Primăria Cluj-Napoca a făcut demersuri la Ministerul Transporturilor pentru ca strada Triajului să ajungă în proprietatea municipiului și astfel să se poată interveni cu lucrări de asfaltare.

Ministerul Transporturilor cere chirie pentru strada Triajului

Într-un răspuns oferit la o interpelare a deputatului Horia Nasra, Ministerul Transportului a menționat că Primăria Cluj-Napoca are posibilitatea să intervină cu lucrări de întreținere, dar că va trebui să plătească chirie.

Terenul CFR - pe care se află amplasată strada Triajului - poate fi închiriat de la CNCF CFR S.A. cu aprobarea Ministerului Transporturilor, pentru efectuarea investiţiilor de interes public.

În consecinţă, pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie CFR, beneficiarul va prezenta o documentaţie conform actului normativ mai sus-amintit. Avizarea se va solicita de la Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj, unde se va depune o documentaţie în 3 exemplare necesară emiterii Acordului de principiu care să cuprindă: cerere (netipizată) solicitant/beneficiar cu datele complete de identificare (persoana fizică/ persoană juridică) cu nr. de telefon/fax pentru contactarea acestuia; certificatul de urbanism în termenul de valabilitate pentru lucrarea şi amplasamentul solicitat cu planurile anexe ( plan de încadrare în zonă la scara 1: 2000 sau 1: 5000, plan de situaţie la scara 1: 1000 sau 1: 500 cu reprezentarea liniei c.f cea mai apropiată); proiect tehnic întocmit de un proiectant autorizat.

După obţinerea acordului de principiu al 5RCF Cluj, se va solicita aviz de la C.N.C.F CFR S.A pentru care sa va depune aceeaşi documentaţie în 3 exemplare şi se vor achita tarifele stabilite în funcţie de lucrările ce se vor executa, potrivit Dispoziţiei Directorului General al C.N.C.F CFR SA nr. 83/2008. CNCF CFR SA îşi arată toată disponibilitatea şi sprijinul pentru realizarea investiţiei, respectiv asfaltarea străzii Triajului, din Mun. Cluj-Napoca.

”De mai bine de nouă ani, aproximativ 200 de clujeni sunt afectați zilnic de starea proastă a străzii Tirajului. Având în vedere că primarul Emil Boc a informat de mai multe ori că nu poate reabilita strada Triajului până nu trece în proprietatea publică a municipiului, am demarat un dialog instituțional pentru rezolvarea problemei. În urma răspunsului ministrului transporturilor, dl. Alexandru-Răzvan Cuc, concluzia este una simplă: CNCF CFR SA îşi arată toată disponibilitatea şi sprijinul pentru asfaltarea străzii Triajului, prin urmare realizarea investiției este posibilă și este nevoie doar de voința administrativă și politică a primarului Emil Boc”, menționează deputatul Horia Nasra.

Viceprimarul Dan Tarcea: Este o bătaie de joc la adresa clujenilor

Viceprimarul Dan Tarcea recunoaște că a rămas stupefiat de acest răspuns, considerând situația una fără precedent și o bătaie de joc la adresa locuitorilor municipiului Cluj-Napoca.

”Am văzut răspunsul dat unui deputat clujean, în care Ministerul Transporturilor spune că sunt de acord să ne dea posibilitatea să amenajăm strada Triajului în condițiile în care Primăria municipiului Cluj-Napoca va plăti chirie pe acea stradă. Un asemenea răspuns eu nu am mai auzit și nu am auzit de o asemenea bătaie de joc la adresa unor cetățeni dintr-un municipiu. Nu înțeleg cum este posibil ca o stradă, care într-adevăr este într-o zonă de protecție a căii ferate, nu poate să fie trecută în subordinea municipiului. Aceiași situație este și în cazul străzilor Badea Cârțan și Depoului, după ce oamenii de acolo au avut de suferit mult. Timp de doi ani și jumătate și-au rupt mașinile pentru că noi nu am putut să facem niciun fel de investiție acolo. În momentul când a fost semnat procesul de predare-primire am putut să intervenim acolo cu lucrări de pietruire. Urmează ca anul viitor aceste străzi să intre în proces de modernizare. La fel am putea să facem și cu strada Triajului, dacă ar exista minim de bunăvoința să ne-o transfere nouă pentru a putea să o amenajăm. Nu înțeleg de ce nu vor să o transfere, nu am mai auzit de o astfel de situație. Dacă motivul este că strada se află în zona de protecție, în cazul în care o închiriază municipiului iese din zona de protecție? Dacă vor să țină strada, atunci să se ocupe de amenajarea și întreținerea acesteia. Trebuie ca cetățenii să înțeleagă că noi avem toată disponibilitatea pentru a întreține această stradă, în condițiile în care ea este la noi. Pot să facă petiție și la Ministerul Transporturilor și noi vom putea aplica sancțiuni pentru cei care nu întrețin o stradă ce se află pe teritoriu municipiului. Chiar dacă acea stradă nu se află în proprietatea municipiului, cineva trebuie să o întrețină. Sper ca până la urmă să înțeleagă atât Ministerul Transporturilor cât și compania de Căi Ferate situația și să o cedeze către Primăria Cluj-Napoca. Este o stradă importantă deoarece face o legătură cu Calea Baciului și sunt aproximativ 200 de familii acolo. Situația este una nemaiîntâlnită și am rămas stupefiat pentru că așa ceva nu s-a mai întâlnit și consider că este o bătaie de joc la adresa locuitorilor municipiului Cluj-Napoca”, potrivit lui Tarcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here