Guvernul susține implicarea tinerilor în activități sportive

Guvernul susține implicarea tinerilor în activități sportive

0

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor și tinerilor juniori în activități și competiții sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităților de educație fizică și sport, în vederea formării de performeri.

Concret, Executivul a aprobat finanțarea activităților sportive plecând de la selecție, instruire, pregătire și realizarea de competiții sportive ale copiilor și juniorilor mici, precum și ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte și programe ale federațiilor sportive naționale.

În acest sens, se modifică Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii.

Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naționale vor fi promovate, dezvoltate și implementate prin competiții sportive organizate cu sprijinul direcțiilor județene pentru sport și tineret.

De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului național 'Centre naționale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici'. Programul va permite finanțarea de acțiuni de selecție, pregătire sportivă și participare la competiții a copiilor și juniorilor mici, pentru a parcurge etapele pentru performanța sportivă, pe baza proiectelor și programelor propuse de federațiile sportive naționale.

Ministerul Tineretului și Sportului va dezvolta, împreună cu structurile implicate, un set de activități cu rol educativ, social, de sănătate și recreere, precum:

jocuri de mișcare cu rol în dezvoltarea fizică și psihică a copiilor: podul de piatră, ștafeta cu mingea, treci peste rău, lupul și oile;

jocuri sportive bilaterale care implică dezvoltarea spiritului de echipă, competitiv, sentimentului de sacrificiu, dorinței de a câștiga și de autodepășire, prezența de spirit: fotbal, baschet, handbal, volei;

trasee utilitar-aplicative (târâri, cățărări, escaladări, transport de greutăți etc.) ce conduc la dezvoltarea deprinderilor motrice, îmbunătățirea capacității de coordonare, creșterea vitezei de reacție;

crearea unor grupuri de tip team-building pentru creșterea gradului de participare individuală și formarea capacității de lucru în echipă;

jocuri sportive pentru persoanele cu nevoi speciale: baschet în fotoliu rulant, fotbal redus, futsal (fotbal pentru nevăzători), global, para-triatlon;

sport în cartiere: minifotbal, baschet 3x3, minihandbal;

Aceste activități se vor derula pe perioada școlară și universitară, precum și în timpul liber și au drept obiectiv scop cuprinderea populației școlare/universitare în practicarea sistematică a sportului, pentru copiii și tinerii cuprinși în sistemul de învățământ, respectiv preșcolari, învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar.

De asemenea, hotărârea adoptată astăzi de Guvern stabilește că sportivii români participanți la Cupa Davis, la Cupa Federației-FEDCUP la tenis și la Cupa mondială la rugby, precum și antrenorii acestora și alți tehnicieni, vor putea fi premiați de Ministerul Tineretului și Sportului pentru performanțele deosebite obținute.

Până în prezent, potrivit prevederilor HG nr. 311/2003, puteau fi premiate doar rezultatele deosebite obținute la campionatele mondiale, campionatele europene, Jocurile paralimpice, Jocurile Francofoniei, precum și alte persoane.