor, iar el mai trimitea câte un mesaj în sticla virtuală.

Acum o lună am împrumutat unei prietene cartea sa apărută anul trecut, iar acum, când aş fi vrut să recitesc ceea ce mi-a scris cu ocazia lansării mi-am amintit că am filmarea de la Librăria Book Corner. Aşa cum am făcut şi în cazul lui Alexandru Vlad, dăruiesc celor ce l-au iubit vorbele sale.

„Cel  mai interesant lucru pentru dumneavoastră legat de această carte este faptul că s-a scris în foarte mulţi ani. Ea este o carte care a existat înainte sub formă verbală. Am povestit-o şi răspovestit-o de zeci de ori, neînchipuindu-mi că ea ra putea să aibă o formă în pagină. Poveştile pluteau, mici modificări de unghi, în fucţie de cel căruia i-o povesteam, nu pentru că aş fi uitat, ci căutam lumina proiectorului...    Nu-mi era clar. Aveam intenţia să scriu această carte de acum douăzeci de ani. Ea s-a făcut abia acum. Nu ştiu cu ce misterioase precipitate am lucrat, că am putut să o duc la bun sfârşit. Dacă n-aş fi făcut aşa, aş fi fost la fel de fericit, vă asigur. Eram extrem de încântat când îi vedeam pe prietenii mei, pe Marius, Pe Vlad ( Alexandru Vlad , n. 31 iulie 1950 - d. 15 martie 2015) , pe Niţă Danciu (Ion Maxim Danciu 1948-2014), Radu Mareş (3 martie 1941, Frasin – 26 martie 2016), ca să îi pomensc pe cei care sunt în alte lumi, cu excepţia celor care sunt aici. Când îi vedeam iluminaţi de plăcere, o scurtă plăcere, o mică scânteiere în priviri eu eram mulţumit.

Nişte accidente biografice în viaţa mea, trecerea anilor şi ea, Ioana Both aici, categoric, n-a spus, dar mi-a băgat furca-n gât, ce mai! Când... povetea cu Dilemateca, am primit un mesaj de la dânsa, uite că eu sun t colegă cu Viorica, mă rog, o colegă de-a noastră. Şi zice „Dar ce faci cu chestiile alea din Dilemateca? Lasă vrăjeala, dă-i mai departe, scrie-le!” Şi mi-a repetat chestia asta. Şi „Când îi gata cartea? Dar când egata cartea? Dar cartea... Lasă vrăjitul!”

De-aici spun, era o mare plăcere să vorbeşti, să povesteşti, să vii de pe mare şi toţi prietenii mei se uitau la mine cum se uită puii de rândunică la mama care le aduce râma sau musculiţa.

Să cauţi o formă, pentru că aici sunt foarte multe pericole... Cel mai amre este, hmmm, turismul literar, literatura de almanah. Oricine, ah, marinar, călătorii, vapoare, hăhă, orizonturi, anre şi aşa mai departe. Sunt pericole. Genul de literatură pe care am frecventat-o eu din adolescenţă era foarte excentrică acestui gen de care vorbesc. Din această cauză scrisul în sine a fost dificil. A fost o traumăm pentru mine, în fond, până la urmă, ca să mă ca cantonez în literă. După ce m-am obişnuit puţin cu această constrângere, unde, cum spuneam, nu mai există graseiat, nu mai există gesticulaţie, nu mai există râsul prietenilor şi luminiţele din ochii lor, a trebui să mă conformez restricţiilor respective. Ce-a ieşit o să-mi spuneţi data viitoare”. Radu Niciporuc, Librarium-Book corner, 2016.

                                                                              *

Radu Niciporuc s-a născut la 22 mai 1950, la Cluj. A urmat cursurile Facultăţii de Electrotehnică din Cluj, după care a ajuns inginer la flota de pescuit oceanic. A debutat în anul 1976, cu poeme, în revista Steaua. În 2003, a înfiinţat editura Fabulator. În următorii ani, a tradus Mici infamii de Carmen Posadas (Ed. Fabulator, 2004), Omul pierdut de Ramón Gómez de la Serna (Ed. Fabulator, 2004), Fascinaţia cuvintelor de Julio Cortázar şi Omar Prego Gadea, (Ed. Fabulator, 2006), Povestirile Evei Luna de Isabel Allende (Ed. Humanitas, 2008), Mauricio sau alegerile locale de Eduardo Mendoza (Ed. Humanitas, 2010).

A publicat proză scurtă  „Pascal desenează corăbii” (Editura Cartea Românească, 2016)  şi în revistele, Dilemateca,  Observator cultural, Viaţa Românească, Vatra, Literomania.

0

Ancheta de sănătate: de ce aţi ales Medicina?

Săptămâna trecută aţi cunoscut-o pe” dr. Anca Diana Lupaşcu, medic rezident pneumolog în anul II la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” din Cluj Napoca, coordonatorul ediţiei a II-a a celor „3 zile de sănătate” care vor coagula aproape 100 de voluntari din Sănătate: medici, fiziokinetoterapeuţi, nutriţionişti, farmacişti şi dentişti.

Îi găsiţi în clinici şi cabinete private, în universitate şi în bibiblioteci. Dar îi puteţi întâlni la sfârţitul acestei săptămâni în Parcul Central la Casino, în 7, 8 şi 9 iulie  cea de-a II-a ediţie a evenimentului „3 zile de Sănătate”.

 Evenimentul este realizat de Organizatia Tinerilor Medici - OTM și Maratonul Resuscitării - SMURD Cluj, cu sprijinul unor companii şi organizaţii de profil, precum Asociatia Femeilor Chirurg, Polaris Medical, Clinica de Podiatrie, Alopedi,  WÖRWAG Pharma, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Neurodiab, Asociația Studenților și Absolvenților Fizioterapeuți, Eco Farmacia, Asociatia Romana a Farmacistilor Clinicieni, Remedium Farm, Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Cluj în cadrul căruia cei interesaţi vor putea beneficia gratuit de servicii  medicale în valoare de 500 lei.

Azi îi veţi putea cunoaşte pe câţiva dintre voluntarii celor 3 zile de sănătate. I-am rugat să ne spună de ce au ales Medicina.

Sunt tineri, sunt entuziaşti, au pornit de la ideea de pluridisciplinaritate, iar anul acesta au extins proiectul de anul trecut.

Dr. Camelia Roman a absolvit în 2014 Medicina dentară  şi este instructor Itop( individual trained oral prophylaxis) deoarece crede foarte mult în prevenţie.

„Îmi place să cred că medicina m-a ales pe mine. De ce imi place medicina? Pentru că îmi  plac oamenii, iar medicina e un domeniu în care poţi să iţi manifeşti iubirea faţă de semeni. Consider medicina nu doar o ştiinţă a vieţii şi a viitorului, ci o ştiinţă ce aduce speranţă prin promisiunea alinării durerii şi astfel ne oferă speranţa unei vieţi mai calitative”.

FKT. Cristina Pană  „Am ales facultatea de medicină, secţia Balneofiziokinetoterapie deoarece am avut mereu dorinţa de a ajuta oamenii, din punct de vedere medical, printr-o abordare diferită decat cea clasică, iar această meserie îţi oferă o varietate de metode preventive şi de tratament”.

Dr. Mihaela Şomlea este medic rezident Dermatologie.  „Nu sunt una din persoanele care sa fi visat de mica sa fiu medic. Am descoperit pe parcursul anilor valorile acestei profesii si m-a atras exact ceea ce inspaimanta pe majoritatea persoanelor, faptul ca un medic invata toata viata.

Pentru mine a fost important ca in domeniul in care lucrez sa nu intervina plafonarea iar in medicina, in special in dermatologie progresul este continuu iar fiecare zi si fiecare caz nou te ajuta sa devi mai bun profesionist.

 

Dr. Mihai Păiuşan este medic rezident anul 3, specialitate Ortopedie-Traumatologie, student doctorand UMF Cluj. „Am ales medicina din dorinţa de învăţa în detaliu cum funcţionează corpul omenesc”.

 

FKT. Bianca Alexandra Mot este  preşedintele Asociației Studenților și Absolvenților Fizioterapeuți din Cluj.

„În primul  rând pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, iar dacă munca pe care eu o depun va fi satisfacatoare pentru pacient, înseamnă ca eu mi-am făcut treaba . Şi, bineînţeles, specialitatea pe care am ales-o, fiziokinetoterapia şi recuperarea  îmi dă posibilitatea să aleg să lucrez cu o gamă largă de patologii. Aşa unde am văzut frumuseţea recuperării acestora .

În al doilea rand,  pentru că fiecare zi este o provocare pe care trebuie sa o duci la bun sfârşit în folosul pacientului, spre îmbunatatirea stării de sănătate şi creşterea calităţii vieţii”.

Dr. Cristian Pușcaș este Medic specialist – Psihiatrie Pediatrică, Asistent universitar  - UMF Cluj-Napoca, Catedra de Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică – Psihiatrie Pediatrică și cadru didactic asociat – UBB Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie – Psihologie Clinică – Psihiatrie Pediatrică. De asemenea, este  psihoterapeut.

„Am ales această cale, deoarece mereu m-a fascinat mintea umană și am dorit să pot studia acest mister. În cazul copiilor, fiind în dezvoltare, într-o schimbare dinamică, nu numai studiul minții lor este mai dificilă și drept urmare mai fascinantă, dar și îmbunătățirea sau chiar tratarea unor stări este mai complexă și totodată mai satisfăcătoare.

Aș dori să parafrazez bine cunoscuta frază ”Mens sana in corpore sano”, deoarece în concepţia meu (și a multor specialiști nu numai din domeniul neuroștiinței), pentru un corp pe deplin sănătos este nevoie de o minte echilibrată. Găsirea acestui echilibru poate fi facilitată de un psihiatru sau în pornirea pe calea cea mai bună pentru un echilibru mintal cât mai stabil și de durată ,poate ajuta un psihiatru de copii și adolescenți. Nu doar atunci este nevoie de ajutor, când dispare acest echilibru, ci putem să și învățăm cum să menținem acest echilibru în situații neprevăzute, mai dificile, sau chiar în viața de zi cu zi. Acesta ar fi misiunea cea mai importantă a psihiatrului, psihoterapeutului și dascălului din mine”.

 

Dr. Cristina Lazăr este medic rezident chirurgie generală. Am ales din dorinţa de a fi utilă celor din jurul meu. Ştiu ca mulţi m-au contrazis, spunând că mai sunt şi alte feluri de a ajuta oamenii, dar totuşi nu mă văd făcând altceva. A fost greu la început, dar acum, simt că această meserie mi se potriveşte cel mai bine. Asta în contextul în care se discută de situaţia financiară a medicilor, pentru mine, este de mai mare preţ să pot oferi un tratament corect, iar pacienţii să fie multumiţi, fapt pentru care m-am şi implicat în acest proiect şi doresc să fiu cât mai utilă!

Ca specializare, simt că fac ceva practic pentru pacienţii pe care îi avem, vedem o evoluţie rapidă a patologiei cu care se prezintă la noi! Sunt extrem de entuziasmată că pot fi şi mai mult de folos celor din jurul meu, aşa că doresc să fiu schimbarea pe care oamenii o vor pentru sistemul medical din Romania”.

Dr. Nausica Petrescu a terminat Medicina Dentară  şi este Asistent Universitar.  „Am ales medicina pentru a ajuta oameni. Corpul tău e singurul loc în care vei trăi toată viata, spunea  Jim Rohn. Vino la 3zile de Sănătate să înveţi de ce are nevoie pentru a te bucura de capacităţile lui maxime şi să înveţi cum să îl protejezi de principalele probleme pe care le poate avea”.

Dr. Diana Porumb este specializată în nutriţie şi dietetică. „Am ales profesia de dietetician pentru ca intotdeauna am fost pasionată de nutritie, dar mai mult decât atât, ma simt împlinită atunci cand reușesc să ajut oamenii. Faptul că în ultimii ani, bolile de nutritie afectează o mare parte a populatiei, m-a determinat să lupt pentru a promova preventia si importanța unui plan de nutritie personalizat. Ma straduiesc sa ii invat si sa ii sprijin inclusiv moral, pe toti pacienții pentru a-si atinge obiectivele”.

Dr. Petronela-Laura Morar a absolvit facultatea UMF CLuj-Napoca specializarea în anul 2015 şi este medic rezident an 2 specializarea Radiologie şi imagistica medicală. "Am ales medicina pentru ca încă din copilarie mi-am dorit  sa fiu medic, aşadar, e un vis împlinit".

Mariana Şipoş este farmacist cu specialitate în farmacie clinică. „Am practicat farmacia atât în farmacie de spital, cât şi în farmacii clasice.

La prima vedere, tendniţa este ca farmacistul să fie vazut simplu, ca persoana pregatită să prepare şi să elibereze medicamente. Da, avem pregatirea necesară pentru lucrurile astea, dar nu se reduce la atât. A fi farmacist presupune o colaborare continuă cu pacienţii, cu medicii specialişti, cu nutriţioniştii şi alţi specialişti din domeniu, în vederea înţelegerii patologiei cât mai corect şi alegerii unei scheme de tratament cât mai bine personalizată pentru fiecare pacient în parte.
Pentru mine a fi farmacist reprezintă o muncă riguroasă, care presupune provocări la fiecare pas, dar care îţi oferă în acelaşi timp o mulţime de satisfacţii. Principalul  meu obiectiv, ca farmacist, este acela de a creşte calitatea vieţii pacientului. De aceea am ales farmacia".
Razvan Popescu este farmacist. „ Am ales să studiez Facultatea de Farmacie odată cu descoperirea materiei mele preferate din liceu, chimia. Sensul acestui cuvânt este foarte variat, ramurile chimiei sunt numeroase, însă ceea care mi-a deschis dorința de înțelegere a ceea ce se petrece în jurul nostru, de la nivel micromolecular la macromolecular, a fost chimia organică. Ulterior am început studiul biochimiei și mi-am dat seama că această disciplină  construiește baza înțelegerii modului în care funcționează organismele.  De altfel, biochimia a pavat drumul farmacologiei, care explică mecanismele de acțiune ale medicamentelor și efectele acestora, dar și a farmacotoxicologiei care se ocupă de reacțiile adverse ce pot să apară.

Toate acestea au la bază chimia, iar ca scop salvarea sau creșterea calității vieții atunci când ne confruntăm cu boli sau situații critice. Chiar dacă teoria nu se potrivește întotdeauna cu realitatea și apar situații dificile, cel mai important este modul în care privești lucrurile și ceea ce vrei să transmiți mai departe. Cunoașterea aspectelor negative ne ajută să le îmbunătățim așa că nu trebuie ignorate. Însă cel mai important este să înțelegem valoarea fiecărui reprezentant din acest domeniu foarte vast al sănătății. De la cercetători la medici, asistenți, farmaciști, implicit fiecare persoană care facilitează aplicarea tratamentelor către pacienți, cu toții suntem importanți. Așadar, domeniul căruia m-am dedicat este unul foarte dinamic, aduce mereu noutăți, solicitându-mi constant cunoștințele.

În ansamblu este o reacție simplă între mulțumiri și frustări din care rezultă realizări și eșecuri, iar legile echilibrului chimic explică foarte frumos acest lucru".

0

Organizatia Tinerilor Medici - OTM și Maratonul Resuscitării - SMURD Cluj organizează în 7, 8 şi 9 iulie  cea de-a II-a ediţie a evenimentului „3 zile de Sănătate”. Ce-a de-a treia zi va beneficia şi de un curs oferit tuturor participanţilor, în cadrul căruia oricine va putea învăța să acorde primul ajutor de la membrii SMURD şi cei de la Maratonul Resuscitării . Cursul de Prim Ajutor  este unul gratuit şi se află la cea de-a III-a ediţie. Evenimentul se va desfăşura în Parcul Central din Cluj-Napoca,  la Casino-Centru de Cultură Urbană Cluj, oferind tuturor celor interesaţi un weekend plin, dedicat sănătății.

Cine sunt eroii celor „3 zile de sănătate”?

Clujul este cunoscut ca o cetate a medicinii, iar dacă drumurile pacienţilor duc, în mod obişnuit, spre clinicile şi cabinetele din oraş, pentru trei zile, pacienţii interesaţi pot beneficia de entuziasmul a aproape de 100 de voluntari, care vor desfăşura, la fel ca  anul trecut, un adevărat circuit al sănătăţii. Vor ajuta şi vor învăţa să muncească în echipe pluridisciplinare, iar roadele efortului lor se vor vedea în felul în care îşi vor aborda pacienţii în viitor. Şi poate se va vedea şi în schimbarea pe care şi-o propun, una în folosul progresului medical şi al pacienţilor. Vor fi 3 zile pline, în care părăsind mediul obişnuit în care îi găsim de obicei, vor fi printre pacienţi, cu pacienţii şi pentru pacienţi, în sfânta treime a dăruirii de sine, aşa cum o înţeleg tinerii medici.

Coordonatorul ediţiei a II-a a celor „3 zile de sănătate” este Anca Diana Lupaşcu , medic rezident pneumolog în anul II la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” din Cluj Napoca.

Am întrebat-o pe ea şi pe alţi voluntari care vor declanşa pentru noi „3 zile de sănătate” de ce au ales această carieră. Îi veţi cunoaşte în curând pe o parte din voluntari, care muncesc şi aşteaptă cu nerăbdare un sfârşit de săptămână de foc. Nu meteorologic, ci profesional, aşa cum au avut şi anul trecut, în cadrul primei ediţii a evenimentului. Deocamdată, încerc să aflu mai multe de la coordonatoarea proiectului, tânărul medic Anca Diana Lupaşcu.

Dr. Anca Diana Lupaşcu  şi Organizatia Tinerilor Medici

Povestea despre alegerea Facultăţii de Medicină este una lungă, tocmai pentru ca este genul de persoană careia, dacă i se spune ca nu poate, va face orice să ajungă unde îşi doreste. Aşa a fost şi în cazul ei, după cum ne-a mărturisit,  când în clasa a II-a mama i-a spus să nu se facă medic şi în acel moment a stiut ca asta va face şi va fi medic. „Acum, dacă ar fi să mă întorc în timp, nu aş alege altceva, tocmai pentru că am trăit satisfacţia de vedea rezultatul muncii noastre reflectat în starea de bine şi în calitatea vieţii pacienţilor” a spus ea.

Rep.: Ce vă propuneţi la ediţia de anul acesta a celor 3 zile de sănătate?

Dr. Anca Diana Lupaşcu : Editia aceasta a celor  „3 zile de sănătate” au ca scop principal schimbarea viziunii populaţiei despre medici, prin abordare multidisciplinară a pacientului, prevenţie şi consult integrat. Astfel, anul acesta vom propune câteva circuite pe care pacienţii cu diferite patologii le vor parcurge, cu scopul de a individualiza conduita terapeutică, de a vedea pacientul ca un “tot” şi de a învata, în primul rând, noi, medicii tineri, să colaborăm în echipă atunci când ne aflăm în faţa unui pacient ce necesită o abordare multidisciplinară.

În ceea ce priveste prevenţia, e cunoscut faptul că aceasta ar trebui să se afle printre cele mai importante ramuri ale Medicinii, fiind mult mai uşor să previi decât să tratezi. Aşa se face că în aceste 3 zile ne propunem să urmărim câţiva triggeri prin voluntarii pe care îi avem şi prin aparatura de care dispunem, cu ideea de a sensibiliza populaţia asupra faptului că sunt necesare controalele periodice şi în binecunoscuta “stare de sănătate aparentă”.

Rep.: Câţi medici, fiziokinetoterapeuţi, nutriţionişti, farmacişti şi dentişti s-au înscris până acum?

Dr. Anca Diana Lupaşcu : Organizatia Tinerilor Medici s-a dezvoltat simţitor în ultimul an, mai ales datorită faptului că oamenii au început să înteleagă schimbarea pe care tinerii medici o doresc în sistemul medical.

Astfel, anul acesta vor fi în jur de 90 de voluntari, dintre care 40 medici de diferite specializări şi asistenţi medicali, 20 stomatologi, 25 kinetoterapeuţi, 15 farmacişti.  Va fi o acţiune de amploare, focusată asupra pacientului abordat multidisciplinar, la care vom încerca să răspundem tuturor întrebărilor.

Rep.: Ce alte specialităţi ar putea interveni în acest lanţ de sănătate cu care veniţi?

Dr. Anca Diana Lupaşcu : Anul acesta vom avea nenumărate surprize pe tema specialităţilor conexe celor medicale. În primul rând, aş aminti aplicaţiile IT, care ne fac viaţa mai uşoară, atât în viaţa de zi cu zi, în spital, cât şi pentru a păstra legătura cu pacienţii noştri. Veţi vedea o nouă abordare, un nou elan transmis.

Există numeroase terapii adiţionale care pot veni atât în sprijinul pacientului, dintre care terapia prin teatru sau cea prin scris. Colaboratorii noştri din domenii conexe vă vor demonstra că medicina e mai mult decat diagnostic, e abordare pluridisciplinară, e dorinţa din partea pacientului de a-şi spori calitatea vieţii. În fond, e o “meserie” pe care noi o iubim şi îmi doresc ca acest lucru să fie resimţit de pacienţi.

Rep.: Care ar fi, în viziunea voastră, valenţele voluntariatului?

Dr. Anca Diana Lupaşcu : Voluntariatul are valenţe pe care încă nu le înţeleg complet. Starea de bine şi de satisfacţie pe care o resimţi după o astfel de acţiune e incredibilă şi mi-e greu să o descriu în cuvinte. Îmi amintesc experienţa celor  3 zile de sănaăate de anul trecut, când la finalul celei de-a treia zi, întreaga echipă era epuizată, dar zâmbeam fără motiv, ştiind că poate, noi, ca tineri medici, am făcut încă un pas important spre schimbarea în bine pe care vrem să o aducem în sistemul medical şi care, până la urmă, pleacă de la fiecare  din noi.

Rep.: Cine poate veni la acest eveniment?

Dr. Anca Diana Lupaşcu : Cu riscul de a mă repeta, acest eveniment este unul pluridisciplinar, la care sunt aşteptate persoane de toate vârstele, rasele, religiile, de la persoane sănătoase, care poate doar vor să afle ce ar trebui să facă pentru a-şi păstra vitalitatea şi până la persoane cu diverse patologii. În plus, anul acesta acordăm o atenţie deosebită copiilor pe care îi vom implica în diverse activităţi creative şi, bineinteles, le vom oferi părinţilor un curs de Parenting, despre care, personal cred că, în tumultul vremurilor noastre, este unul extrem de util.

0

Ani de zile a fost foarte la modă şi se lucra mult pe educaţie sexuală, prevenţie, planning familial. Acum nu se mai aude de aşa ceva. În schimb, suntem pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte avortul, după Marea Britanie şi Franţa. Cum aceste două ţări înregistrează tot mai mulţi migranţi, situarea noastră pe locul trei este îngrijorătoare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne atrage atenţia că suntem în primele 10 ţări la bolile cu transmitere sexuală, iar cazuri de copii de 12-13 ani cu asemenea boli ar trebui să ne spună multe.

Din Raportul Centrului National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru anul 2015, publicat în septembrie 2016, reies cifre îngrijorătoare. Co toţii par preocupaţi aproape exclusiv de rujeolă, în timp ce bolile cu transmitere sexuală, sarcinile nedorite şi avorturile muşcă în mod constant din viaţa noastră. Rămân urme adânci în starea de sănătate trupească, dar mai ales în cea psihică, în stima de sine. Ne alegem cu orgoliul rănit, mândria noastră de om se face praf şi mulţi răspândesc, uneori inconştient, alteori cu bună ştiinţă, boli care ar putea fi extrem de uşor prevenite.

Libertatea sexuală pare a fi mai importantă azi decât sexul sigur şi ferit de ameninţarea unor afecţiuni care tarează un individ, adesea pentru toată viaţa. De la exhibarea orientărilor sexuale şi până la pudoarea cu care nici acum nu ne preocupăm de educaţia sexuală a copiilor şi tinerilor noştri, aşteptând ca alţii să facă ceea ce ar trebui să facem fiecare, începând cu noi înşine, ei bine, toate acestea se întorc împotriva noastră. Poate că nu azi, poate că nu fiecare va fi lovit. Dar mâine, cine ştie? Tânărul de lângă noi se va trezi cu o problemă gravă pe care ne vom da seama, târziu, că am fi putut-o preveni.

Am căutat un medic cu competenţe de planning familial cu experienţă şi am găsit un medic de familie care a făcut mult timp munca de educaţie într-un cabinet specializat. Nu am mai găsit şi cabinetul, din păcate.

Rep.: Doamnă dr. Ramona Colţ, cum v-ați început activitatea ca medic de planificare familială?

Dr. Ramona Colţ: În primul rând, trebuie să înțelegem ce reprezintă conceptul de educație sexuală. Aceasta cuprinde informații atât despre anatomia sexuală, despre reproducerea sexuală, despre sănătatea sexuală și despre responsabilitatea sexuală. În acest domeniu, eu am o experiență de 10 ani, din care timp de 3 ani am activat în cadrul Societății de Educație Contraceptivă și Sexuală (S.E.C.S.), o organizație non-guvernamentală, care în prezent nu mai dispune de cabinete medicale de planificare familială pe teritoriul României.

Rep.: Ce impact a avut diminuarea numărului acestor cabinete asupra categoriei cea mai vulnerabilă din acest punct de vedere – adolescenții?

Dr. Ramona Colţ: O primă consecință îl reprezintă limitarea accesului adolescenților la informații referitoare la educația sexuală. Aceasta îi învață pe tineri ce înseamnă intimitatea, însă oferă și o perspectivă generală asupra ceea ce reprezintă sistemul reproducător, asupra metodelor de contracepție și asupra bolilor cu transmitere sexuală (BTS). În educația sexuală, este vital ca adolescentul să primească informații concrete și corecte despre ambele sexe, și anume informații sintetizate conform vârstei, dorinței sale de cunoaștere și capacității de înțelegere. Pentru a oferi un exemplu personal, am fost invitată la o școală din Cluj-Napoca pentru a susține o oră de educație sexuală la clasa a VII-a, având, în prealabil, acordurile scrise ale părinților. Adolescenții au oferit un feedback pozitiv activității, exprimându-și dorința de participa și la viitoarele ore de acest tip.

Rep.: Am aflat că în unele țări, precum Germania, educaţia sexuală a elevilor începe din clasa a IV-a. Nu este prea devreme?

Dr. Ramona Colţ: În opinia mea, vârsta la care copilului ar trebui furnizate informații despre sexualitate diferă în funcție de dezvoltarea fizică, emoțională și intelectuală a acestuia. Cel mai potrivit moment în care ar trebui începută educația sexuală este atunci când copilul pune prima întrebare: ”Cum am apărut eu pe lume?”. Atunci părinții vor ști că acesta este pregătit să absoarbă informații referitoare la sexualitate. Eu am ținut o oră de educație sexuală la clasa a II-a, încercând să le explic pe înțelesul lor anatomia corpului uman și diferențele dintre sexe.

Rep.: Chiar dacă acum sunteți medic de familie, vă preocupă în continuare problemele legate de lipsa educației sexuale. Cu ce cazuri v-ați confruntat de când ați preluat cabinetul de medicină de familie?

Dr. Ramona Colţ: În ultimii ani, de când am am devenit medic de familie, m-am întâlnit cu patologii diverse, unele legate direct de lipsa educației sexuale. Spre exemplu, a venit la cabinet o tânără care nu era informată asupra bolilor cu transmitere sexuală . Eu i-am oferit informații despre acest tip de patologie și am îndrumat-o spre a efectua testele necesare în vederea diagnosticării.

Rep.: Ce facem cu pacienţii care, din pudoare sau din lipsă de informaţii, nu sunt deschişi la discuţii pe tema sexualității?

Dr. Ramona Colţ: Tema sexualității este considerată, în societatea românească, drept un subiect tabu. Astfel, pacienţii arareori vor aborda un astfel de subiect din proprie iniţiativă, însă, ca medic de familie, relația medic-pacient este mai apropiată și poate duce la abordarea unor subiecte mai delicate. În cadrul consultațiilor de prevenție, se pot atinge și teme de sexualitate.

Rep.: Aşadar, trebuie să găsească doar o ușă deschisă, ca să spunem așa?

Dr. Ramona Colţ: Exact! Secretul constă în inițierea și menținerea unei comunicări eficiente cu pacientul.

Rep.: Care sunt cele mai semnificative greşeli pe care pacienţii le fac din acest punct de vedere, aşa cum aţi obeservat de-a lungul carierei dumneavoastră?

Dr. Ramona Colţ: Cea mai frecventă eroare pe care o comit pacienții este apelarea la ”Doctor Google”, care în majoritatea cazurilor duce la o diagnosticare greșită. Apoi, ar mai fi consultarea persoanelor apropiate și fără experiență medicală asupra eventualei boli. Nu este benefic pentru pacient să consulte aceste surse, o metodă mai sigură și eficientă constituind-o un consult medical. Dacă este efectuat la timp, acesta poate elimina eventualele neplăceri asociate lipsei de informare.

Rep.: În concluzie, ce le transmiteți cititorilor legat de problemele sexualității și a educației sexuale?

Dr. Ramona Colţ: Doar atât am să le spun: aceste concepte nu reprezintă un tabu. Cel mai indicat ar fi să existe un dialog între medic și pacient și nu numai, care să spargă gheața, oferind șansa unei discuții lipsită de prejudecăți și idei preconcepute. Personal, mi-aș dori ca educația sexuală să fie mai însemnată și mai răspândită, pentru o sănătate atât fizică, cât și emoțională a întregii familii.

 

0

În primele zile ale lunii iunie 268.120 de antrenori  din 80 de ţări s-au întâlnit la Rimini Wellness în cadrul unei convenţii internaţionale pentru antrenori, dar nu numai, din întreaga lume. Au fost invitaţi cei mai buni presenteri, care aduc acolo cele mai noi clase, antranamente, aparate. Au fost reprezentate aproape toate categoriile sportive, de la box la fitness, de la yoga, dance la masaj şi alte elemente de wellness, chiar aqua. Evident, standurile personalizate, businessul, cultura fizică şi planurile de viitor au fost alte câteva elemente care au definit această amplă manifestare.

 Clujeanca nostră Emilia Cotul, trainer cunoscut şi apreciat pentru studioul ei şi maniera personală, s-a alăturat şi ea împreună cu Radu Conea maratonului de evenimente care face din Rimini Wellness unul din cele mai îndrăgite puncte pe harta mondială de sport şi stare de bine, dacă ar fi să traducem cuvânt cu cuvânt acest Wellness.

Prima participare a Emiliei Cotul la un eveniment de anvergură a fost FIBO 2010, desfăşurat în Germania. „Auzisem atunci de Rimini Wellness şi cum sunt de obicei foarte curioasă şi iubitoare de cursuri în acest domeniu, am dorit să ajung acolo şi am făcut-o cu sprijinul Worwag Pharma şi VAXICUM® SPORT.Urmează alte convenţii, alte work-shopuri, în iulie îmi voi lua licenţa de postură şi recuperare, iar în luna august voi ajunge în Germania, la un eveniment internaţional foarte mare, unde mă interesează partea de antrenamente personale şi nutriţie. Voi reveni la FIBO, tot la Berlin, în 2018. Dorinţa mea cea mare este să ajung la convenţia internaţională de la Los Angeles, pe care trebuie să o punctez cât de repede” a spus zâmbind, aşaş cum face mereu, Emilia Cotul.

Realitatea bate povestea, cum viaţa bate filmul

 Timp de patru zile, de la 9,30 dimineaţa şi până după orele 19,00 la cea  de-a 12-a ediţie  s-au desfăşurat  1960 sesiuni de  antrenamente specifice într-o incintă de vreo 20 de kilometri lungime, unde aveai neapărat nevoie de o hartă, pentru a putea străbate acel imperiu al mişcării pentru sănătate.

Cele peste 400 de firme dedicate wellnessului au contabilizat sute de întâlniri  dedicate secţiunii profesionale. Acestora li s-au adăugat cele 50 de cursuri şi certificări, în urma cărora toţi iubitorii de mişcare beneficiază de noutăţile cu care antrenorii se întorc.

O asemenea desfăşurare de forţe implică şi o promovare pe măsură, asigurată de 430 de jurnalişti acreditaţi şi cele 142 de milioane de contacte media, ca să nu mai vorbim de 144,585 de impresii pe Instagram şi o acoperire de 1,4 milioane impresii post eveniment.

Rimini Wellness- o convenţie de nota 10

„E foarte impresionat pentru noi, antrenorii că putem veni de acolo cu noutăţi, aflăm care e tendinţa până anul viitor. Pe mine ce m-a convins a fost ritmul cu care au venit organizatorii. Ei au clase, antrenamente, poţi să-ţi iei licenţa, ceea ce intenţionez şi eu să fac mai departe, pentru că nu există încă în România ceea ce fac ei acolo” ne-a mărturisit cu entuziasm Emilia Cotul.

 „ Rimini Wellness a fost pentru mine o experienţă mare, nu mă aşteptam să fie aşa copleşitor, ceea  ce văzusem în poze nu părea verosimil şi odată ajuns acolo te face să vrei mai mult. Toate cele patru zile în care am participat la clase mi-au dat o stare de emoţie, pentru că în momentul în care îţi place ceea ce faci, trăieşti fiecare clipă şi o faci altfel. Am avut chiar un mic accident la gleznă, dar acest lucru nu m-a oprit, pentru că cele patru zile au fost extraordinare şi era imposibil să stai deoparte, să şezi şi să-i vezi pe alţii muncind. Urmează recuperarea medicală, dar asta este viaţa! Am venit cu multe lucruri noi pe care vreau să le aplic şi aici.

Asta e povestea Rimini, impresionant când vezi câţi oameni sunt pe aceeaşi stare cu tine, câţi oameni iubesc sportul şi se dedică totalmente muncii. Chiar dacă făceam, conform monitorizării personale, între 17 şi 22 de kilometri zilnic, în mişcare, nu părea mult şi în fiecare zi descopeream alt colţ, altă zonă în acea hală imensă, aşa că nu aveai cum să te plictiseşti, era practic, imposibil. Dacă ar mai fi ţinut două-trei zile, cred că era la fel. Peripeţiile au dat şi ele culoare, dar convenţia în sine merită nota maximă” a mai spus Emilia Cotul.

Totul pentru wellness

Cursurile şi seminariile de care se ocupă Federaţia italiană de profil sunt o bună sursă de informaţie. Antrenorii care doreau să participe la acestea, aveau posibilitatea să o facă, evident contra cost, dar cum taxa de participare la convenţia Rimini Wellness este aproape simbolică, accesul la aceste cursuri nu mai era îngreunat din punct de vedere financiar. În plus, ele pot fi achitate şi la întoarcerea acasă.

Cum welness înseamnă nu doar mişcare, ci şi nutriţie, seminariile speciale dedicate alimentaţiei au fost extrem de apreciate. Această combinaţie de evenimente B2B şi B2C alături de nucleul celor trei elemente RIABILITEC, FOODWELL EXPO and RIMINISTEEL fac din Rimini Wellness un lider şi o platformă de diseminare a celor mai noi tendinţe, un catalizator al inovaţiei pentru antrenori din toate colţurile lumii.

0

„Am auzit eu că e bună compresa cu ... , mi-a pus şi mie când am căzut şi mi-a făcut bine”.  Cald sau rece în patologia aparatului locomotor? Am auzit de nenumărate ori reţete salvatoare pentru diverse situaţii. Ca de fiecare dată, vă propunem sfatul speciaşliştilor, iar azi îl avem alături pe doctorul Alin Popescu, medicul rugbyştilor, aşa cum îl cunosc mulţi iubitori ai sportului.

     Dr. Alin Popescu

Dr. Alin Popescu este medic primar medicină sportiva, iar de 10 ani este medic coordonator la  F.R. Rugby, cu care colaborează de 15 ani. Pe dr. Alin Popescu  îl găsiţi şi la Hyperclinica MedLife de peste 9 ani, iar ân cadrul Trustului de Presa Galenus de 12 ani. Timp de 5 sezoane  a fost coprezentator al emisiunii săptămânale “Cearta în bucate” de la Prima tv.

Din iunie 2016 Dr. Alin Popescu este secretarul general al Societatii Române de Medicină Sportivă, este membru fondator şi secretar general al Centrului de Studii despre bere, sănătate şi nutriţie. De asemenea, este membru al Consiliului Director al Fundatiei Ronald Mc Donald Romania.

Termoterapia şi preparatelor topice pe bază de plante

Poate cel mai expus aparat al organismului uman, din punctul de vedere al accidentărilor, fie ele voluntare sau nu, este aparatul locomotor. Acesta este format, în principal  din sistemul muscular şi sistemul osteo-articular.

O problematică ce apare frecvent în practica medicală şi in viaţa de zi cu zi este atunci când pacientul are dificultăţi în a folosi terapiile ce utilizează mijloace care produc caldură sau cele ce produc răcirea segmentului osteo-muscular afectat.

În cele ce urmează vom încerca să trasăm nişte linii clare în simplificarea noţiunii de cald şi rece în ameliorarea simptomatologiei aparatului locomotor şi ce este cel mai important: să ştim când folosim cald şi când folosim rece în acest context.

Trebuie înţeles că muşchiul produce căldură prin mecanisme intrinseci complexe,  atunci când este solicitat prin efort fizic de orice fel: mers pe stradă, ridicat greutăţi, dans, sport. Modalitatea organismului de a elimina această caldură provenită din  efectuarea unui efort fizic pentru a rămâne la o valoare a temperaturii corporale  normale, este de a  transpira. Însă atunci când organismul suferă în urma unui traumatism, reacţia lui normală este de a se inflama.

                  Ce este inflamaţia?

Inflamaţia reprezintă reacţia nespecifică de apărare a organismului, la acţiunea unor agenţi patogeni sau alte cauze, incluzând aici şi evenimentele traumatice, producătoare de leziuni tisulare, şi manifestată prin cunoscutele sale semne clinice: tumor (umflarea ţesutului afectat), rubor (înroşirea zonei), dolor (durere locală) şi calor (creşterea temperaturii locale). Toate sunt datorate vasodilataţiei produse, precum şi eliberarii de substanţe cu acţiune locală.

                  Termoterapia şi aplicaţiile ei în patologia aparatului locomotor

În momentul imediat următor declanşării reacţiei inflamatorii trebuie intervenit pentru o recuperare cat mai precoce a segmentului interesat. Aplicaţiile calde sau reci au efecte uşor diferite asupra manifestărilor inflamaţiei, iar utilizarea acestora la momentul oportun fac ca potenţialul maxim de refacere să fie atins curând.

                              Rece

Crioterapia locală (punga cu gheaţă, compresiile reci sau spray-ul cu gheaţă) este importantă şi deosebit de eficace  dacă este aplicată în primele 24 - 48 h, câte 15 - 20 min/oră, după producerea traumatismului (contuzie, entorsă, luxatie). Astfel se reduce senzaţia de durere prin anestezia rapidş, scăzând tumefacţia.

Motivul pentru care nu aplicaă substanţe ce produc o încalzire suplimentară la un ţesut deja umflat, este pentru a evita o mărire a inflamaţiei.

Stopând procesul de supraîncalzire a muşchiului, în final vom beneficia de o refacere rapidă.

Durerile musculare de origine mecanică, deci nu cele traumatice, sunt cele provocate de eforturi fizice intense, în mod repetat, de-a lungul unei perioade variabile de timp sau de adoptarea unor pozţtii vicioase timp îndelungat, adică afecţiuni ce s-au cronicizat ulterior.

                           Cald

În acest caz, atunci când nu există zonă umflată, durerile pot fi ameliorate eficient, prin aplicarea de caldură sub diverse forme la nivel local. Aceasta se poate obţine prin ataşarea de tegument, în zona interesată, a unor plasturi pe bază de capsaicină (substanţa activă din ardeiul iute) sau prin ungerea cu anumite creme, definite în mod generic încalzitoare, prin efectul care îl produc.

Substanţele ce produc caldură pot fi utilizate terapeutic pe o piele integră, fără zgârieturi sau umflături, atunci când musculatura se află în repaus, sau înainte de efectuarea unui efort fizic, pentru relaxarea musculară şi prevenirea accidentării.

Terapia prin căldură acţionează prin destinderea vaselor de sânge, cu efect pozitiv asupra stării de bine, prin îmbunătăţirea circulaţiei sangvine, grăbind deci vindecarea, iar prin creşterea elasticităţii duce la îmbunătăţirea mobilităţii. Aceasta intervine eficace în fazele următoare ale inflamaţiei, după depaşirea controlată a evenimentului acut.

                           Cum se face duşul scoţian?

Un beneficiu pentru menţinerea tonusului muscular îl reprezintă alternarea duşului rece cu cel cald, cunoscut sub numele de ʺduş scoţianʺ. Ca în orice procedură alternantă, se începe cu cald şi se termină cu rece, durata recelui fiind sub jumătate din durata aplicarii caldului. Numărul repetărilor este de 3 – 5 şi se face până se obţine reacţia de stimulare urmarită.

În concluzie, termoterapia cu aplicarea de cald este indicată cu predilecţie în tratamentul patologiei cronice de aparat locomotor, iar crioterapia este rezervată cazurilor acute. Alături putem situa aplicatiile alternante, atunci când se urmareste şi atingerea unui efect stimulant, tonifiant.

Daca vom respecta aceste principii de bază, recuperarea segmentului afectat va apărea mult mai rapid şi pe o cale corectă de tratament.

                                         Alte intervenţii la traumatisme. VAXICUM® SPORT

Utilizarea preparatelor topice pe bază de plante pentru a calma durerea a crescut constant în ultimii ani, deoarece acestea sunt adesea percepute ca fiind naturale și, prin urmare, fără reacții adverse. VAXICUM® SPORT este un unguent care conţine principii active extrase din plante medicinale renumite. Tehnologia modernă de fabricație germană a permis standardizarea extractelor din acest produs, astfel concentrația în principii active este aceeași în fiecare gram din produs. Această combinație de plante este caracterizată din punct de vedere fitoterapeutic, chimic şi clinic, reprezentând un succes în cadrul terapiei naturale bazate pe plante. Datorită acestei compoziții speciale și calității germane, VAXICUM® SPORT este aliatul de nădejde al persoanelor care practică sport de performanță sau de agrement. Este recomandat să fie folosit ca bază pentru masaj atât înainte de efort fizic (pentru încălzirea musculaturii), cât mai ales după efort fizic (pentru relaxarea musculaturii).

 

0

Gala Elitelor Medicale Transilvane a premiat oameni, medici pe care pacienţii îi au alături de patul suferinţei lor, iar femeile care i-au fost paciente Conferenţiarului Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, dar mai ales medicului Patriciu Achimaş-Cadariu i-au oferit, cu siguranţă, fiecare în parte trofeul. Nu unul în bronz, aşa cum a fost cel al Galei, ci cel al durerilor alinate, pentru că medicul şi omul le-a oferit nu numai cunoştinţele şi priceperea sa, dar şi zâmbetul. Cei ce-l cunosc ştiu că vorbele sale sunt însoţite de o privire caldă şi un zâmbet uşor şi sincer, care îi luminează faţa.

Pe fişa sa de la Institutul Oncologic „Profesor Dr. Ion Chiricuţă” scrie pe scurt: Conf. Dr. Achimaş-Cadariu Patriciu, Medic primar obstetrică – ginecologie, Medic specialist chirurgie generală, Chirurgie ginecologie oncologică, Chirurgie generală şi chirurgie oncologică. Ceea ce este în spatele acestor cuvinte e o lume a suferinţei, în care mamele, surorile, prietenele nostre îşi duc bătălia pentru viaţă.

Rep.: Pentru o  carieră nu atât de îndelungată, aveţi numeroase realizări. Cât îngreunează toate acestea în munca de zi cu zi cu pacienţii?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Cred că e o opţiune personală şi ele au venit ca o consecinţă a ceea ce am făcut efectiv în anii aceştia. Nu mi-am abandonat niciodată munca mea cu bolnavul, în afară de scurta perioadă de la Bucureşti şi ea reprezintă esenţa activităţii mele, în jurul ei gravitează restul lucrurilor pe  care le fac zi de zi, fie că este educaţie a studenţilor, rezidenţilor şi doctoranzilor, fie că e partea de cercetare sau partea chiar de management. E doar o altă variantă de a avea grijă de ei.

Să te potriveşti pur şi simplu cu pacienţii tăi

 

Rep.: Cum vă spun bolnavii?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: În diferite moduri. Când eram rezident îmi spuneau „Domnul doctor Patriciu”. Cred că li se părea foarte simplu şi acela era apelativul care îmi plăcea cel mai mult, eram foarte apropiaţi aşa. Altfel, e în funcţie de modul în care se informează despre mine.

Rep.: Medicina are numeroase laturi, unele văzute de public mai atractive, altele mai aride. Care a fost momentul sau elementul care v-a determinat să alegeţi această specializare?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Prima mea specialitate a fost Ginecologia şi aceasta presupune rotaţia în diverse clinici, pe diverse subiecte şi subspecialităţi, printre care şi Ginecologia oncologică. În cadrul acestei rotaţii am ajuns în Institutul Oncologic, loc pe care nu l-am mai părăsit de atunci. Sigur că ulterior a urmat şi Chirurgia Generală şi Chirurgia Oncologică, precum şi celălalte subspecialităţi care sunt legate în mod direct de activitatea clinică. A fost, cred o potrivire între modul meu de a înţelege lucrurile şi un subiect care mi se pare extrem de interesant, dar şi un anumit profil  psiho-social al pacienţilor din această zonă cu care pur şi simplu m-am potrivit.

Boala asta nu ascultă de comanda politicienilor

Rep.: Foarte mulţi ştiu ce înseamnă să fii bolnav sau să ai aproape de tine pe cineva care se luptă cu această boală cumplită şi cred că dacă cineva le-ar îndeplini o singură dorinţă, aceea ar fi, pentru cei mai mulţi dintre ei, să găsească leacul pentru cancer. Care ar fi răspunsul dumneavoastră, dacă Zâna bună a medicinii v-ar pune aceeaşi întrebare?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: N-aş putea răspunde aşa, fiindcă înţelegând boala asta ştii că un astfel de răspuns e total eronat şi în afară de zona realităţii. Încă din 1971 Nixon voia să rezolve problema cancerului, iar Obama a fost ultimul preşedinte american care a făcut declaraţii în acest sens, dar vedeţi, boala asta nu ascultă de comanda politicienilor.

Cred că fac parte dintr-o generaţie favorizată, fiindcă sub ochii noştri se dezvoltă terapiile personalizate. Ele nu vor rezolva în totalitate această situaţie, dar cu siguranţă vor îmbunătăţi supravieţuirea şi calitatea vieţii pacienţilor noştri. Este o schimbare uriaşă de paradigmă şi cred că e grozav să poţi să fii contemporan cu ea.

Teste simple salvează vieţi la nivel populaţional

Rep.: E o specialitate care vă oferă satisfacţii prin felul în care a evoluat medicina?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: În mod personal, îmi oferă satisfacţie fiecare caz pe care îl rezolv şi nu neapărat în sensul vindecării bolii. Uneori poţi să faci un lucru extrem de mărunt, dar care să schimbe dramatic situaţia unui pacient, de exemplu, prin îmbunătăţirea calităţii vieţii lui, poate chiar pe termen foarte scurt. Şi vă rog să mă credeţi că e o foarte mare satisfacţie. La nivel profesional, conceptual sunt lucrurile enunţate anterior, dar altfel, satisfacţia este în fiecare pacient pe care l-am ajutat cu ceva, aşa o văd eu.

Rep.: Micile victorii au, la urma urmelor, rolul şi rostul lor.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Nu ştiu dacă le-aş numi victorii. Pur şi simplu, satisfacţii profesionale şi privirea pacientului care pacientului care îţi spune „Mulţumesc” într-un mod în care nimeni şi nimic nu poate să o facă pe lumea asta.

Rep.: Seamănă cu privirea unui copil care le mulţumeşte părinţilor?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Nu ştiu, n-aş forţa comparaţia.

Rep.: De ce? Medicul redă în felul său, dacă nu viaţa pacientului, poate un anume sens al vieţii.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Nu duc judecata atât de departe.

Rep.: Poate o vor duce femeile care au beneficiat de programul naţional de prevenţie.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Ele ar trebui să beneficieze de programul acesta zi de zi, dar şi fiicele lor şi fiicele fiicelor lor. E un program care, odată început, ar trebui pus la punct, menţinut şi îmbunătăţit, desigur, atunci când se poate. E o observaţie excelentă! Printr-un astfel de program se pot face multe, iar în ceea ce priveşte cancerul, partea de management este fantastică. Un program ce pare simplu, pentru că în spatele a ceea ce se vede e un complex. Nu e un simplu test, e o sumă de teste, e vorvb de  control de calitate, de standardizare, de laboratoare de referinţă.

Sunt foarte multe lucruri, dar în aparenţă, teste simple salvează vieţi la nivel populaţional. Ce putem noi face, chirurgii este să rezolvăm  caz de caz, mai mult sau mai puţin, în funcţie de stadiul bolii, de indicele de performanţă al pacientelor. Dar aceste progame populaţionale pot să facă foarte, foarte mult.

Degeaba vom şti rezolva ecuaţii complexe, dacă nu ştim să ne îngrijim sănătatea

Rep.: Dacă până acum populaţia, mai ales cea din zona rurală, avea un acces redus la informaţie, dar si femeile din zona urbană, şi se prezentau de multe ori extrem de târziu, acum mediile de informare în masă şi internetul pătruns în toate zonele societăţii face mult mai uşor accesul spre informaţie. În ce stadii se adresează acum femeile la dumneavoastră?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Din păcate, vedem în continuare un număr mult, mult prea mare de cazuri avansate. Aici e vorba de informaţie, accesul la sănătate şi prezentarea atunci când apare o primă problemă, dar mai sunt bariere greu de depăşit. Sunt legate de mentalităţi, de teamă, greu de surmontat uneori.

Rep.: Poate că bătălia susţinută de educaţie şi informaţie se va da cu generaţia tânără, care sper eu că e mai deschisă.

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Dincolo de argumentele pro-contra, uneori hilare, s-a discutat foarte mult despre profilaxie. Se vorbeşte mult despre ea, nu întotdeauna documentat, dar e bine că s-a vorbit mult, că se subliniază ce înseamnă profilaxia primară şi secundară, că se ştie de testele de screening. Aşa cum spuneţi, cei tineri ştiu multe despre aceste aspecte. Aproape orice femeie sub 50 de ani, dar şi peste această vârstă, ştie despre virusul Papiloma, ceea ce ne uşurează extrem de mult discuţia.

Dar lucrurile astea se fac în şcoală, iar un proiect la care am lucrat o perioadă, acela de Educaţie pentru sănătate, chiar ar trebui implementat, nu doar la modul declarativ, aşa cum s-a făcut de către unii la momentul respectiv, doar organizând o conferinţă de presă. Realmente cred că se pot găsi în şcoală acele ore din program, fiindcă, să mă ierte profesorii de matematică, dar degeaba vom şti rezolva ecuaţii complexe, dacă nu ştim să ne îngrijim sănătatea.

Aceasta se vede extrem de acut în ţările Europei de vest, unde chiar dacă pacienţii nu sunt cu toţii specializaţi în a rezolva integrale, sunt capabili să adreseze întrebări extrem de pertinente, atunci când se află în cabinetul unui medic. Asta e foarte important. Pacienţii se ajută pe ei înşişi, observând şi încercând să înţeleagă, dar îi ajută şi pe medici în comunicare. Altfel, avem uneori timp puţin, presiunea pacienţilor este adesea puternică şi mai ales la început de carieră, este dificil să alegi cât să-i transmiţi  fiecărei persoane din faţa ta, să înţelegi ce îşi doreşte să audă şi să alegi cea mai bună cale ca să-i transmiţi informaţia.

Rep.: Ce se întâmplă mai departe cu acest program? Va coborî şi la nivelul elevelor de liceu?

Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu: Pe lângă programul de screening în depistarea cancerului de col uterin noi am dezvoltat şi un alt program pilot de screening al cancerului mamar. El funcţionează cu rezultate interesante, dar deocamdată nu este un program naţional.

Programul naţional de screening este destul de bine definit unui interval de vârste şi nu va coborî la nivele inferioare, pentru că nu există recomandări. Orice program trebuie să aibă în spate o fundamentare ştiinţifică, medicală, dar şi una de const-eficienţă. Tocmai de aceea este important să nu se exagereze cu el, pentru că atunci când se repetă prea des anumite teste, nu se face altceva decât să se cheltuiască bani, fără să se obţină un rezultat direct.

Obiectivul programului este identificarea bolii şi tratarea  ei în stadii cât mai incipiente, pentru a o evita sau a o vindeca. Marea Britanie face sceeningul pentru depistarea cancerului de col uterin o dată la trei ani. Diverse ţări, în funcţie de calculele cost-eficieneţă îşi aleg ritmul. Ideal ar fi să rărim, după primele testări, nici pentru femei nu e o plăcere să le facă atât de des,dar nici atât de rar, încât să ne scape eventualele probleme. Acesta e un criteriu pentru un test screening, de a avea o istorie naturală suficient de lungă a bolii şi de a putea să o surprindem în stadii premergătoare cancerului.

Cam acesta ar fi viitorul programului. Recomandările sunt de a combina screeningul cu vaccinarea pe scară largă, vaccinurile sunt verificate, sunt ţări care le fac în acest mod. În plus, se doreşte înlocuirea screeningului, aşa cum îl ştim noi, pe seama examenului Babeş-Papanicolau, adică citologia exfoliativă cu testarea HPV. Putem să o folosim pentru stratificarea pacientelor.

Într-o primă instanţă lucrurile par mai scumpe, fiindcă sunt utilizate aparatură şi consumabile. Dar dacă stăm şi facem o analiză la nivelul unei populaţii mari, în final s-ar putea să obţinem un cost mai mic. Atunci când facem citologia avem nevoie de laboratoare specializate, de personal calificat, de control de calitate, laboratoare de referinţă. Uneori e dificil să ai toate acestea, mai ales dacă avem în vedere lipsa de resurse umane şi atunci trebuie să ne gândim cum investim pentru a obţine cea mai bună eficienţă. Dacă am putem constitui o reţea naţională de asemenea laboratoare, am rezolva una din problemele programului de screening, care nu funcţionează grozav tocmai din această cauză, dincolo de problemele de finanţare, care există uneori.

Sfârşitul nu-i aici

Subiectul ne priveşte pe toţi în mod direct, iar dialogul cu domnul doctor Patriciu nu se încheie aici, pentru că acesta e rostul jurnalismului medical, să construiască punţi de suflet între pacienţi actuali, foşti sau posibili şi medicii noştri.

Cancerul de col uterin ucide matematic, iar cifrele sunt îngrijorătoare. Se pare că 30 de românce din 100 000 sunt diagnosticate cu cancer de col uterin în diverse stadii. Aproape 3500 de noi cazuri apar anual, iar peste 2000 dintre ele mor, adică 18 din cele 30 de noi diagnosticate.

Nu fii una dintre ele, femeie care citeşti asta! Nu o lăsa nici pe femeia de lângă tine să fie, bărbatule care ştii că lumea ta s-ar prăbuşi odată cu ea. Şi mai ales nu o mai privi ca pe un rebut, atunci când s-a întors de la un medic oncolog cu acest diagnostic. Găseşte resurse în tine şi fii puterea ei, pentru că împreună cu medicul puteţi învinge!

0

Ingineria medicală este o ştiinţă inginerească interdisciplinară, pe care prof. Nicolae Marius Roman o aprofundează încă din anii de studenţie.  Această specializare se bazează pe principiile fizicii, chimiei, matematicii, ingineriei împreuna cu cele ale medicinii şi biologiei, generând concepte fundamental integrate, pornind de la nivel molecular şi ajungând până la nivel macrosistemic.  Dezvoltarea unor dispozitive medicale moderne de investigare, prevenţie, diagnosticare şi tratament sau a celor pentru reabilitarea pacienţilor, a unor noi materiale sau  implanturi sunt rezultatele eforturilor de cercetare ale specialiştilor din acest domeniu.

Aplicaţiile sunt extrem de variate şi practic, azi medicina nu mai poate fi concepută in absenţa unor astfel de dispozitive. Dacă privim înspre subramurile sale, vom găsi specializari precum Biomecanica, Bioinstrumenţia, Biomaterialele, Bionica, Ingineria celulară tisulară şi genetică, Ingineria clinică, Imagistica medicală, Bioingineria ortopedică, Ingineria reabilitării, Fiziologia sistemelor, Bionanotehnologia, Ingineria neuronală etc.

Poate că multe par încă de domeniul Science Fiction, dar cu fiecare an, ele rămân tot mai mult Science, ştiinţă pură, dar care este imaginată de oameni cu viziune. De fapt, toate ramurile imagisticii medicale, cu care ne-am familiarizat deja, adică Fluoroscopie, Rezonanţă magnetică nucleară, Medicină nucleară, Tomografie cu emisie de pozitroni (PET scan), Tomografie computerizată (CT scan), Tomografie, Ecografie (ultrasunete), Microscopie optică, Microscopie electronică, Termografie (infraroşu), Termografie (microunde) ori Implanturile sunt rezultatele cercetării inginerilor biomedicali. Astăzi, un chirurg  specialist nu-şi mai poate permite să opereze în lipsa inginerului biomedical şi poate că este cazul, mai mult ca oricând, să i se acorde şi acestuia importanţa cuvenită.

Azi, 5 iunie 2017, am asistat cu emoţie la ceremonia de absolvire a unei noi generaţii de ingineri cu specializarea Inginerie Medicală, a facultăţii de Inginerie electrică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.  Mentorul lor este Prof.univ.dr.ing. Nicolae Marius Roman, resposabilul specializarii de Inginerie medicală din UTCN,  preşedinte al Societăţii Naţionale de Inginerie Medicală şi Tehnologie Biologică.

Rep.: V-aş întreba mai întâi cum de v-aţi îndreptat spre această specializare, când în România nu se făcea aproape nimic în această ramură?

Prof. Nicolae Marius Roman: Înclin să cred că e vorba de un destin. În anul1979, student fiind la Institutul Politehnic Traian Vuia din Timişoara, am ales pentru proiectul de  diplomă o temă din domeniul electronicii medicale. Am colaborat, în această activitate de cercetare, cu medicul cardiolog Alexandru Cristescu, şef de lucrări în Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi care a devenit ulterior Rector al U.M.F. din Timişoara.  Tema de diplomă purta titlul de Biotelemetrie, iar aparatul realizat sub forma unui emiţător-receptor făcea posibilă teletransmisia unor parametri biomedicali, respectiv ritmul cardiac, ritmul respirator şi temperatura pacientului. Am finalizat biotelemetrul în luna iunie a anului 1980.

Am avut parte o surpriză imensă, insoţită de o emoţie puternică în ziua de 12 iulie 1980, când în ziarul de atunci „Magazin”, a apărut un articol cu referire la realizarea practică a acestui biotelemetru, fiind prezentat ca o noutate în domeniu.  Păstrez şi acum acel ziar, iar bucuria era cu atât mai mare, cu cât am putut să-l dedic simbolic mamei mele, care împlinea în acea zi frumoasa vârstă de 66 de ani; cred şi acum că a fost cel mai frumos cadou pe care îl puteam oferi mamei mele.

Rep.:Începuturile au fost temerare. Ce a urmat în parcursul dumneavoastră profesional?

Prof. Nicolae Marius Roman: Am terminat studiile superioare în specializarea  Electronică şi telecomunicaţii, având recomandarea guvernamentală pentru cercetare. Am făcut stagiatura la Direcţia de Poştă şi Telecomunicaţii Cluj, unde am luat repartiţia, dorind să mă reântorc pe meleagurile natale.             În anul 1983 m-am transferat la Institutul de Cercetări pentru Electronică din Cluj-Napoca, unde am activat ca cercetător ştiinţific  până în anul 1994. Clădirea era în zona fabricii IEIA, Intreprinderea de Elemente Industriale şi Automatizări la acea vreme,  actualmente Electro Sigma.

Au fost, de altfel, anii cei mai buni ai activităţii mele de cercetare ştiinţifică;  eram tânăr şi doream să fac cercetare în  domeniul electronicii medicale, acceptând să coordonez activitatea la cea mai grea temă de cercetare, o adevarată provocare, în care niciunul dintre colegii mei mai în vârstă nu a dorit  să se implice, considerând că nu sunt şanse de finalizare.

A fost o tema complexa şi dificil de realizat din punct de vedere tehnic, deşi a beneficiat de cea mai mare sumă de bani alocată vreunei teme de cercetare din domeniul medical. Era vorba despre un Aparat pentru Determinarea Echilibrului Acido-Bazic, ADEAB 01, de fapt, un aparat de laborator pentru analiza pH-ului, O2 şi CO2 hemoglobina dintr-o picătură de sânge precum şi măsurarea presiunii atmosferice necesară calibrarii lui. România era între primele ţări din zona CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, creat la iniţiativa URSS în 1949 ca organizaţie economică a statelor socialiste europene, un  răspuns la Planul Marshall n.r.) în care se aborda o asemenea temă.

Am lucrat continuu la acest proiect şapte ingineri din cadrul ICE, dar am avut  colaborări cu Institutul de Cercetări pentru Chimie, unde se făceau senzorii chimici din sticlă pH sensibilă, electrodul de oxigen şi cel de dioxid de carbon. La Institutul de Tehnologia Izotopică şi Moleculară Cluj se făceau amestecurile de gaze pentru calibrare, Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Industria Alimentară şi Frig Cluj, Institutul Politehnic din Cluj.

 În anul 1987 am participat ca reprezentant al României la o consfătuire pe tema cercetării ştiinţifice la Dresda, în ideea colaborării în zona cercetării ştiinţifice comune a aparaturii de laborator, iar partenerii noştri din ţările participante au fost impresionaţi de faptul că noi realizasem deja prototipul acestui aparat în România.

Cu o lună înainte de Revoluţia din 1989 am reuşit să realizăm omologrea seriei zero a acestui aparat, după o testare clinică prealabilă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, timp în care am făcut determinări comparative cu aparatele existente  la secţia de Terapie Intensivă. Desigur, am fost bucuroşi de faptul că ADEAB 01 s-a încadrat în marja de eroare permisă acelor testele de laborator. Urma ca produsul să fie transferat la fosta IEIA, în aşa fel încât să se poată introduce în producţie de serie. Înaintea cercetării şi realizării acestui produs, în institut, s-au cercetat aparate de electrochirurgie,  fizioterapie, alte două-trei tipuri de aparate medicale, multiplicate mai apoi la IEIA şi care ulterior au intrat în dotarea multor unităţi medicale naţionale.

Îmbinarea dintre învăţământ, cercetare şi producţie era bine articulată şi gestionată. Şeful Institutului de Cercetări pentru Electronică, Conf.dr.ing. T.D. Gligor,  era cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj Napoca,  iar producerea în serie a aparaturii  medicale se realiza la IEIA.

După Revoluţie, partea financiară alocată Institutului de Cercetări Electronice a fost redusă substanţial şi a trebuit să ne orientăm cu cercetarea înspre industrie, care mai funcţiona încă din inerţie, astfel că am mai cercetat şi realizat diverse  elemente de automatizare. În paralel am cercetat un pH-metru medical dotat cu microprocesor şi care avea ca noutate o sondă gastrică,  elementul activ stibiu în loc de sticlă, permiţând ingurgitarea mai uşoară şi fără riscuri suplimentare. Încercările clinice cu pH-metru medical au fost făcute la Spitalul din Şimleu Silvaniei, la secţia de Interne, sub îndrumarea Prof. Dr.Ioan Puşcaş.

Rep.: Sunteţi de multă vreme în zona academică. Când aţi ajuns la universitate şi cum s-a petrecut?

Prof. Nicolae Marius Roman: În 1989 am dat concurs pentru a intra în stagiu doctoral, am terminat stagiatura în anul 1994, însă din motive personale, am amânat susţinerea tezei până în anul 2000. În anul 1999 am venit la Universitatea Tehnică cu gândul să continui această activitate in domeniul electronicii medicale.

Activitatea didactică de specialitate  a continuat în cadrul Colegiului UTEA- Universitar Tehnic, Economic şi Administraţie din Universitatea Tehnică din Cluj Napoca cu specializarea de Aparatură medicală, iar din anul 2007 a devenit specializarea de Inginerie Medicală, cu forma de învăţământ licenţă. Există şi un Master de Ştinţe Inginereşti Aplicate în Medicină.

Rep.: Activitatea de cercetare nu s-a oprit, nu-i aşa? E o pasiune la care nu se renunţă.

Prof. Nicolae Marius Roman: Am continuat activitatea didactică si de cercetare şi m-am implicat în dezvoltarea specializării de inginerie medicală la nivel universitar. În anul 2010 a fost autorizată  la Bistriţa specializarea de Inginerie medicală, forma de învăţământ licenţă. Această specializare are câteva promoţii de absolvenţi, la Cluj prima fiind în 2011, iar la Bistriţa în 2014. O parte  dintre aceştia  au urmat forma de învăţămât master SIAM.

Rep.: Vobiţi-ne puţin despre Societatea de Inginerie Medicală şi realizările din cardrul ei.

Prof. Nicolae Marius Roman: Societatea Natională de Inginerie Medicală şi Tehnologie Biologică  este parte a International Federation for Medical and Biological Engineering din anul 2009. SNIMTB  a fost creată de un grup de ingineri şi medici coordonat de Prof.dr.ing. Radu Ciupa în anul 2000.

Am preluat anul trecut preşedenţia acestei societăţi de la d-nul Prof.dr.ing. Radu Ciupa, iar ca eveniment deosebit pot menţiona susţinerea la Cluj-Napoca a celei de-a 5-a conferinţă internaţională MediTech 2016, unde împreună cu colegii mei am reuşit sa asigurăm un standard de calitate deosebit. În paranteză fie spus, secretarul general în exerciţiu al IFMBE, Kang- Ping Lin  a acceptat invitaţia noastră şi a fost prezent la conferinţă şi pentru prima dată diploma oferită participanţilor a avut semnătura preşedintelui IFMBE şi a SNTIMB.

În programe internaţionale de tip UTCN am avut colaborari pe specializarea Inginerie medicală cu universităţi consacrate  şi aş aminti aici Universitatea de Medicină şi Farmacie din Viena, Institutul Politehnic Catalunia din Barcelona, Universitatea din Jyvaskyla Finlanda, Universitatea Tehnică din Gratz etc.

Mi-a plăcut întotdeauna să fiu în această notă de cercetare, eram curios, îmi plăcea tehnologia, iar în Universitatea Tehnică am putut mai uşor să fac diseminarea cunoştinţelor acumulate în experienţa profesională,  pentru că în cercetare te loveşti de regulă de tot felul de probleme necunoscute la care trebuie să le găsim soluţii.

Am făcut aşadar o scurtă incursiune în timp, iar pe viitor sper să mai am încă realizări, cu referire la cei trei ani pe care îi mai am până la pensionare şi când doresc să predau ştafeta mai departe colegilor mei mai tineri, cu activitate didactică şi de cercetare în domeniul ingineriei medicale.

Cercetător, profesor, om

Profesorul Nicolae Marius Roman face parte din grupul ARACIS, Agenţia Română de Calitate în Invăţământul Superior ca expert, poziţie  în care a participat la 11 vizite interne ce au ca domeniu Ştiinţele Inginereşti Aplicate în specializările de Inginerie Medicală, Inginerie Fizică precum şi o vizită externă la colegii moldoveni la Bălţi pentru specializarea de Inginerie Fizică.

Pe cartea sa de vizită Profesorul Roman şi-ar trece Analizorul Echilibrului Acido-Bazic, căci, dintre toate proiectele realizate de-a lungul carierei, acesta îi este, de departe cel mai aproape de suflet. Poate pentru că era foarte tânăr atunci când l-a proiectat şi realizat şi pentru că a reuşit să rămână mereu aşa. I-am văzut pe proaspeţii absolvenţi de Inginerie Medicală cu câtă dragoste l-au înconjurat şi nu e de mirare, pentru că este secţia cea mai bună a Facultăţii de Inginerie Electrică. Dar poate că este felul universului de a întoarce energie vitală înspre un om care a ştiut să o canalizeze şi să o pună în mişcare în dispozitive destinate sănătăţii. Se adaugă respectul profesional din partea colegilor, susţinerea şi dorinţa de a face echipă comună cu domnia sa.

Şi-ar mai dori ca Ingineria Medicală să devină facultate, aşa cum e la Bucureşti sau cum este Facultatea de Bioinginerie din cadrul Universităţii de Medicină din Iaşi, unde absolventul are o diplomă de bioinginer, în timp ce la Cluj, studenţii săi au diploma de ingineri medicali.

Şi mai e ceva. O blândeţe aşternută pe chipul profesorului, alimentată de generozitatea cu care a împărtăşit nu doar experienţa acumulată, ci şi trofeul acordat la Gala Elitelor Medicale Transilvane din aprilie 2017, de la  Cluj. L-a dus la festivitatea de absolvire a promoţiei 2017, pentru ca fiecărui student de la Inginerie Medicală să-i strălucească de bun venit în lumea cercetării, o rază din sentimentul împlinirii profesionale  pe care îl mărturiseşte domnia sa.

css.php

Sustine cel mai nou ziar din Cluj!

Daca ti-a placut siteul nostru si apreciezi munca depusa de noi, ajuta-ne cu un LIKE!